Cauzele de nulitate ale căsătoriei

CAPITOLUL I

INTRODUCERE

Căsătoria este uniunea între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, și care este reglementată de normele imperative ale legii. Actul juridic prin care se încheie căsătoria nu poate fi considerat un contract, deoarece în cazul unui contract fiecare parte urmărește un scop diferit pe când în cazul căsătoriei ambele părți urmăresc un scop comun, acela de a întemeia o familie.

Se face distincția dintre nulitatea căsătoriei și divorț. Cu toate că ambele instituții pun capăt căsătoriei, între ele există deosebiri structurale de cauză și efect. Căsătoria încheiată cu nerespectarea cerințelor de valabilitate anterioare sau concomitente celebrării căsătoriei este sancționată cu nulitatea, iar efectele sale se produc retroactiv.

Termenul “nulitate” provine din cuvântul din limba latină nuli(nule) cu semnificația de ceva care nu valorează nimic sau care nu se manifestă în niciun fel.

Nulitatea este o sancțiune de drept civil, care afectează numai actele juridice și intervine atunci când sunt nesocotite dispoziții legale care reglementează diferite cerințe pentru încheierea valabilă a actului juridic. Constă în lipsirea actului juridic de efectele care contravin normelor juridice prevăzute pentru încheierea lui valabilă sau, altfel spus, nulitatea, de regulă, nu privește actul juridic în totalitatea lui, ci numai în parte. El este raportată la dispozițiile legale în vigoare la data încheierii actului juridic, conform principiului tempus regit actum.

În funcție de “natura interesului ocrotit” prin dispozișiile legale nesocotite la încheierea actului juridic, sunt:

-nulității absolute, când normele încălcate ocrotesc un interes general. În acest sens sunt lipsite de echivoc dispozițiile art 1247 alin (1) C.civ.

-nulității relative, când normele încălcate încălcate ocrotesc un interes particular. În acest sens sunt prevederile art 1248 alin. (1) C.civ.

CAPITOLUL II

NOȚIUNI GENERALE

SECȚIUNEA 2.1

NOȚIUNEA DE FAMILIEI

Etimologic,termenul „familie” provine din cuvântul latin familia(ae), cu semnificația de totalitatea membrilor dintr-o casă sau gintă. Din punct de vedere juridic, în lipsa unui text legal care să-i stabilească semnificația, doctrina română a consacrat „familiei” diverse definiții. Astfel familia este principala formă de organizare a vieții în comun a oamenilor legați prin căsătorie sau rudenie.

Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor.

Altfel spus, amiliea este un mod de organizare a vieții în comun a oamenilor, bazat pe lagăturile stabilite prin căsătorie și pe legăturile de rudenie, care îndeplinește multiple funcții; biologice, economice, educative, spirituale, și care datorită importanței sale, ca nucleu social elementar, are un statut juridic propriu. De-a lungul istoriei societății , familia a fost, în mod direct și profund, influențată de trăsăturile fundamentale ale fiecărui orînduiri social-economic, în ceea ce privește constituirea și funcțiile ei, precum și raporturile dintre membrii ei. În România, statul ocrotește căsătoria și familia, sprijină, prin măsuri economice și sociale dezvoltarea și consolidarea familiei, apară interesele mamei și copilului, manifestă o grijă deosebită pentru creșterea și educarea tinerei generații. Familia are la baza căsătoria liber conșimțită între soți, care se bucură de drepturi egale în relațiile lor reciproce, precum și în exercițiul drepturilor față de copii. Drepturile părintești se exercită numai în interesul copiilor. Relațiile de familie se bazează pe prietenie și afecțiune reciprocă între membrii ei, care sunt datori să-și acorde anul altuia sprijin moral și material. Nesocotirea acestei îndatoriri firești atrage răspunderea juridică sub diverse forme, inclusiv răspunderea penală. Principalele prevederi legale referitoare la relațiile de familie sunt cuprinse în Codul familiei .