Cezare Beccaria și Influența sa asupra Dreptului Penal Contemporan

Dealungul istoriei legile deşi ar fi trebuit să fie convenţii între oameni liberi, ele nu au fost în majoritatea cazurilor decât instrumentul pasiunilor câtorva ori s-au născut dintr-o necesitate întâmplătoare şi trecătoare.

Nici un om nu a renunţat la o parte din libertatea sa oricât de neâsemnată sau calitativ mică ar fi aceasta în mod gratuit în vederea binelui public ci pur şi simlu necesitatea a condus la acest lucru, societatea necesitând şi anumite sacrificii din partea componenţilor săi.

Aceste sacrificii constă în renunţarea fiecărui om la o parte din libertatea sa pentru binele comun, pentru ordinea publică şi pentru binele societăţi sau al statului al cărei componenţi sunt.

Legile sunt condiţiile sub care oamenii s-au unit în societate.

Legile care stabilesc pedepsele trebuiesc alcătuite de către legiuitor care reprezintă toată societatea unită print-un contact social şi aplicate de către un magistrat pe personele care nesocotesc acest contact social, legiuitorului revenindui şi misiunea de a le interpreta întotdeauna în favoarea societăţii.

Pedepsele pe care magistratul le va aplica asupra inculpatului în caz de vinovăţie trebuie să fie proporţionale cu infracţiunea şi acest lucru este greu de determinat deoarece nu avem o scară a infracţiunilor în dreptul penal căruia să-i corespundă o scară a pedepselor.

Pentru a determina vinovăţia inculpatului nu trebuie folosită tortura ca pe un mijloc de al face pe inculpat să recunoscă fapta comisă sau să-şi pârească complicii deoarece violenţa nu este niciodată un mijloc de al găsi pe adevăratul făptuitor în plus aceasta îi avantajează pe cei robuşti care rezistă unei suferinţe mai mici pentru a scăpa de una mai mare iar îi dezavantajează pe cei slabi care recunosc a faptă pe care nu au comiso doar ca să scape pe moment de o suferinţă.

Convenţia Europeană a drepturilor omului precizează în art. 3 că: “nimeni nu pate fi supus torturii nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”.

În plus Constituţia ţării noastre prevede în art. 22 al. 2 că: “Nimeni nu poate fi supus torturii şi nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman sau degradant”.

Pentru a stabilii vinovăţia inculpatului va trebui să stabilim certitudinea faptului avândul în centru pe inculpat.

Pentru calcularea certitudinii unui fapt este folositoare forţa indiciilor unei infracţiuni: când probele unui fapt nu se susţin decât unul prin celălalt atunci cu cât se aduc mai multe probe cu atât este mai mică probabilitatea faptului deoarece imprejurările care ar face să slăbească probele antecedente le-ar face şi pe cele următoare să slăbească.

Probele sunt de două feluri: perfecte atunci când exclud posibilitatea nevinovăţiei unei persoane şi imperfecte atunci când nu exclud această posibilitate.

Dacă sunt adunate destule probe inculpatul ar trebui să aibă la dispoziţie timpul şi mijloacele necesare pentru a se apăra, dar timpul nu ar trebui să fie prea lung pentru a nu dăuna promptitudinii pedepsei, iar dacă este vorba de o infracţiune sălbatică nu ar trebui să existe deloc deoarece probele sunt perfecte în acest caz.