Complicitatea

Referat
8.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Drept
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 1338
Mărime: 21.04KB (arhivat)
Puncte necesare: 5

Extras din referat

O faptă penală poate fi comisă de o singură persoană sau de mai multe persoane. Cooperarea persoanelor este exprimată de intenţia acestora de a săvârşi o anumită infracţiune împreună. În situaţia în care la comiterea infracţiunii îşi aduc contribuţia mai multe persoane există participaţie penală.

În activitatea organelor judiciare se întâlnesc situaţii când o persoană săvârşeşte două sau mai multe infracţiuni înainte de a fi descoperită. O asemenea situaţie este denumită pluralitate de infracţiuni. Aceasta şi în special anumite forme ale ei, reprezintă o prezumţie mai puternică de periculozitate socială din partea făptuitorului, faţă de persoana care a comis o singură infracţiune, de unde imperativul aplicării unei pedepse corespunzătoare, în vederea îndreptării şi reeducării sale.

Participaţia penală proprie există atunci când toţi participanţii contribuie cu intenţie la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni. Formele participaţiei proprii sunt coautoratul, instigarea şi complicitatea, ele nefiind definite în Codul Penal care reglementează în mod explicit doar pe cei care au calitatea de coautor, instigator şi complice.

Complicitatea este forma participaţiei penale care constă în înlesnirea sau ajutorarea cu intenţie a unei persoane de către o altă persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală şi care se pot face în orice mod inclusiv prin promisiunea de tăinuire a bunurilor provenite din fapta prevăzută de legea penală sau prin promisiunea de favorizare a făptuitorului chiar dacă aceste promisiuni nu sunt îndeplinite după săvârşirea faptei. Complicele este persoana care promite înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

Condiţiile complicităţii decurg din definiţia dată de legiuitor complicelui şi sunt de natură obiectivă şi subiectivă după cum urmează :

Bibliografie

Manual de drept penal, CONSTANTIN BUTIUC, Partea generală, ediţia a doua revăzută, editura Universităţii Lucian Blaga Sibiu, 2014.

Drept Penal, TOMESCU ION, ANINARU CRISTIAN, DOBRE TOMA, DOGARU CIPRIAN, CRISTEA TIBERIU, Note de curs, Ediţia a treia, revăzută şi adăugită, editura Grafoanaytis Ploieşti, 2010.

Noul Cod Penal, DAN LUPASCU, editura Universul Juridic, 2014.

Preview document

Complicitatea - Pagina 1
Complicitatea - Pagina 2
Complicitatea - Pagina 3
Complicitatea - Pagina 4
Complicitatea - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Complicitatea.docx

Alții au mai descărcat și

Concursul de Infracțiuni

1. Explicaţii preliminare, Codul penal în vigoare prevede şi reglementează două forme ale pluralităţii de infracţiuni, deci două cazuri în care o...

Psihologie judiciară - delincvența juvenilă

Delincventa juvenila este un fenomen complex care cuprinde ansamblul unor comportamente aflate in conflict cu valorile si relatiile sociale...

Instituții de drept procesual penal

I. URMARIREA PENALA 1.Urmarirea penala-prima faza a procesului penal La realizarea scopului procesului penal de aplicare a legii penale...

Complicitatea - formă a participației penale

PRELIMINARII Orice activitate umana este efectuata atat de o singura persoana, care depune singura efortul pentru a se executa acea activitate dar...

Aspecte juridice privind spălarea de bani

1. Introducere 1.1. Noţiunea de ”spǎlare a banilor” şi originea ei „Spǎlarea banilor” nu este o activitate nouǎ, tendinţa de a ascunde originea...

Convenția de Arbitraj

2. Conditiile de fond Conditiile de fond sunt cele obisnuite oricarei conventii: consimtamânt, capacitate, obiect, cauza (art.948. C. civ. )....

Evaziunea fiscală și combaterea ei

Faptele de sustragere de la impunere sau plata pentru impozite, taxe, contributii datorate bugetului public au fost denumite in doctrina drept...

Favorizarea Infractorului

Faptele de pericol social, componente ale fenomenului criminalităţii, sunt declarate de legea penală ca infracţiuni. Aceste fapte se manifestă în...

Te-ar putea interesa și

Studiu de caz - cancerul ovarian - metode de tratament, cauze de apariție, complicații

IMPORTANŢA PROBLEMEI Este unanim recunoscut că obstacolul major în combaterea cancerului ovarian este reprezentat de tabloul simptomatic extrem de...

Complicațiile după chirurgia cancerului rectal jos situat

PARTEA GENERALĂ Introducere Cancerul rectal reprezintă 28% din totalul cancerelor colorectale, reprezentând a 2-a cea mai frecventă localizare a...

Îngrijirea pacienților cu ulcer gastric complicat

I. ARGUMENT În lucrarea de față am încercat să expun rolul asistentei medicale în efectuarea intervențiilor de nursing a bolnavului cu ulcer...

Complicitatea ca formă de participație

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE Problemele participaţiei (penale) nu au încetat a fi actuale şi a se afla în preocupările constante ale...

Complicațiile Digestive și Tratamentul Lor la Pacienții cu Insuficiență Renală Cronică

Pentru explicarea fenomenelor digestive au fost enun¬ţate multiple ipoteze. Iniţial, totul a fost pus pe seama retenţiei azotate. Dar, s-a...

Complicații în Otita Medie Supurată Cronică

CAPITOLUL I Introducere Urechea reprezintă porţiunea periferică a analizatorului acustico-vestibular, organ cu funcţie capitală în viaţa de...

Complicitatea - Formă a Participației Penale

CAPITOLUL I Despre participaţia penală 1.1 Noţiunea de participaţie penală Legislaţia românească nu defineşte explicit participaţia penală, aşa...

Complicitate - Formă a Participației Penale

Complicitate – formã a participatiei penale Natura juridica a participatiei Participatia la o fapta prevazuta de legea penala este contributia...

Ai nevoie de altceva?