Controlul Constitutionalitatii Legilor

Având în vedere faptul ca întinderea lucrarii permite o abordare detaliata a subiectului, voi începe prin a vorbi despre notiunea de constitutie, etimologia cuvântului, despre elementele definitorii ale acesteia, în ideea de a confirma însusirea eficienta a materiei studiate.

Notiunea de Constitutie, din punct de vedere etimologic, vine din latinescul constituo, care înseamna a statornici, a aseza cu temei.

Înca din antichitate, în Roma, împaratii, adoptau asa numitele constitutii imperiale, este vorba despre edicte, decrete, mandate sau rescripte. Acestea erau formal subordonate legilor care erau adoptate de catre adunarile poporului, si actelor Senatului. Incepând din prima jumatate a secolului I dupa Hristos, constitutiile adoptate de catre împarati, au ajuns principalele surse formale ale dreptului roman imperial. Cauza acestui fapt este renuntarea la convocarea poporului si subordonarea absoluta a Senatului fata de puterea imperiala De la aceasta situatie s-a asociat semnificatia notiunii de lege fundamentala cu cuvântul constitutie.

Constitutia este o lege fundamentala, de cele mai multe ori denumita chiar constitutie, adoptata de catre o adunare special constituita, numita adunare constituanta, conform unei proceduri speciale, deosebita de cea a adoptarii legilor obisnuite, si care are o forta juridica superioara celorlalte legi. Aceasta definitie este strict sub aspect formal. Sub aspect material însa, constitutia include toate reglementarile, indiferent de sursa formala a acestora. Acestea se refera la instituirea si exercitarea puterii în stat, raportul dintre puterile statului , precum si drepturile si libertatile fundamentale. Asadar, în sensul material al notiunii de constitutie, sunt cuprinse atât reglementarile cuprinse în actul intitulat constitutie, adica sensul formal al acesteia, cât si o serie de reglementari cuprinse în legi organice sau ordinare, în acte ale Guvernului, hotarâri ale Parlamentului, sau chiar în cutume. Chiar si unele reglementari constituind izvoare semnificative sau principale pentru alte ramuri de drept, contin norme subsumabile notiunii de constitutie în sens material.Si în acest sens avem în vedereCodul civil, Codul familiei, Codul penal, Codul muncii, Codul de procedura civila sau Codul de procedura penala. Asadar, sete just faptul ca anumite norme sau institutii juridice din dreptul civil, dreptul penal sau din dreptul procesual, au un rol foarte important în ceea ce priveste configurarea fizionomiei politice si juridice a unui stat. Acestea constituie totodata si modalitati de concretizare a garantiilor unor drepturi si libertati consecrate constitutional.

Este foarte clar faptul ca notiunea de constitutie în sens material, este cu mult mai vasta decât cea de constitutie în sens formal. Practic, întotdeauna, prima notiune este cuprinsa în cea de a doua. Exista însa si situatii destul de rare, în care în legea fundamentala, se regasesc norme care reglementeaza relatii relative putin importante din viata social, care nu sunt încadrabile sub aspect material în constitutie, dar care îndeplinesc în cele din urma criteriile formale, având în cosecinta forta juridica a unei reglementari constitutionale.

În lucrarea sa, Institutii si proceduri constitutionale Ion Deleanu, defineste constitutia ca  actul juridic normativ suprem, cuprinzând normele care au ca obiect de reglementare institutionalizarea si exercitarea puterii, norme adoptate în cursul unei procedure specifice.

O alta definitie, de asta data a autoarei Genoveva Vrabie, în lucrarea acesteia, Drept constitutional si institutii politice spune ca :  constitutia ar putea fi definita ca acel act juridic fundamental care se bucura de suprematie în raport cu toate celelalte, act care reglementeaza principiile, modul de organizare si functionare a autoritatilor publice si raporturile dintre ele, pe de o parte precum si raporturile dintre aceste autoritati si cetateni, prin consfintirea si garantarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale acestora, pe de alta parte.