Drept Penal - Coauterarea și Complicitatea

INTRODUCERE

Se cunoaşte faptul că în ultimii ani, Codul penal roman a fost modificat şi completat de mai multe ori.

Din punct de vedere al politicii penale a apărut necesar a se stabili rolul fiecărui participant la săvârşirea faptei. Deşi în general legislaţiile penale erau constituite în jurul figurii autorului, o dată cu consacrarea principiului legalităţii, a apărut ca fiind necesară şi incriminarea activităţii altor persoane care l-au sprijinit pe autor.

Instituţia penală a participaţiei sub forma complicităţii a fost analizată direct de-a lungul timpului în doctrina penală, fiind tratată fie ca unică formă a participaţiei, fie ca una dintre formele participaţiei.

1. Coautoratul

1.1. Conceptul de coautorat

Coautoratul este forma de participaţie în care, la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, şi-au adus contribuţia în mod nemijlocit două sau mai multe persoane.

Coautoratul nu presupune existenţa şi a altor participanţi- instigator, complici- dar nici nu îi exclude, fiind deci deopotrivă posibilă participaţia sub forma coautoratului fără alţi participanţi cât şi atunci când alături de coautori la săvârşirea aceleaşi infracţiuni şi-au adus contribuţia şi alţi participanţi- instigator, complici.

Noul Cod penal defineşte pentru prima dată coautorii. Conform art.46 alin.2 aceştia sunt persoanele care săvârşesc nemijlocit aceeaşi faptă prevăzută de legea penală.

Coautori sunt cei care reunesc în persoana lor toate elementele constitutive ale infracţiunii săvârşite. Fapta comisă în coautorat presupune cooperarea la săvârşirea ei, atât din punct de vedere subiectiv (cu aceeaşi formă de vinovăţie-intenţia), căt şi din punct de vedere obiectiv (contribuţii la realizarea elementului material al laturii obiective), a două sau mai multe persoane.

În vorbirea curentă, autorul este persoana care a savârşit fapta penală şi căruia i se atribuie acea faptă. În cadrul participaţiei, cea mai importantă contribuţie este cea a autorului, ceea ce justifică definirea în primul rând a acestuia în cadrul textelor privitoare la categoriile de participanţi. Codul penal român în vigoare nu defineşte noţiunea de „coautorat”, ci pe aceea de „autor”, prevăzută în art. 24. O faptă poate fi, însă, săvârşită nemijlocit de două sau mai multe persoane. Aceste persoane care au contribuit nemijlocit la comiterea faptei sunt coautori, întrucât activităţile lor, care au la bază o voinţă comună, au dus la realizarea faptei, s-au completat unele pe altele, toate contribuind direct la producerea rezultatului. Pornind de la definiţia autorului şi de la concepţia participaţiei în general, se poate defini coautoratul ca fiind situaţia în care două sau mai multe persoane contribuie nemijlocit la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, în baza unei voinţe comune, a unei legături subiective Fiecare coautor, fiind un autor, poziţia lui juridică este cea stabilită de lege pentru autor, adică pentru cel care a contribuit în mod nemijlocit la comiterea faptei. Astfel, nu a fost nevoie ca în lege să se prevadă în mod special situaţia de „coautori”, şi nici să se folosească acest termen Cu toate acestea, proiectul noului Cod al României aduce o reglementare explicită a coautoratului, cerută de doctrină şi practică şi întâlnită şi în alte legislaţii, astfel art. 46 statuează „coautori sunt persoanele care săvârşesc în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală”.

1.2. Condiţiile coautoratului

Pentru existenţa coautoratului trebuie îndeplinite următoarele condiţii: săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, pluralitatea de făptuitori, cooperarea din partea coautorilor şi voinţa comună a acestora.

De asemenea, am analizat coautoratul în anumite cazuri speciale: al infracţiunilor cu autor unic, al infracţiunilor proprii, al celor continue sau continuate, al celor omisive, precum şi al infracţiunilor din culpă.

a) Coautoratul presupune contribuţia a cel puţin două persoane la comiterea faptei, contribuţii ce reprezintă elemental material al laturii obiective a infracţiunii.

Activităţile coautorilor de executare nemijlocită a infracţiunii nu trebuie să fie identice, ci să se completeze într-o activitate unică. În mod constant s-a decis în practica judiciară că sunt acte de coautorat loviturile aplicate de mai multe persoane victimei, în cadrul unei hotărâri infracţionale commune, de omor, chiar dacă nu toate au fost mortale.