Dreptul și statul

1.CATEVA CONSIDERAȚII PRIVIND APARIȚIA ȘI EVOLUȚIA STATULUI

Asupra originii si aparitiei statului în literatura juridică au fost lansate o serie de teorii care pot fi grupate in trei categorii :

a.Ipotezele claselor sociale ;

b.Ipoteza ideii statului ;

c.Ipoteza contractualistă.

a.Ipotezele claselor sociale

Engels în lucrarea sa ,,Originea familiei, a proprietații private și a statului’’ (1884), a fundamentat ipoteza clasică pornind de la clasele sociale și susținea că societatea avea ,, nevoie de un cadru impus din afara sa, care să creeze si să mențina o ordine, capabilă să păstreze conflictele inerente sieși în limite rezonabile’’, cadru prezentat de stat.

Doctrina socialistă sau materialist-istorică marxistă concepea statul ca un instrument de dominație a unei clase asupra alteia.

In etapa urmatoare, reprezentată de doctrina umanistă în lupta de clasă este inexistentă, iar disciplina socială este liber acceptata de cetățeni.

Doctrina totalitarismului, reprezentată de fascism, proclama statul totalitar, condus de un partid unic și controlând toate domeniile; artizanul acestei concepții a fost Benito Mussolini (1884-1945). Dând expresie aceleași doctrine totalitariste, regimul are ca fondator pe Adolf Hitler (1889-1945) care a introdus conceptul de rasă umană.

b.Ipoteza ideii statului sustine că statul este ,,ultimul stadiu al raționalitații umane’’ ,asa cum arata Hegel, ideea de stat fiind cea care comanda titularilor puterii cum să o exercite.

c.Ipoteza contractualistă a fost lansată in Evul Mediu si dezvoltată in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea de Thomas Hobbes, John Locke si Jean-Jacques Rousseau. Susținea că trecerea de la starea presociala la starea socială s-a realizat in baza unui contract social între indivizii care renunta voluntar la o parte din libertatea lor în favoarea statului, care devine, astfel, ,,un produs conștient al indivizilor și nu un rezultat al forței’’.

Curentul liberalismului clasic, al unui teoretician a fost Benjamin Constant (1767-1830), susține conceptia potrivit căreia ,,orice putere trebuie limitată, fiecare stat trebuie condus pe baza unei constituții care să consfințească libertățile individuale,limitarea autoritații suveranului și a administrației’’.

Termenul de stat este utilizat în două sensuri:

a.Istorico-geografic: populația organizată pe un anumit teritoriu, configurat prin frontiere recunoscute de celelalte state, precum si relatiile interne, politice, economice si culturale ale acestei populații;

b. politico-juridic: organizarea politica de pe un anumit teritoriu formată din totalitatea organelor de stat.

2.NOȚIUNEA STATULUI

2.1. Accepțiunile termenului de stat

Termenul de ,, stat ’’are urmatoarele accepțiuni :

-statul reprezintă o structură organizațională, care desfasoară o activitate specifică, în raport cu anumite obiective și scopuri proprii;

-statul reprezintă un ansamblu de organe care realizează conducerea societații, având ca principală prerogativă elaborarea și aplicarea dreptului;

-statul reprezintă puterea centrală în raport cu entitațile locale;

-statul reprezintă o creație social-istorică, având la bază necesitatea susținerii si preluarii intereselor unor grupuri sociale.

2.2. Definiția statului

Problematica definirii statului este una abordată nu numai de juriști ci și de politologi, sociologi, filosofi, rezultând, astfel, o multitudine de definiții, dintre care vom reda numai cateva dintre cele elaborate in literatura juridică.

Intr-o opinie , ,,statul este o construcție juridica facută in scopul de a implini scopurile poporului, independent de indivizii care actionează in numele lui’’.

Potrivit altei opinii, ,,statul este o organizație a puterii, prin intermediul careia se asigură organizarea, conducerea societatii, în conformitate cu voința, interesele puterii de stat’’.

Intr-o altă definiție, careia ne raliem, statul reprezintă principala instituție politica a societații, care exercita puterea suverană, asigurând organizarea și conducerea societații prin prerogativa pe care o are de a elabora si aplica dreptul, a carui respectare o poate garanta prin forta sa de constrangere.