Drepturile femeilor pro și contra

De-a lungul timpului, este bine cunoscut faptul că lumea era dominată de bărbați, iar femeile din România au avut un statut social inferior, cu toate că în cadrul familiei acestea aveau cel mai important rol, dar și în societate și comunitate.

În istoria României există numeroase femei care sunt exemple pentru societate datorită drepturilor pentru care au luptat, aducând influențe chiar și la nivel mondial: Ana Ipătescu - a participat, alături de pașoptiștii revoluționari, la evenimentele din iunie 1848 de la București; Ecaterina Varga - revoluționară din Transilvania care a apărat interesele moților din Munții Apuseni, conducând, totodată, și revolta acestora de la 1848; Maria Rosetti - prima femeie gazetar din România, devenind unul dintre simbolurile istoriei politice naționale; Elena Ghica - intelectuală, scriitoare, implicată și cu merite recunoscute pe domeniul ameliorării situației femeii; Ecaterina Teodoroiu - eroina Primului Război Mondial care a murit în luptele de la Mărășești; Elena Văcărescu - prima femeie membră a Academiei Române; Elena Negruzzi - prima femeie avocat din România și Europa de Est; Smaranda Brăescu - prima femeie parașutist din România.

Mișcarea feministă din România s-a împotrivit prevederilor Codului Civil din 1864, care prevedea pentru femei un statut care semăna cu cel al minorilor sau al persoanelor incapabile mintal, totodată, lipsindu-le drepturile civile și politice. Tot în acest Cod era specificat faptul că „femeile nu puteau încheia acte fără acceptul soțului, nu își puteau gestiona singure veniturile și riscau să își piardă naționalitatea prin căsătoria cu un cetățean străin. Ele nu aveau dreptul să solicite urmărirea pentru pensie alimentară și trebuiau să locuiască la domiciliul stabilit de soț.”

Chiar dacă femeilor le erau recunoscute rolurile și superioritatea morală în familie, acestea erau în continuare excluse de la viața publică și, bineînțeles, fără drept de vot. Abia în anul 1939, prin Legea Electorală, femeile câștigă dreptul la vot, acest fapt realizându-se în urma mișcărilor feministe din România interbelică.

Constituția din 1948 ne aduce la „normalitate”, adică s-a acordat dreptul la vot „tuturor cetățenilor care au împlinit 18 ani, indiferent de sex”. Tot în această perioadă, femeile au dobândit și acces la educație și formare profesională.

„Acum, în anul 2019, România are o legislație amplă în domeniu și există eforturi considerabile de armonizare a acesteia cu cadrul legislativ european. Cu toate acestea, rămân foarte multe de făcut pentru ca femeile să se poată bucura de drepturi depline. Există în primul rând paradoxul unei legislații specializate, pe de o parte, și agravarea fenomenului violenței domestice, pe de altă parte.”

Din anul 1939, a început dictatura în România și s-a sfârșit peste 50 de ani. Deci, femeile din România sunt cetățene în condiții democratice de doar 30 de ani. În momentul în care a luat sfârșit nefericirea autoritară și dictatorială, a început să se observe ce le lipsește femeilor: legea pentru prevenirea și combaterea discriminării, legea pentru prevenirea și combaterea violenței domestice, principiul constituțional al egalității de șanse, legea egalității de șanse și, inclusiv, ordinul de restricție pentru cei care bat femeile, indiferent de sexul agresorului.

Este bine cunoscut faptul că, femeile au fost marginalizate încă din cele mai vechi timpuri, ele mereu au fost considerate inferioare bărbaților și, totodată, slabe - mai mult sau mai puțin din punct de vedere fizic. După cum am prezentat și anterior, femeile trebuie să fie casnice, trebuie să facă de mâncare, să aibă grijă de copii, să spele vase, să facă curățenie, să spele hainele tuturor din casă și, mai ales, să aibă grijă de bărbatul de lângă ele. Adică, trebuia. Vremurile s-au schimbat, lumea a evoluat din absolut toate punctele de vedere care ne-ar putea trece prin cap sau pe care ni le-am putea imagina ca indivizi. Ce este cel mai trist, cu toate că am avut și avem parte de o evoluție continuă, este faptul că încă există mentalitatea unora cum că femeia „trebuie să stea la cratiță”. Dar, ce este și mai trist, sau mai bine spus, ceea ce este și mai șocant, e faptul că există femei care încă trăiesc cu această mentalitate. Adică, de bărbați se prea știe că o mare parte din ei gândesc așa, dar să știm că până și unele femei gândesc așa, e un lucru delăsător, în sensul că ne dorim egalitate de drept, dar unora le este foarte comod să stea toată ziua acasă, să piardă vremea mai mult și să se ocupe de treburile casnice. În opinia mea, acest fapt naște cea mai mare violență domestică în casele tradiționale românești și nu numai, bineînțeles.