Forța Majoră

Forţa Majoră

Conţinutul contractului de comerţ internaţional se exprima prin clauze printre care unele,fiind impuse de împrejurări ce scapă incidenţei dreptului intern al statelor (cum ar fi : probleme de conjunctură,cazuri de forţă majoră specifice), nu sunt necesare în contractele reglementate de normele prin care se concretizează acest drept,iar altele sunt menite să exprime soluţii diferite de cele adoptate în dreptul intern.

Conţinutul contractului de comert international cuprinde atit clauze de drept comun cît si clauze specifice determinate de particularităţile acestui contract.

Clauzele de forţă majoră sînt inserate cel mai adesea în contractele de comerţ internaţional şi pe cît ele sînt de necesare pe atît este de greu de a le formula în conţinutul contractului.Cazurile de forţă majoră exoneratoare de răspundere se mai numesc în practică şi scuze.

Cît priveşte definirea cazurile de forţă majoră, în practica internaţională se confruntă trei tipuri de definiţii :

a) O definiţie sintetică,potrivit căreia prin caz de forţă majoră se înţeleg împrejurările imprevizibile şi insurmontabile care au împiedicat partea să execute contractul.

b) O analiză analită, cuprinzînd toate situaţiile imaginabile care ar putea constitui cazuri de forţă majoră,fapte exoneratoare de răspundere sau scuze. Această definiţie,caracteristică practicii anglo-saxone ,se regăseşte şi în unele din condiţiile generale elaborate sub egida Comisiei Economice pentru Europa a Naţiunilor Unite.

c) O definiţie mixtă ,care cuprinde şi o formulare sintetică şi o enumerare exempli gratia. Această definiţie este expresia unei prudenţe mărite şi de aceea demnă de consacrat în contracte. Bineînţeles că împrejurările care pot constitui cazuri de forţă majoră diferă în raport cu obiectul contractului.

Toate definiţiile menţionate conţin următoarele elemente : caracterul imprevizibil,insurmontabil (sau irezistibil) şi exterior celui care îl invocă al unor fapte intervenite ulterior încheierii contractului şi care au împiedicat executarea acestuia, fără nici o vină din partea debitorului, aflat într-o imposibilitate absolută de a executa contratul.

Dar pentru ca forţa majoră să-şi producă efectul său exonerator se mai cer îndeplinite doua condiţii, şi anume :

a) avertizarea,adică anunţarea de către debitor a cazului de forţă majoră şi ;

b) dovada forţei majore.

Avertizarea de către debitor a creditorului cu privire la ivirea cazului de forţă majoră este o expresie a datoriei ce incumbă aceluia care invocă neexecutarea contractului de a lua toate măsurile rezonabile spre a diminua prejudiciul suferit. Pentru ca avertismentul să se încadreze între aceste măsuri,el trebuie să se facă de îndată. O clauză cu privire la forţa majoră trebuie deci să prevadă şi cerinţa enuntări imediate a cazului de forţă majoră şi modul în care trebuie să se facă aceasta : scrisoare recomandată,telegrama etc. Trebuie să se aibă în vedere că dacă anunţarea cazului de forţă majoră nu se face imediat, în termenul şi momentul prevăzut de contract (şî în orice caz în limitele termenului de îndeplinire a obligaţiilor contractuale) ,aceasta atrage răspunderea părţii respective, care va fi obligată să dezdăuneze pe cealaltă parte de pagubele provocate prin neprimirea avizului , în afară,bineînţeles, dacă însăşi anunţarea a fost împiedicată printr-un fapt exonerator.