Funcțiile Publicității în Dreptul Civil Român

Publicitatea.Noţiune.

Prin publicitate se înţelege ansamblul mijloacelor sau modalităţilor prin care anumite acte, fapte sau operaţiuni economice, juridice sau de altă natură sunt aduse la cunoştinţa publicului ori, după caz, sunt săvărşite în locuri publice cu sau fără participarea acestuia.

În general, în drept, publicitatea are ca scop să facă cunoscute anumite situaţii juridice care prezintă importanţă pentru terţi, fiind totodată un mijloc de dobândire ori conservare a unei anumite situaţii juridice în curs de constituire sau, dupa caz, deja născută, însă neconsolidată încă.

Formele de publicitate sunt însă extrem de diverse, ele variază după natura sau specificul operaţiunii ori evenimentului politic, social-economic, cultural, juridic etc. Supuse publicităţii, astfel :

- Legile şi celelalte acte normative, pentru a intra în vigoare şi a deveni obligatorii, se publică în „Monitorul oficial al României”, partea I;

- Procesele se dezbat în şedinţe publice, spre a asigura publicului accesul la dezbatere, iar hotărârile judecătoreşti se pronunţă în şedinţă publică;

- Ocuparea unor funcţii de demnitate publică se face prin alegeri libere, precedate de o amplă campanie electorală, care se desfăşoară după strategii şi tehnici publicitare foarte complexe, create în scopul de a atrage electoratul, etc.

Aşadar, formele de publicitate sunt foarte diverse, ele acoperă practic toate activităţile şi domeniile vieţii social-economice, politice, culturale şi juridice. Dintre toate acestea, un loc important îl ocupă publicitatea comercială, de natură strict economică, pe de o parte, şi publicitatea actelor şi faptelor juridice, pe de altă parte.

Dar, pentru că lucrarea de faţă tratează publicitatea actelor şi faptelor juridice, aceasta este definită în sens tehnico-juridic ca : totalitatea modalităţilor prin care anumite acte, fapte sau alte operaţii ori situaţii juridice sunt aduse la cunoştinţa publicului ori după caz, sunt săvărşite în locuri publice, cu sau fără participarea acestuia, în scopul satisfacerii unor interese publice sau private.

Publicitatea legală îndeplineşte multiple funcţii având în vedere obiectul şi mai ales diferitele efecte juridice pe care legiuitorul le leagă de o formalitate de publicitate ori alta. Astfel, în dreptul privat, publicitatea este menită să îndeplinească următoarele funcţii:

1. Funcţia de informare a terţilor (în sens larg);

2. Funcţia de formare sau constituire a unor situaţii juridice determinate;

3. Funcţia de opozabilitate faţă de terţi (în sens restrâns);

4. Funcţia de soluţionare a „conflictului de drepturi” dintre diverse persoane;

5. Funcţia de dobândire, ex lege, a unei situaţii juridice noi;

6. Funcţia de dovadă a situaţiei juridice devenite notorie.

Este important de menţionat, că aceste funcţii multiple nu sunt generale şi, deci, nu se întâlnesc, în mod cumulativ la orice formă de publicitate, ci, dimpotrivă, ele depind de situaţia juridică concretă supusă publicităţii, variind de la caz la caz. Tocmai din această cauză, se face distincţia între funcţia primară de informare a terţilor, comună oricărei forme de publicitate, şi alte funcţii ulterioare şi secundare publicităţii, care variază de la o situaţie juridică la alta.

I. Funcţia esenţială a publicităţii – informarea terţilor despre situaţia juridică făcută publică

Din cele expuse până acum, reiese în mod clar că funcţia primară şi esenţială a oricărui mecanism de publicitate este aceea de informare, sau mai exact, aceea de a face posibilă oricărei persoane interesate, cunoaşterea unei împrejurări determinate şi pe această cale, a unei modificări sau schimbări a realităţii juridice, care poate consta în naşterea, modificarea ori stingerea unei situaţii sau a unui raport juridic concret. Aceasta înseamnă că funcţia normală a publicităţii este aceea de a semnala modificarea unei situaţii juridice, având în principal un caracter declarativ, în scopul informării terţilor.