Inflația Monetară

Etimologic, termenul de “inflaţie” provine din limba latinã, de la inflare, care înseamnã a umfla, a exagera. În terminologia economicã, se regãseşte pentru prima datã în S.U.A., în perioada rãzboiului de recesiune, prin acesta exprimându-se emisiunea exageratã de etalon de hârtie.

Deşi în doctrina economicã se gãsesc formulate multe definiţii ale inflaţiei, cel mai des reţinutã este cea potrivit cãreia inflaţia reprezintã un dezechilibru între masa monetarã aflatã la un moment dat în circulaţie şi masa de bunuri şi servicii disponibile pe piaţa respectivã, caracterizat prin înmulţirea însemnelor monetare aflate în circulaţie şi scãderea valorii acestora, precum şi prin creşterea preţurilor.

Manifestându-se prin creşterea generalizatã, continuã şi autosusţinutã a nivelului mediu al preţurilor pe o perioadã îndelungatã, fenomenele inflaţioniste minore şi parţiale sunt numite tensiuni inflaţioniste ( p. 288- Vasile Turliuc ).

În condiţiile în care valoarea monedei este datã în prezent de cantitatea de bunuri şi servicii ce poate fi achiziţionatã cu o unitate monetarã la un moment dat, devalorizarea unitãţii monetare va presupune creşterea preţurilor, ca urmare a dezechilibrului între cele douã elemente ale raportului valoric monedã – bunuri.

Autoîntreţinerea şi autoagravarea inflaţiei se explicã prin reacţia faţã de creşterea preţurilor, şi anume:

- Anticipând creşterea preţurilor, populaţia creşte cererea de bunuri şi servicii;

- Anticipând pierderea puterii de cumpãrare, populaţia detezaurizeazã moneda, transformând moneda pasivã în monedã activã;

- Anticipând o creştere a preţurilor în perioada imediat urmãtoare, agenţii economici pot sã decidã pãstrarea temporarã a producţiei realizate pentru a o vinde în scurt timp mai scump, determinând astfel o scãdere a ofertei globale.

Fenomenul de inflaţie a fost asemãnat cu cel de impozit, deoarece ca şi impozitul, inflaţia reduce venitul scãzând consumul şi economiile, totodatã influenţeazã preţul bunurilor şi serviciilor.

Formele inflaţiei

Inflaţia poate fi clasificatã în funcţie de mai multe criterii.

1. În funcţie de ritmul de creştere a preţurilor, se identificã:

a. Inflaţie moderatã ( târâtoare sau latentã ), când ritmul de creştere a preţurilor nu depãşeşte 3-4% pe an. Aceasta duce la o depreciere monetarã lentã şi progresivã;

b. Inflaţie relativã, creşterea preţurilor este mai micã decât creşterea masei monetare, situaţie în care nu are loc o scãdere absolutã a veniturilor reale. Acest tip de inflaţie se manifestã şi atunci când ritmul de creştere a producţiei sectorului unu ( S I ) este mai mare decât ritmul de creştere al producţiei în sectorul doi ( S II ), deci producţia bunurilor de consum ( S II ) nu creşte corespunzãtor veniturilor nominale;

c. Inflaţie medie ( declaratã ), în care creşterea preţurilor este de pânã la 15-20% pe an;

d. Inflaţie absolutã, când creşterea preţurilor este mai mare decât creşterea masei monetare, în acest caz, veniturile reale scad în mod deosebit;

e. Inflaţie galopantã, cu un ritm anual de creştere a preţurilor de peste 15% pe an, fapt ce provoacã mari dezechilibre economice-sociale;

f. Hiperinflaţia, când rata medie lunarã a inflaţiei este peste 50%. Aceasta punde în evidenţã trei caracteristici esenţiale ale inflaţiei, si anume: existenţa unui deficit bugetar, creşterea cantitãţii de monedã emisã şi determinarea valorii monedei în raport cu valutele strãine.

2. În funcţie de anticipãrile sau aşteptãrile pieţei:

a. Inflaţie anticipatã;

b. Inflaţie neanticipatã: nefiind aşteptatã de participanţii la piaţã, afecteazã economiile, producţia şi forţa de muncã, redistribuie în mod arbitrar averea între indivizi, îi poate avantaja pe debitori sau pe creditori, dupã cum este mai mare sau mai micã decât inflaţia anticipatã.