Libera Circulație a Persoanelor

CAPITOLUL I

Consideratii introductive

Sectiunea I

Scurt istoric – Uniunea Europeana

Declaratia din 9 mai 1950 a lui Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, reprezinta piatra de temelie a ceea ce constituie astazi cea mai importanta constructie economica, sociala si juridica a Europei, si anume Uniunea Europeana. Acesta prezenta planul pe care îl elaborase în vederea unificarii industriei europene a carbunelui si otelului. Era, cu adevarat, o initiativa istorica în favoarea unei „Europe organizate si vii”, care este „indispensabila civilizatiei” si fara de care „pacea în lume nu ar putea fi salvata”.

Acest plan a devenit realitate o data cu încheierea tratatului ce a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECA), semnat la 18 aprilie 1951 la Paris.

Câtiva ani mai târziu, tratatele de la Roma din 25 martie 1957 au consfintit constituirea Comunitatii Economice Europene (CEE) si Comunitatii Europene a Energiei Atomice (CEEA sau EURATOM).

Cele sase state membre fondatoare erau Franta, Italia, Belgia, Luxemburg, Olanda si Republica Federala Germania. La 1 ianuarie 1973 Anglia, Danemarca si Irlanda au aderat la Comunitate.

Ulterior, Comunitatea europeana s-a extins spre sud prin acceptarea ca membrii a Portugaliei si Spaniei (1.1.1986), precum si a Greciei (1.1.1981).

Ultima extindere de tip clasic a Comunitatilor (adica în absenta unui tratat adoptat în prealabil, asa cum este actualul Tratat de la Nisa) a avut loc în anul 1995, când Austria, Finlanda si Suedia devin state membre ale Comunitatilor, astfel încât, numarul total al acestora ajunge la 15.

Un moment important îl constituie semnarea în 1986 a Actului Unic European (AUE). Principalul scop al acestui document a fost eliminarea ultimilor bariere în calea crearii Pietei unice pâna la 31 decembrie 1992. AUE a reglementat circulatia libera a bunurilor, a serviciilor, a capitalurilor, a platilor si a persoanelor, pe tot cuprinsul Comunitatilor.

În plus, Actul Unic European a extins sfera competentelor Comunitatii si a introdus o serie de schimbari procedurale menite sa accelereze procesul decizional la nivel comunitar.

La 7 februarie 1992, a fost semnat la Maastricht, Tratatul privind Uniunea Europeana (TUE). Prin ratificarea sa, la sfârsitul anului 1993, de catre toate statele membre ale Comunitatii Europene (numita de acum oficial Uniunea Europeana), s-a deschis drumul realizarii, în etape, atât a unei uniuni politice, cât si a unei uniuni economice si monetare, constituind, fara îndoiala, un reper fundamental în istoria civilizatiei europene.

Prin Tratatul de la Amsterdam, Uniunea Europeana cunoaste, într-o anumita masura, unele transformari. Îi sunt încredintate noi sarcini, rolul cetateanului este accentuat, iar caracterul democratic al institutiilor este consolidat.

Necesitatea adoptarii acestui Tratat rezulta din faptul ca, desi el urmeaza altor doua mari modificari privind competentele si institutiile Uniunii (AUE – 1986, Tratatul de la Maastricht – 1992) erau, înca, necesare raspunsuri la numeroasele probleme care au ramas deschise. Acestea priveau, îndeosebi, rolul si drepturile cetatenilor europeni, eficacitatea si caracterul democratic al institutiilor europene, ca si responsabilitatile internationale ale Uniunii.

Tratatul de la Amsterdam se prezinta ca o revizuire a Tratatelor institutive, desi acestea au fost modificate prin Tratatul de la Maastricht.

Tratatul de la Amsterdam cuprinde trei parti: modificari ale Tratatului asupra UE; simplificarea Tratatelor; dispozitii generale si finale. Celor trei parti li se adauga: Actul final, 13 Protocoale si 58 de Declaratii comune.

O conferinta interguvernamentala convocata pentru a dezbate problemele institutionale legate de viitoarea extindere a Uniunii, s-a terminat la 11 decembrie 2000, prin adoptarea Tratatului de la Nisa, a carui ratificare de catre statele membre s-a încheiat la sfârsitul anului 2002.

Tratatul de la Nisa este un Tratat care modifica Tratatul privind Uniunea Europeana, tratatele de instituire a Comunitatilor Europene precum si anumite acte conexe.

Reformele de la Nisa au pregatit structura institutionala a UE pentru extinderea prin aderarea a noi state.

Pe 18 iulie 2003, proiectul final al Tratatului de instituire a unei Constitutii pentru Europa a fost publicat în Praesidiumul Conventiei pentru Viitorul Europei.