Meditație asupra cărții lui Nicu Gavriluță, Sociologia religiilor

Dintr-o perspectivă empirică, se poate afirma cu certitudine că știința „botezată” de Auguste Comte ca Sociologia, face posibilă desfășurarea unui proces continuu de cercetare a conduitelor persoanelor aderente unui grup social, extins sau nu prea. În asemenea condiții de cunoaștere a comportamentelor, obiceiurilor, devianțelor se pot trasa cu ușurință unele specifice a grupului de oameni de tip swarzerbergerian . Astfel, grație cunoștințelor acumulate pe parcursul cercetărilor în domeniul dat, pot fi asumate unele presupuneri cu privire la viitorul apropiat a societății și, mai cu seamă, cu privire la evoluția acesteia în diverse contexte.

Una din ramurile captivante a acestei științe este legată de abordarea religiei din punct de vedere sociologic. Această parte este prin excelență descrisă în cartea profesorului universitar, deținătorului premiului Journal for the study of Religions and Ideologies , Nicu Gavriluță - „Sociologia religiilor”.

Ideatic, cartea dată ar putea fi împărțită în trei părți. Introducerea (definiția, obiectul și teoriile cu privire la religie în sociologie din perspectiva câtorva dintre cele mai lucide personalități a domeniului, ca Alexis de Tocqueville, Emile Durkheim și alții), cuprinsul (descrierea fiecărei religii în parte și accentuarea laturei sociale ale acesteea) și încheierea (o cugetare serioasă asupra religiei în coexistență cu statul).

În primul rând, referitor la introducere, nu poate fi negat faptul că aici avem de a face cu o „colecție” de păreri, dogme, viziuni și astfel, pentru o aprofundare deplină în materie ar fi necerară o viață întreagă. De aceea, prima parte poate fi considerată de cititorul interesat, sociologul în devenire, o lectură interesantă, complicată și extrem de concentrată, pe când pentru cel neavizat va fi o „cortină de concepte”. Despicarea unei asemenea introduceri poate crea ceva dificultăți, însă ea este necesară, e sine-qua-non, întrucât aceste personalități sunt părinții fondatori a sociologii religiei, și perceperea materiei este proporțional condiționată de comprehensiunea textului propriu-zis. Cuprinsul și încheierea sunt mai lejere în asimilare, dar oricum, fără o doză de entuziasm și o picătură de paciență lectura nu va fi destul de productivă.

Totuși, una dintre componentele acestei cercetări documentate în domeniul religiilor este anume acea legătură dintre sociologie și religie care, conturată în fiecare capitol a cuprinsului, oferă o înțelegere mai amplă a fenomenului religios în sociologie, oferind concomitent și o viziune clară asupra rolului religiei dar și efectele pozitive sau negative pe care aceasta le exercită în mod constant într-o societate.

Este interesant cum, prin intermediul diferitor religii, se citește ideea de pacifism și liniște în societate. Altfel spus, religia a fost inventată de om, însă involuntar. J. Martin Velasco afirma, „religia este consubstanțială condiției umane și, prin urmare, însoțește omul pe tot parcursul existenței lui istorice”. Reieșind din cele afirmate, devine evident faptul că religia, în contextul ei sociologic de abordare, cel al cărui instrument principal de cercetare este știința care, în mod evident, nu operează cu revelații, date supranaturale sau dogme infailibile , a fost un instrument necesar societății pentru supraviețuire.

Fiecare religie, fie ea occidentală sau orientală, majoritară sau minoritară, structurată rigid social sau nu rerezintă, într-o oarecare măsură, un guide de conviețuire. Această instrucțiune este dens completată de o mulțime de reguli, practici, acțiuni sau abstențiuni care, prevăzute de cartea de temelie a anumitei religie, devin stilul de viață a celui care face parte din această religie. Astfel, deși s-ar afla într-o concurență conflictualistă, creștinismul și islamul educă idei pacifiste, idei de toleranță, și chiar jihadul inițial era un proces de purificare a propriului eu, o purificare interioară, asemeni ascezei interioare la jainiști, care presupunea încercarea de a evada din păcat, ispită și viciu. Totuși, treptat, jihadul s-a metamorfozat în ceva mai mult decât o simplă asceză, devenind, din punct de vedere sociologic, „o formă de discriminare pozitivă a minorităților cucerite”, dar ideea sa de bază era cea de curățire spirituală. De asemenea, același hinduism, budism sau jainism reprezintă un exemplu perfect de religie intrapersonală, întrucât principiile religiilor date sunt diametral opuse celor majoritare din Europa. În percepția lor, echilibrul, liniștea și însăși Dumnezeu se regăsește în persoana ce a posedat abilitatea necesară de meditație și își controlează gândirea și acțiunea într-un mod deosebit de subtil. Și totuși, ideea de conviețuire și toleranță trece ca un fir roșu prin toate conceptele și ideile de bază practic a tuturor religiilor și a cultelor existente.