Parcursul negocierilor de aderare a Marii Britanii la comunitatea europeană din perioada lui Charles de Gaulle până astăzi

Schimbarea regimului politic în Franța în 1958 prin alegerea la președinție a generalului Charles de Gaulle a determinat zdruncinarea procesului Construcției Europene. Fondatorul celei de-a V-a Republici va impune partenerilor occidentali propria sa opinie despre alianța și construcția europeană. Conducătorii Republicii a V-a contestau cu tărie:” superioritatea construcțiilor supranaționale asupra cooperării interstatale tradiționale orientarea diplomatică a Europei Occidentale către S.U.A, ancorată prea mult în ansamblul atlantic”.1

În ceea ce prive.te reglementarea problemelor decolonizării2, aceasta permite generalului de Gaulle să dea prioritate afirmării independenței naționale. Prioritatea pentru Președintele Franței, pe planul politicii externe, o reprezenta reluarea poziției de putere pierdută în urma celui de- al doilea război mondial. Ac.iunile generalului de Gaulle, mai ales în perioada 1962-1968 fac caceea ce se întâmplă în Europa Occidentală, de la relațiile

1 Cornelia Neagu, Istoria constructiei europene, Note de curs, 2006, p.55 (https://sim.tuiasi.ro/wp-content/uploads/Neagu-Istoria-constructiei-europene.pdf )

2 Între 1950- 1960 s-a desfă.urat întrun ritmrapid decolonizarea celei mai mari părți a Africii. Zonă în care erau implicate : MareaBritanie,Belgia și Franța . Își obțin independența GoldCoast, devenită Ghana, Gambia, (1958),Nigeria(1960), Tanzania (foste Tanganika și Zanzibar), Zambia și Sierra Leone(1961), Uganda(1962),Kenya(1963). Dificultăți a întîmpinat în Rhodezia unde minoritatea albă refuză să renunțe la privilegii. A fost provocată o criză care se rezolvă în 1980.Belgia, la rîndul eise confruntă cu tulburări provocate de opozițiile între etniile rivale și curentele politice prooccidentale și prosovietice. Criza se rezolvă în 1962 prin intervenția forțelor O.N.U. Franța se va confrunta cu o gravă problemă în zona Maghrebului, după ce Maroculși Tunisia și-au obținut independența în martie, șirespectiv în iunie 1956. În schimb Algeria și-a dobândit independența după un lung război(1954- 1962).. Criza internă provocată de războiul din Algeria a contribuit la revenirea generalului de Gaulle la președinția Franței

acestuia cu cele două superputeri și până la evoluția, dezvoltarea construcției europene să aibă drept punct de plecare Franța sau să .ină cont de atitudinea diplomației franceze.

Astfel, intenția declarată a generalului de Gaulle privește raporturile cu S.U.A. Declarația sa de investitură din 1 iunie 1958 a denun.at degradarea statului. Din punctul de vedere al celui care condusese Franța în timpul celui de-al doilea război, angajamentele asumate de statul francez în 1949 nu mai corespundeau întocmai situației de la acea perioadă în Europa și în lume. Memorandumul care a fost adresat de către generalul de Gaulle, președintelui S.U.A. Eisenhower și prim-ministrului englez MacMillan pe data de 17 septembrie 1958 „constituia o luare de poziție” față de situația care exista în organizația atlantică. Memorandumul divulga unul din .elurile Franței: să ajungă la o egalitate în rang cu Marea Britanie și chiar cu S.U.A. Memorandumul demonstra că din punctul ce vedere al Fran.ei era necesar „ca la scara politicii și strategiei mondiale să fie instituită o organizație care să cuprindă: Statele Unite, Marea Britanie și Franța”. Memorandumul includea o propunere fundamentală, aceea de a „crea o organizație tripartită, abilitată să ia decizii de comun acord în problemele care interesează globul”.

Cererea franceză avea ca obiectiv constituirea unui directorat în trei al Occidentului căruia să i se predeaelaborarea și executarea planurilor strategice ale alianței, mai ales a acelora cu privire la folosirea armelor atomice pretutindeni în întreaga lume. Revendicarea Franței părea a.adar exagerată, în momentul în care ea nu era la acea vreme o putere atomică și contribuția la forțele contravenționale ale alianței erau inferioare celei a Germaniei de Vest. Astfel, ea stârnește neîncrederea celorlalte guverne europene.

De asemenea, după 1958, Franța face tot posibilul pentru a deveni o forță de șoc, în stare de a rivaliza de la egal la egal cu cele două superputeri și să descurajeze orice inamic. Prima bombă atomică, de producție franceză a explodat în Sahara (la Reggane), în februarie 1960, fiind urmată de alte trei reușite până în aprilie 19613

Luând în considerare forța autonomă de distrugere apărută în iulie 1962, președintele Kennedy a propus aliaților europeni țelul măreț, sugerat parțial de Jean Monnet, care viza o reformulare a raporturilor dintre S.U.A și Europa Occidentală. Către sfârșitul anului 1962 obiectivul primea o formă mai concretă prin proiectul forței multinaționale.