Extras din referat
Pentru toţi cei care au deplâns faptul că Tratatul de la Roma a născut o Europă de tehnocraţi în mâinile comercianţilor, Tratatul de la Maastricht a adus o nouă dimensiune: integrarea până la sfârşitul secolului.
Prin eliminarea frontierelor, marea piaţă a fost realizată. Trebuia atunci să se organizeze o viaţă comunitară susceptibilă de a răspunde aspiraţiilor sociale, morale, culturale ale popoarelor care au construit Comunitatea şi să primească europenii, care au rămas sau care au fost ţinuţi în afara construcţiei europene.
Dincolo, însă, de politicile economice şi financiare, a început veritabila cale a noii Europe: cu dreptul de vot al cetăţenilor europeni în ansamblul statelor membre şi cu întărirea Parlamentului European.
Miniştrii afacerilor externe şi miniştrii de finanţe ai celor douăsprezece state au semnat la 7 februarie 1992, la Maastricht, Tratatul care instituie Uniunea Europeană. Tratatul urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 1993, dar datorită procesului de adoptare care sa încheiat cu depunerea de către Germania a instrumentelor de ratificare de abia la 13 octombrie 1993, Tratatul a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.
Principalele prevederi ale Tratatului asupra Uniunii Europene sunt:
Cetăţenia Europeană. În virtutea art. 17 al Tratatului CE (versiunea consolidată), cetăţenii statelor membre sunt cetăţeni ai Uniunii, având următoarele drepturi :
- Să se deplaseze şi să-şi stabilească domiciliul în mod liber pe teritoriul statelor membre;
- Să voteze şi să candideze la alegerile municipale şi europene care se desfăşoară în statul în care îşi au domiciliul;
- Să fie protejaţi de autorităţile diplomatice sau consulare ale oricărui stat membru;
- Să se adreseze Parlamentului European şi Mediatorului care este un funcţionar însărcinat cu rezolvarea problemelor cetăţenilor europeni
Uniunea Economică este materializată prin aceea că direcţiile politicilor economice ale statelor membre şi ale Comunităţilor vor fi adoptate de către Consiliul de Miniştri care, în acelaşi timp, va supraveghea evoluţia economiei în fiecare stat membru şi în Comunităţi. Dacă politica respectivă nu corespunde directivelor Uniunii sau riscă să pună în pericol funcţionarea însăşi a acesteia, Consiliul va lua măsuri în consecinţă. Statele membre trebuie să încerce să evite deficitele bugetare excesive.
Uniunea Monetară constă în faptul că Comunităţile vor promova o singură politică monetară, existând de asemenea un singur etalon monetar şi o nouă instituţie, Banca Centrală Europeană (BCE), care va forma împreună cu băncile centrale ale statelor membre Sistemul European al Băncilor Centrale.
Uniunea Politică. Cuprinde în principal următoarele aspecte:
- O Politică Externă şi de Securitate Comună, care va cuprinde formularea pe termen lung a unei politici de apărare, procesul Conferinţei asupra Securităţii şi Cooperării în Europa , dezarmarea şi controlul armamentului în Europa, neproliferarea lui, precum şi aspectele de natură economică pe care le ridică securitatea;
- Creşterea rolului Parlamentului European ;
- Sporirea competenţei Comunităţilor;
- O politică comună în domeniul juridic şi al afacerilor interne, ca de exemplu problemele privind imigraţia, azilul, vizele şi altele.
Pe această bază, se va adânci procesul început prin
Preview document
Conținut arhivă zip
- Parlamentul European prin Prisma Tratatelor de la Maastricht Amsterdam si Nisa.doc