Prostituția - elemente de drept comparat

ASPECTE DE DREPT COMPARAT

PRIVIND REGLEMENTAREA PROSTITUŢIEI

Practica prostituţiei constituie o activitate pe care societăţile, statale fie nu o agreează, încercând să o sancţioneze cu severitate ori cu moderaţie, după caz, fie o acceptă tacit prin neinterzicere ori îi acordă o reglementare legală.

Sancţionarea cu severitate a faptei prin aplicarea pedepsei închisorii penale ori a altor sancţiuni severe este specifică dreptului islamic, dreptului socialist ori unor reglementări ale unor state asiatice sau africane.

Dreptul statelor din Europa de Est şi Centrală, în mod tradiţional (urmând reglementări anterioare existente în Franţa, Italia, Spania şi regăsite şi în dreptul sovietic), a considerat practica prostituţiei drept un fenomen antisocial de o gravitate mai redusă, aflat undeva la limita dintre contravenţional şi delictual. Prostituţia era privita ca o practică deranjantă, sancţionabilă, având un pericol social asemănător unor fapte antisociale cum ar fi: vagabondajul, cerşetoria, organizarea de jocuri ilegale de noroc, tulburarea ordinii şi liniştii publice, portul de arme albe, provocarea de scandal, proferarea de injurii ş.a.

În prezent, acest spaţiu european se află în proces de trecere de la situaţia sus-menţionată la dezincriminarea prostituţiei, menţinându-se o sancţionare contravenţională a formelor publice deranjante de manifestare a fenomenului, ori a desfăşurarii practicii cu încălcarea unor norme care ocrotesc interesul public.

În funcţie de reglementarea internă făcută practicii prostituţiei, împart statele lumii în trei categorii:

- state care interzic această activitate şi aplică sancţiuni juridice pentru săvârşirea ei; această categorie de state se subîmparte în funcţie de tipul sancţiunii aplicată practicantei: sancţiune penală, administrativă sau civilă (regim prohibitiv);

- state care nu interzic fapta, dar nu o reglementează într-un cadru juridic (regim permisiv);

- state care permit această ocupaţie şi îi consacră un cadru legal (regim permisiv şi de reglementare).

Cele mai multe state ale lumii tolerează această practică chiar dacă majoritatea nu îi acordă o reglementare expresă.

Fapta nu este sancţionată penal în numeroase state: MareaBritanie, Franţa, Spania, Italia, Polonia, Cehia, Slovacia, Portugalia, Finlanda, Cipru, Belgia, Luxemburg, Danemarca, Estonia, Bulgaria, Irlanda, Armenia, Canada, Jamaica, Republica Dominicana, Guatemala, Nicaragua, Salvador, Honduras, Costa Rica, Grenada, Brazilia, Argentina, Chile, Belize, Cuba, Kiribati, Tonga, Burkina Faso, Republica Centrafricană, Ethiopia, Madagascar, Malawi, Sierra Leone, Hong Kong, India, Israel, Kazakhstan, Kyrgyzstan, Macau, Singapore, Timorul de Est ş.a.

Dintre statele care nu sancţionează fapta, mai multe ţări au reglementat şi cadrul legal de desfăşurare a fenomenului. Printre aceste state se numără: Germania, Olanda, Austria, Grecia, Ungaria, Letonia, Elvetia, Turcia; Mexic, Nevada, Panama; Liban2; Côte d'Ivoire, Senegal; Oceania: Australia, Noua Zeelanda; Bolivia, Colombia, Ecuador, Paraguay, Peru, Uruguay, Venezuela.

Sintetizând, putem observa că, exceptând Statele Unite, regimul sancţionator se aplică în general în Asia, Rusia, spaţiul CSI şi Europa de Est, spaţii cu un anumit specific cultural, religios, de morală şi mentalitate colectivă, care au manifestat de-a lungul timpului tendinţa de a restricţiona drepturile individuale ale omului pe considerente de morală publica sau religioase.

În funcţie de gradul de restricţionare impus practicii în diferite state, se pot diferenţia următoarele tipuri de regimuri juridice:

- regim permisiv reglementar sau nereglementar, în care fapta este legală dacă nu este săvârşită în anumite condiţii care generează pericol social (77 state);

- regim restrictiv, în care fie se sancţionează doar clientul, fie se pedepsesc numai anumite forme ale prostituţiei (11 state);