Extras din referat
1.Etimologie
Spania (spaniolă España) este o ţară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. În nord-est se învecinează cu Franţa şi Andora de-a lungul Munţilor Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia şi Gibraltar, având de asemenea două arhipelaguri, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) şi celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparţin două mici teritorii din nordul Africii (care includ oraşele autonome Ceuta şi Melilla).
2.Tranziţia spre democraţie
Actuala Constituţie spaniolă a fost promulgată la 29 decembrie 1978 şi este rezultatul unui dificil proces de tranziţie politică declanşat după moartea generalului Franco, cel care a condus Spania ca un dictator din 1939 pâna la moartea sa, la 20 noiembrie 1975.
Tranziţia s-a produs de la o dictatură care a durat mai mult de patru decenii, la un regim democratic1. Regimul franchist a fost condamnat de O.N.U. printr-o rezoluţie a Adunarii Generale a acestei Organizaţii, adoptată în 1946 dar anulată în 1950 , fără un motiv justificat. Ceea ce frapează la procesul de tranziţie este menţinerea timp de trei ani după moartea lui Franco, a instituţiilor franchiste adică ale statului totalitar, ceea ce nu a împiedicat însă, reforma politică din care a rezultat actualul stat de drept.
1 În legătură cu trăsăturile şi conţinutul procesului de tranziţie de la un regim de dictatură,la democraţie parlamentară,a se vedea G. Carcassonne,,La transition democratiques en Espagne” ,Universite de Paris,1979.
Franco a îndeplinit funcţia de şef al statului-Caudillo, adică, şef militar. Dispariţia sa, punea problema desemnării unui succesor, care să preia funcţia respectivă. Din fericire pentru Spania, succesiunea fusese stabilită dinainte, printr-o lege a succesiunii adoptată într-o epocă în care Franco era contestat atât pe plan intern, cât şi pe plan internaţional. Potrivit legii, adoptată la 10 ianuarie 1967, succesor a fost desemnat prinţul J.Carlos, chemat de Franco în 1969 şi educat pentru viitoarea sa sarcină politică sub supravegherea acestuia2.
În timpul guvernării lui Franco, Spania era, de fapt, un stat monarhic, dar fără rege. Oficial, Franco se autoprezenta ca regent al Spaniei3. Monarhia fusese înlocuită în aprilie 1931 cu republica prin abdicarea regelui Alfons al XIII-lea şi adoptarea de către Cortesuri, în acelaşi an, a Constituţiei republicane. Republica a fost, însă, înfrântă definitiv la sfărşitul anilor ’30.În 1936, Generalul Franco conduce o rebeliune în urma căreia se declanşează războiul civil care va dura trei ani.
În 1947, printr-o primă lege cu privire la succesiune, Spania este reproclamată monarhie, persoana monarhului urmând a fi desemnată în momentul demisiei sau după decesul generalului Franco.
Ca urmare a prevederilor legii cu privire la succesiune, la 22 noiembrie 1975, J. Carlos este proclamat oficial Rege al Spaniei. De vreme ce instituţia de şef al statului a fost preluată de noul Rege, celelalte organisme constituţionale: Parlamentul şi Guvernul şi-au continuat activitatea în vechiul cadru constituţional amendat doar prin reînnoirea de facto a monarhiei. Este interesant de observat că, deşi noul Rege făcea parte din dinastia Burbonilor, J.Carlos s-a dovedit a fi adeptul monarhiei constituţionale şi a principiului suveranităţii poporului.
Deşi J.Carlos fusese proclamat Rege, moştenitorul de drept al Tronului era tatăl său, fiul Regelui Alfons al XIII-lea, care fusese obligat de republicani să
2Cristian Ionescu ,,Drept constituţional comparat” ,master,ed.C.H.Beck,Bucuresti 2008,pag.215 .
3B.Chantebout,,Droit constitutionnel et science politique”,Paris,1982,pag.291 .
abdice in anul 1931. Instituţia monarhică a fost întărită în vara anului 1977 prin renunţarea la drepturile sale de moştenitor legal al tronului, a tatălui lui J.Carlos, Don Juan.
Bibliografie
Cristian Ionescu ,,Drept constituţional comparat” ,master, ed.C.H.Beck, Bucuresti 2008.
B.Chantebout,,Droit constitutionnel et science politique”,Paris,1982.
L.O.Alvarez, ,,Le regime politique de l’Espagne,Les regimes politiques des pays de U.E. et de la Roumanie”Ed.R.A.M.O. ,Bucureşti,2002.
G.Burdeau,Fr.Hamon,M.Troper, ,,Droit constitutionnel” Ed.L.G.D.J., Paris, 1997.
Spania,Alegeri parlamentare,Departamentul pentru informare parlamentară. Parlamentul României,Camera deputaţior,2000.
G. Carcassonne,,La transition democratiques en Espagne” ,Universite de Paris,1979.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Spania.docx