Standardele Instituite de Comunitatea Internațională în Domeniul Litigilor de Muncă

Introducere ;

Cap. I : Actele internaţionale fundamentale în domeniul reglementării relaţiilor de muncă ;

Cap. II : § 1 Organizaţia Internaţională a Muncii : caracteristica generală a actelor adoptate ;

§ 2 Conventiile OIM care conţin prevederi utile pentru soluţionarea litigiilor de muncă ;

Cap. III : Concluzii .

Introducere :

Pe măsura evoluţiei, dezvoltării şi internaţionalizării relaţiilor de muncă, comunitatea internaţională a fost nevoită să instituie anumite standarde internaţionale, care ar avea menirea de a reglementa raporturile din domeniul muncii atît pe plan internaţional, cît şi preluarea şi utilizarea lor în interiorul statelor, prin intermediul ratificării, sau emiterii actelor legislative bazate pe aceste standarde.

Aplicarea actelor normative internaţionale în relaţiile de muncă se face cu respectarea prevederilor constituţionale statuate de legea fundamentală. Art. 8 din Constituţia Republicii Moldova „ Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale” prevede că: „ Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Intrarea în vigoare a unui tratat internaţional conţinînd dispoziţii contrare Constituţiei va trebui precedată de o revizuire a acesteia.”.

De asemenea, art. 4 din Legea fundamentală intitulat „ Drepturile şi libertăţile omului ”, dispune: „ Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale. ” .

Dat fiind faptul că dreptul la muncă se consideră unul din drepturile fundamentale şi inalienabile ale omului, excluderea tuturor formelor posibile de discriminare în domeniul muncii şi ocupării forţei de muncă constituie o prioritate permanentă a organizaţiilor internaţionale de drept. Eliminarea discriminării în domeniul ocupării forţei de muncă este atribuită de către Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), Declaraţia din Filadelfia şi convenţiile principale ale OIM la valorile de muncă de bază, deopotrivă cu principiile de liberă unire (asociere) şi dreptul de desfăşurare a negocierilor colective; eliminarea muncii forţate sau obligatorii; interzicerea muncii copiilor. Toate statele – membre ale OIM sînt obligate să respecte aceste principii de bază, chiar dacă nu au ratificat convenţiile corespunzătoare.

Neadmiterea discriminării femeilor la angajarea în muncă, asigurarea drepturilor acestora la o remunerare egală şi echitabilă a muncii pentru o muncă echivalentă comparativ cu bărbaţii, crearea condiţiilor favorabile pentru muncă, precum şi acordarea garanţiilor economice şi sociale întru combinarea reuşită a funcţiilor de muncă şi celor de maternitate rămîn a fi actuale în toată lumea. Acestor probleme le acordă o mare atenţie Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), Consiliul Europei (CE), Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM) şi alte organizaţii internaţionale reprezentative.

Cap. I : Actele internaţionale fundamentale

în domeniul reglementării relaţiilor de muncă :

Din cele enunţate, se evidenţiază că unul din cele mai importante acte internationale care reglementează relatiile de muncă şi care a stat la baza multor convenţii adoptate ulterior, este :

Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii . În contextul negocierilor de pace de după încheierea primului război mondial, Conferinţa de Pace din 1919 a stabilit o Comisie a legislaţiei internaţionale a muncii. Comisia a adoptat un text, care la 11 aprilie 1919 a devenit parte a Tratatului de Pace de la Versailles. Cu unele modificări, acest text reprezintă şi astăzi Constituţia Organizaţiei Internaţionale a Muncii. Filozofia şi misiunea Organizaţiei Internaţionale a Muncii rezultă din preambulul Constituţiei, care prevede că pacea univesală nu poate fi întemeiată decît pe baza justiţiei sociale, iar neadoptarea de către o naţiune a unui regim de muncă cu adevărat uman, împiedică eforturile celorlalte naţiuni, doritoare de a ameliora situaţia lucrătorilor în propriile lor ţări . În acest preambul sunt indicate şi măsurile prin care ar putea fi atinsă această pace universală . Dintre aceste pot fi mentionate :

a) Reglementarea timpului de muncă, inclusiv stabilirea timpului maximal de lucru pe zi ;

b) Prevenirea şomajului ;

c) Acordarea de salarii echitabile ;

d) Apărarea copiilor, tinerilor şi femeilor ;

e) Recunoaşterea principiului remunerării egale pentru lucrul cu utilitate egală ;

f) Recunoaşterea principiului libertăţii asocierii .

Constituţia O.I.M este considerată un izvor internaţional de bază al dreptului muncii, din cel puţin două motive: în primul rând pentru că anumite convenţii şi recomandări îşi au sorgintea în principiile enunţate în actul fundamental al OIM şi în al doilea rând pentru că statele membre sunt obligate să respecte aceste principii (în special cel din materia libertăţii sindicale şi a nediscriminării), chiar dacă nu au ratificat convenţiile care se referă la problemele respective, prin însuşi faptul că sunt membre ale organizaţiei.

Un alt document internaţional care conţine prevederi din sfera raporturilor de muncă este Declaraţia din Filadelfia . În anul 1944 la sesiunea din Filadelfia, la Conferinţa Internatională a Muncii a fost adoptată Declaraţia din Filadelfia , în care au fost stabilite scopul şi sarcinile Organizaţiei Internaţionale a Muncii . În declaraţie sunt stipulate principii fundamentale ca :

a) munca nu este o marfă ;

b) libertatea de exprimare şi libertatea de asociere sunt condiţii obligatorii pentru progresul susţinut ;

c) sărăcia, acolo unde există, constituie un pericol pentru prosperitatea tuturor ;

d) toate persoanele, indiferent de rasă, religie, sau sexul lor, au dreptul de a năzui spre progresul material şi dezvoltarea lor spirituală în libertate şi demnitate, în securitate economică şi cu şanse egale .