Extras din referat
INTRODUCERE
Energia eoliană este o sursă de energie regenerabilă, axându-se pe puterea vântului. Vânturile se formează datorită încălzirii neuniforme a pamântului de către soare, fapt care creează mișcări de aer. Direcția de mișcare a maselor de aer fiind de la punctul cald de pe glob spre cel rece.
Drept sursă energetică, vântul este cunoscut omenirii de mii de ani. Încă de la orizontul civilizației energia vântului se utiliza în navigația maritimă. Se presupune că egiptenii străvechi 5.000 de ani în urmă mergeau sub pânze, iar în secolul al XVII-lea î.Hr., în timpul domniei lui Hammurabi, în Babilon au fost folosite morile de vânt pentru pomparea apei și aprovizionearea unui sistem de irigație.
Primele mori de vânt pentru măcinarea cerealelor au apărut în Persia acum peste 2000 de ani și este posibil ca de acolo să se fi răspândit în China, în regiunea mediteraneeană și în nordul Europei unde olandezii au construit solidele mașinării pentru care țara lor este și acum renumită.
Olandezii au îmbunătățit modelul morilor de vânt și le-au adaptat pentru a seca lacurile și mlaștinile din delta Rinului.
Când coloniștii au dus această tehnologie în Lumea Nouă, la sfârșitul secolului 19, fermierii au început să folosească morile de vânt pentru a pompa apa la ferme, și mai târziu, pentru a genera electricitate pentru locuințe și industrie.
Industrializarea, la început în Europa și mai târziu în America, a dus la un declin treptat în folosirea morilor de vânt. În Europa, motorul cu aburi a înlocuit morile de vânt care pompau apa sau măcinau cerealele, iar mai apoi toate instalațiile și motoarele au început să funcționeze cu produse petroliere și energie electrică.
Iată de ce, utilizarea energiei eoliene a variat întotdeauna în funcție de prețul carburanților. Dar, când prețul petrolului a crescut semnificativ, începând cu anul 1970, interesul pentru utilizarea energiei eoliene a crescut considerabil.
APARIȚIA INSTALAȚIILOR EOLIENE PENTRU PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE
Prima turbină eoliană utilizată pentru producerea energiei electrice a fost construită în Scoția, în iulie 1887 de către Prof. James Blyth. Turbina eoliană de 10 m înălțime a lui Blyth a fost instalată în grădina cabanei sale de vacanță și a fost folosită pentru iluminarea cabanei, fiind astfel prima casă din lume alimentată cu energie eoliană. Blyth le-a oferit surplusul de electricitate locuitorilor din Marykirk pentru iluminarea străzii principale, dar ei au refuzat oferta, deoarece credeau că electricitatea era „opera diavolului”.
Turbina eoliană din curtea cabanei prof. James Bluth
Peste Atlantic, în Cleveland, Ohio o instalație eoliană a fost proiectată și construită la începutul anului 1888 de către Charles F. Brush. Turbina eoliană „Brush” avea un rotor de 17 m în diametru cu 144 de lame și era montată pe un turn de 18 m. Deși era așa de mare, producea doar 12 kW. Mașina a fost scoasă din uz după 1900, când electricitatea a devenit disponibilă în Cleveland din stațiile centrale.
Turbina eoliană „Brush”, Cleveland, Ohio, SUA.
În 1891 danezul și omul de știință Poul la Cour, a construit o turbină eoliană pentru a genera electricitate, care a fost folosită la iluminarea Liceului popular Askov și la alte experimente din laboratorul său. Ulterior a rezolvat problema producerii unei surse constante de energie inventând un regulator, Kratostate, și în 1895 și-a transformat moara de vânt într-un prototip de centrală electrică care a fost folosită pentru iluminarea localității Askov. Până în 1908 existau deja 72 de generatoare electrice cu vânt de la 5 kW la 25 kW.
Bibliografie
https://upwikiro.top/wiki/Electricity_generation
https://wikicro.icu/wiki/History_of_wind_power
http://xn--drmstrre-64ad.dk/wp-content/wind/miller/windpower%20web/en/tour/design/horver.htm
https://ro.wikipedia.org/wiki/Energie_eolian%C4%83
https://cursdeguvernare.ro/cele-mai-mari-parcuri-eoliene-din-romania-top-14-centrale.html
https://adevarul.ro/stiri-locale/galati/cel-mai-mare-parc-eolian-din-romania-la-galati-2205743.html
https://www.cezinfo.ro/portal-eficienta/stiri-si-articole/energia-eoliana/
https://ronergy.com/en/top-10-largest-wind-farms-in-the-world/#:~:text=Jiuquan%2C%20China,installed%20capacity%20of%2020%20GW.
https://www.stiintasitehnica.com/energia-eoliana-marea-revenire-pe-mare/
Preview document
Conținut arhivă zip
- Energii regenerabile cu impact de mediu (eoliene).pdf