Poluarea

Capitolul I : Studiul si evolutia poluarii

1.1. O mică istorie a poluării şi a organizaţiilor antipoluare

Este interesant de remarcat că atitudinea oamenilor faţă de mediu nu s-a schimbat semnificativ de-a lungul existenţei umanităţii. O mulţime de documente atestă exploatarea iraţională a pădurilor (Grecia, China), degradarea solurilor, distrugerea unor specii (eroii din Mahabharata ard o pădure întreagă cu animalele din ea cu tot). Diferenţa între noi şi strămoşii noştri este legată de capacităţile noastre sporite atât de a distruge cât şi de a îngriji mediul. De-a lungul timpului prin ocuparea extensivă a planetei calitatea aerului şi a apei s-a degradat, grosimea stratului de ozon a scăzut, punând intr-o stare critică întreaga planetă. Toate acestea au dus la creşterea îngrijorării legate de deteriorarea mediului.

Primii vizionari care au tras semnalul de alarmă legat de degradarea mediului înconjurător au fost oamenii de ştiinţă din secolul XIX care, confruntaţi cu urbanizarea şi industrializarea galopantă au încercat să stopeze acţiunile destructive şi să educe oamenii în domeniul ştiinţelor naturale şi a protecţiei mediului.

Prima societate de protecţie a naturii atestată a fost fondată în Anglia în 1865 sub numele Commons, Open Spaces and Footpath Preservation Society iar prima lege antipoluare - Alkali Law a fost dată de parlamentul britanic în 1863. În 1864 Congresul Statelor Unite hotărăşte ca Valea Yosemite să devină o zonă recreaţională iar în 1872 se stabileşte primul parc naţional la Yellowstone. În prima jumătate a secolului XX continuă distrugerile ecologice cauzate de dezvoltarea extensivă a agriculturii care a dus la degradarea solurilor (SUA). Apare în SUA în 1935 Oficiul de conservare a solului care avea ca rol prevederea eroziunii accelerate.

În lume există numerose organizaţii, dintre care se disting: FEEE (Fundaţia Europeană de Educaţie pentru Mediu), GREENPEACE, POWERFULL INFORMATION (Marea Britanie), UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură), PNUE (Programul Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător).

La nivel naţional există de asemenea numeroase organizaţii al căror scop este de a atrage interesul populaţiei asupra protecţiei mediului: Ministerul apelor, pădurilor şi protecţiei mediului, Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii din cadrul Academiei Române, ECOSENS (Bucureşti), ALBAMONT (Alba Iulia), ECOTUR (Sibiu), MARENOSTRUM (Constanţa), PRIETENII PĂMÂNTULUI (Galaţi), CENTRUL CARPATO – DANUBIAN DE GEOECOLOGIE (Bucureşti) : coord. proiect ECO – SCHOOLS , OAMENII ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR (Tg. Mureş), FOCUS ECO CENTER (Ploieşti), ECO – LIFE (Bacău).

Problema raportului dintre om si mediul ambiant nu este noua. Ea a aparut o data cu cele dintai colectivitati omenesti, caci omul cu inteligenta si spiritul creator care il definesc, nu s-a multumit cu natura asa cum era ea, ci a pornit cu curaj si tenacitate la opera de transformare a ei potrivit nevoilor sale. Multiplicandu-se neincetat, specia umana a adaugat peisajului natural privelisti noi, prefacand mlastini si pamanturi intelenite in vai roditoare, tinuturi aride in oaze de verdeata, a creat noi soiuri de plante de cultura si a domesticit animale salbatice. Pana aici, echilibrul natural nu a avut de suferit decat, poate, pe arii foarte restranse, care nu puteau afecta ansamblul.

Cotitura a intervenit o data cu revolutia industriala si, mai cu seama, cu noua revolutie tehnico-stiintifica, gratie careia avioane si rachete brazdeaza, astazi, vazduhul si strapung norii, nave tot mai mari si mai puternice despica luciul marilor si al oceanelor, cascade de hidrocentrale transorma puterea apelor in salbe de lumina, in energie ce alimenteaza parcul de masini in crestere vertiginoasa. Intr-un cuvant, stiinta si tehnica moderna, sporind nemasurat puterea omului, au ridicat, in medie, nivelul de viata de pretutindeni. Dar reversul civilizatiei industriale este contemporan, al progresului material a fost si este inrautatirea mediului natural. Sub impactul dezvoltarii economice au fost poluate, mai mult sau mai putin grav, solul, apa si aerul, au disparut sau sunt pe cale de disparitie multe specii de plante si animale, iar omul este confruntat la randul lui cu diverse maladii cauzate de poluare, fenomen ce cuprinde astazi toate tarile si continentele. Efectele ei sunt resimtite pana si pe intinderile, pana ieri imaculate, ale Antarcticii. S-a calculat ca timp de un deceniu, devierile civilizatiei au provocat mediului natural pagube mai mari decat intr-un mileniu.

La inceputul erei neolitice, numai aproximativ zece milioane de oameni actionau asupra naturii, cu unelte primitive care practic nu lasau urme cat de cat sesizabile. La mijlocul secolului trecut, deci nu la mult timp dupa declansarea revolutiei industriale, numarul locuitorilor globului ajunge la un miliard, dar deteriorarea mediului nu cunoaste inca manifestari preocupante, cu exceptia anumitor perimetre din unele tari occidentale - incepand cu Anglia - care au urcat primele in "trenul industrializarii", gratie in primul rand masinii cu abur.

Poluarea ca problema globala este apanajul secolului nostru, mai precis al ultimelor trei decenii, timp in care populatia lumii a crescut de la 5 la 6 miliarde de locuitori. Sunt multi sau putini- Exercita oare numarul lor cu adevarat o "presiune demografica" asupra mediului inconjurator- Iata intrebari ce-i framanta deja pe demografi, economisti, medici si alti specia-listi, ca si pe oamenii politici. Problema care i-a preocupat pe specialisti de-a lungul timpului a fost, de fapt, aceea daca se poate asigura hrana suficienta populatiei si doar in ultimile decenii si-au indreptat atentia asupra unui aspect care s-a dovedit a fi la fel de important : degradarea mediului ambiant prin poluare, eroziune si alte fenomene, datorate actiunii, voite sau nu, a omului, proces ce afecteaza nu numai posibilitatile de procurare a hranei, ci si alte aspecte ale existentei umane, incepand cu sanatatea.

Nu incape indoiala ca solul este capitalul cel mai pretios de care omul dispune pentru satisfacerea nevoilor si ambitilor sale. La urma urmelor, cel putin pana la inventarea fotosintezei artificiale, cu totii depindem de stratul subtire si roditor de la suprafata Pamantului, de unde se extrag totalitatea resurselor necesare vietii. Asa se face ca, in timp ce tehnicile moderne ii ingaduie sa introduca in circuitul productiv milioane de hectare de teren, ce pana ieri erau socotite inerte pe vecie, in paralel alte milioane de hectare dintre cele aflate in productie devin improprii cultivarii, datorita tot actiunii omului. De cand omul a inceput sa lupte impotriva naturii, suprafata deserturilor a crescut cu un miliard de hectare si procesul avanseaza intr-un ritm accelerat. Se cuvine sa adaugam ca, in fiecare an, zeci de milioane de hectare de soluri productive sunt "devorate" de drumuri, de uzine si de orase, tot atatea secvente ale duelului inegal dintre frunza verde si asfalt.

De cand primul topor primitiv a doborat intaiul arbore, padurile au pierdut jumatate din intinderea lor, in timp ce omenirea in acest rasimp s-a multiplicat de sute sau chiar mii de ori. Distrugerea padurilor, carora li se datoreaza in cel mai inalt grad stabilitatea si calitatea a trei elemente fundamentale ale vietii oamenilor - solul, aerul si apa - s-a soldat de-a lungul timpului cu efecte dezastruoase. Padurilor le revine un rol insemnat in fixarea stratului, relativ subtire, de sol fertil, mediul germinativ al masei vegetale.