Poluarea Apei

1.Noţiuni generale privind poluarea mediului

1.1 Noţiuni introductive

De la apariţia sa, homo sapiens, a influenţat mediul natural în sensul dorit de el pentru a-şi asigura protecţie, hrană, căldura.

La început impactul a fost neglijabil datorită numărului mic de indivizi şi a nevoilor lor primare de existenţă ce vizau supravieţuirea.

Perioada cuprinsă între anii 7000 şi 8000 Î.H. a însemnat apariţia ecosistemelor artificiale în urma activităţilor de domesticire şi creştere a animalelor precum şi a cultivării plantelor. În acea perioadă Pământul era acoperit în proporţie de 70-75% cu păduri iar deşerturile ocupau doar 18 % din suprafaţa totală a uscatului.

Din secolul al XVIII-lea industrializarea a intervenit din ce în ce mai puternic în mediul natural, deteriorându-l prin exploatarea resurselor naturale şi prin eliminarea unei cantităţi din ce în ce mai mari de produse şi deşeuri care nu participă la circuitele biogeochimice.

În ultimul secol producţia industrială a crescut de 50 ori iar producţia agricolă s-a dublat în ultimii 10 ani.

Impactul omului asupra naturii s-a materializat prin:

• modificarea radicală a peisajului geografic prin lucrări de mari proporţii ca: lacuri de acumulare, zone de locuinţe, zone de extracţie, complexe industriale, zone de agrement, etc.;

• exploatarea puternică a solului şi subsolului fapt ce a dus la un dezechilibru material şi energetic;

• dezechilibre în structura ecosistemelor peste limita lor de refacere;

• dispariţia (extincţia) a numeroase specii de plante şi animale (vânătoare necontrolată şi schimbarea climei);

• schimbarea compoziţiei atmosferice, a apelor şi solului în urma deversărilor de poluanţi solizi, lichizi şi gazoşi;

• alterarea fondului genetic natural al vieţuitoarelor în sensul scăderii capacităţii de adaptare, refacere şi reproducere;

• modificarea climei cu efecte directe asupra măririi suprafeţei deşertului (deşertificarea avansează cu 60000 Km2 în fiecare an.

În secolul (mileniul) nostru marile aglomerări urbane, industria , transporturile, conflictele armate afectează ireversibil mediul ambiant cu efecte imprevizibile.

Mediul reprezintă totalitatea factorilor fizici, chimici, meteorologici, biologici, dintr-un loc dat, cu care un organism vine în contact. Aceşti factori sunt: temperatura, umiditatea (solului şi a aerului), apa, magnetismul terestru, alte organisme.

Calitatea mediului reprezintă starea acestuia la un moment dat, rezultată din integrarea tuturor elementelor sale structurale şi funcţionale.

Calitatea apelor se apreciază prin gradul de impurificare cu diferite substanţe anorganice şi organice şi radioactive, prin caracteristicile speciilor existente şi prin capacitatea de autoepurare.

Calitatea solului se apreciază prin contaminarea cu diferite substanţe organice, anorganice şi radioactive, prin productivitatea vegetală şi prin relief.

Calitatea aerului se apreciază prin prezenţa unor substanţe anorganice, organice şi radioactive în stare de agregare solidă, lichidă sau gazoasă precum şi prin capacitatea de a reţine radiaţiile UV (stratul de ozon) şi de a reflecta radiaţiile calorice (efectul de seră).

Calitatea estetică a mediului nu trebuie neglijată, mediul trebuind să asigure omului condiţii de locuit, de activitate, de odihnă şi de păstrare a sănătăţii. Unii autori clasifică mediile în şase clase de calitate estetică: respingător, neînsemnat, plăcut, distins, superb şi spectaculos.

Poluarea mediului este fenomenul de apariţie a unor factori perturbatori ai mediului şi de producere dezechilibrelor ecologice.

Poluant (agent poluant) este orice factor natural sau produs de om care provoacă disconfort sau are acţiune toxică asupra organismelor şi/sau degradează componentele abiotice ale mediului producând dezechilibre ecologice.

Cauzele apariţiei poluării:

• creşterea demografică vertiginoasă;

• dezvoltarea intensă a industriei, agriculturii şi transporturilor;

• apariţia cetrelor urbane suprapopulate;

• apariţia de substanţe noi pentru care ritmul de consum şi de descompunere este inferior ritmului de degradare sub acţiunea microorganismelor;

• utilizarea haotică a rezervelor naturale;

• acumularea în mediu a substanţelor neutilizabile.

Adaptarea omului şi a vieţuitoarelor la poluare se numeşte aclimatizare şi este limitată de capacitatea de autoapărare. Aşa se explică modificările genetice şi funcţionale sau dispariţia speciilor.

Populaţia, organismul sau resursele care suferă acţiunea poluantă se numesc ţinte sau receptori.

Emisia (concentraţia) maximă acceptabilă a unui poluant reprezintă cantitatea maximă de poluant degajată la care nu se produc modificări importante în mediu.

Clasificarea tipurilor de poluare:

a. după provenienţă:

- poluare naturală: biologică, fizică sau chimică;

- poluare antropică: industrială, agricolă, din transporturi sau din activităţi menajere;

b. după natura poluanţilor:

- poluare fizică: termică, sonoră, radioactivă sau electromagnetică;

- poluare chimică: cu compuşi ai carbonului, sulfului, azotutului, cu compuşi ai metalelor grele, compuşi cu fluor, materiale plastice, pesticide, materii organice fermentabile, etc.

- poluare biologică: cu specii vegetale şi animale;

- poluare estetică: urbanizarea necontrolată, industria, turismul, etc.

c. după starea fizică a poluantului:

- poluare cu gaze şi pulberi în suspensie;

- poluare cu lichide;

- poluare cu substanţe solide.

Omenirea este preocupată menţinerea calităţii mediului la valori ce fac posibilă continuarea existenţei pe această planetă.

După Conferinţa de la Stockholm (1972) s-a introdus conceptul de dezvoltare durabilă: satisfacerea nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi.

Conferinţa de la Rio de Janiero (1992) a adoptat 5 documente orientative şi 26 principii despre drepturile şi responsabilităţile naţiunilor pentru o dezvoltare durabilă. S-a lansat Programul de cooperare internaţională pentru dezvoltare în sec. XXI (Agenda XXI) care cuprinde 4 capitole:

• cap. 1 se referă la: combaterea sărăciei, schimbarea modelelor de consum, creşterea demografică, protecţia mediului, promblematica aşezărilor urbane aglomerate;

• cap. 2 se referă la: consumul şi gospodărirea resurselor, protecţia aerului, solului, apelor, combaterea despăduririlor şi a defrişărilor, dezvoltarea montană, utilizarea în siguranţă a produselor chimice, toxice, gospodărirea deşeurilor;

• cap. 3 se referă la: rolul grupurilor sociale în problematica ecologică internaţională;

• cap. 4 se referă la: transferul de tehnologie, educaţia publică, legislaţia internaţională acordată protecţiei mediului.