Abuzul de Poziție Dominantă

In acest studiu este prezentat conceptul abuzului de poziție dominantă, este definit conceptul de concurentă şi explică poziţia Comisiei Europene faţă de situaţiile de încălcare a regulilor

concurenţei. Analiza este concentrată asupra poziţiei dominante pe piaţă a unor firme şi asupra efectelor asupra celorlalte firme şi a consumatorilor și deasemenea sunt prezentate si sancțiunile privind abuzul de poziție dominanta. Un subcapitol este dedicat situatiei din Romania.

Introducere

Orice întreprindere, în activitatea sa economică urmăreşte, în mod firesc, să acapareze o parte cât mai mare din piaţa, pentru a-şi maximiza pe cât posibil profitul. Deasemenea piaţa internă este de neconceput fără o politică în domeniul concurentei care să încurajeze eficienta economică prin crearea unui mediu favorabil inovaţiei şi progresului tehnologic, să protejeze interesele consumatorilor şi să prevină eventualele practici anticoncurenţiale ale societăţilor comerciale şi ale autorităţilor naţionale. Poziţia dominanta pe care o întreprindere o câştigă astfel pe o piaţă nu este interzisă. Interzis este numai abuzul de această poziţie dominantă.

Cuvinte cheie: poziţie dominantă, comportament anticoncurential, piață relvantă, politici concurenţiale.

1. Abuzul de poziţie dominantă

O întreprindere are o poziţie dominantă, când puterea să economică îi permite să opereze pe piaţă fară să ţină cont de reacţia concurenţilor săi, a consumatorilor intermediari şi finali. În aceste condiţii, o întreprindere care are o poziţie dominantă poate fi tentată să abuzeze de poziţia respectivă pentru a-şi creşte veniturile şi pentru a-şi consolida poziţia pe piaţă. Se consideră că o firmă având o poziţie dominantă abuzează de aceasta atunci când:

-Vinde la preţuri foarte ridicate sau foarte scăzute pentru a înlătura concurenţii;

-Reduce producţia sau tratează diferit segmentele de piaţă;

-Acorda avantaje discriminatorii anumitor clienţi pentru a le controla acţiunile;

-Refuză să furnizeze produse în anumite cazuri;

-Impune acorduri de cumpărare pentru anumite categorii de produse;

-Îşi consolidează poziţia dominantă prin achiziţii şi fuziuni pentru a înlătura sau a le interzice accesul pe piaţă a concurenţilor sau a firmelor noi, cauzând prejudicii;

-Acorda clienţilor câteva avantaje discriminatorii, cum ar fi reducerile pentru fidelitate cu condiţia ca aceştia să fie de acord cu politicile sale de vânzări.

Aceste practici perturbează concurenţa. Comisia poate lua măsuri împotriva acestor întreprinderi şi poate să-i pedepsească pe contravenienţi cu severitate. Comisia Europeană poate emite o decizie care să interzică abuzul şi să amendeze întreprinderile care au comis aceste abuzuri. În 1998 şi în 1999 Comisia Europeană a adoptat aproximativ 12 decizii de interziceri ale abuzurilor. Cetăţenii au motive serioase de-a nu fi de acord cu acest fel de abuzuri pentru ca acestea duc la practici comerciale inechitabile.

Noţiunea de abuz de poziţie dominantă evidenţiază o serie de aspecte, precum:

-caracterul obiectiv al abuzului: pentru a fi reţinut abuzul, nu este necesară proba unei anumite atitudini subiective (intenţie sau culpă), deşi acest abuz poate fi săvârşit cu vinovăţie;

-denaturarea concurenţei: abuzul trebuie să falsifice concurenţa, afectând comerţul. În majoritatea cazurilor, falsificarea concurenţei se produce pe piaţa pe care a fost pusă în evidenţă poziţia dominantă, dar abuzul se poate recupera pe o piaţă vecină sau conexă cu cea dominantă;

- afectarea intereselor cumpărătorilor: practicile abuzive ale producătorului aflat pe poziţie dominantă au ca obiect sau pot avea ca efect, pe lângă afectarea comerţului şi prejudicierea consumatorilor. Legislaţia comunitară cuprinde reglementări foarte riguroase privind protecţia consumatorilor;

- obligaţia specială de diligenţă în ceea ce priveşte structura concurenţei: responsabilitatea particulară a firmei aflate în poziţie dominantă pe piaţă constă, în măsura puterii sale, în aceea de a nu aduce atingere unei concurenţe efective pe piaţa de referinţă.

1.1 Interdicţia privind poziţia dominantă

În cadrul textului Tratatului de la Amsterdam (1999), concurenţa face obiectul Articolelor 81 şi 82. Aceste articole se referă la asigurarea liberei concurenţe pe teritoriul U.E., Comisia Europeană fiind responsabilă cu aplicarea legislaţiei în acest domeniu.

În acest context, Comisia Europeană conlucrează cu guvernele Statelor Membre. Statele Membre încă mai deţin dreptul de a dezvolta propriile lor politici concurenţiale.