Bune practici în utilizarea fondurilor structurale și de coeziune

Introducere :

Legatura economică economica şi socială este unul din principalele obiective ale Uniunii Europene. Prin definiţia art. 158 al Tratatului Comunităţilor Europene, legătura este necesară pentru promovarea “dezvoltării armonioase generale” a Comunităţii şi cere o reducere a “disparităţilor între nivelurile de dezvoltare a diferitelor regiuni şi a lipsei de progres a regiunilor defavorizate”, inclusiv pentru zonele rurale în cadrul articolului 159, Comunitatea acţionează prin Fondurile Structurale, Fondul de Coeziune si alte instrumente financiare, pentru sprijinirea atingerii acestor obiective generale. Sarcinile, obiectivele prioritare si organizarea Fondurilor Structurale sunt definite de Consiliu, la propunerea Comisiei Europene şi cu asentimentul Parlamentului European. Astfel, Tratatul conţine prevederi pentru coordonarea politicilor economice, implementarea politicilor Comunitare, in particular a Pieţei Unice, precum şi pentru utilizarea Fondurilor Structurale existente (Fondul European pentru Orientare si Garantare pentru Agricultura, Secţiunea Orientare; Fondul Social European; Fondul European pentru Dezvoltare Regională şi Instrumentul Financiar pentru Orientare în domeniul Pescuitului) şi a Fondului de Coeziune.

Conform Tratatului de la Roma – care a intrat în vigoare în anul 1958 - nu face nici o menţiune explicită despre Fonduri Structurale sau despre politici regionale comunitare. Dar abia după ce Comunitatea s-a confruntat cu prima extindere şi cu crizele economice din anii ’70, în care atenţia sa a fost orientată serios către problemele regiunilor, au fost înaintate propuneri pentru dezvoltarea unei politici în acest domeniu. Începând de atunci, Fondurile Structurale au suferit diferite reforme care au făcut ca politicile regionale să ocupe o poziţie din ce în ce mai importantă printre activităţile Uniunii Europene, s-au formulat principii şi reguli cheie care acum pregătesc Fondurile Structurale pentru Uniunea Europeane a secolului 21, inclusiv pentru extinderea către Europa Centrala si de Est.

Cuvinte cheie:

Transparenţă instituţională

Interes public

Instrumente structurale

Informare din oficiu

Fonduri europene postaderare

Expunerea problemei:

1. Recunoaşterea caracterului obligatoriu al legislaţiei transparenţei pentru entităţile care gestionează instrumentele structurale şi celelalte fonduri post-aderare în România.

De bună seamă, aceste entităţi sunt, instituţii publice, existând însă şi unele excepţii. De aceea, se aplică în totalitate legile cu privire la accesul la informaţii de interes public şi transparenţa decizională. Aşadar, aplicarea lor este o obligaţie legală, nu opţională. De regulă, cele mai dese probleme ivite sunt datorate deficienţelor de cunoaştere a normelor transparenţei instituţionale, şi mai rar din cauza carenţelor legislative. Evidenţa instrumentelor structurale şi a celorlalte fonduri comunitare post-aderare a presupus asimilarea unui număr mare de norme, iar procesul nu este cu totul încheiat. Unităţile publice trebuie să respecte un set complex şi nu tot timpul corelat de acte normative. De aceea ne-am asumat afirmarea poate relevantă a unui adevăr evidenţiind deschiderea prezentului set de recomandări.

2. Recunoasterea rolului important al persoanelor cu atribuţii în aplicarea legislaţiei transparenţei instituţionale.

De cele mai multe ori, angajatul însărcinat cu aplicarea Legii nr.544/2001 nu posedă documentelor solicitate în baza acestor legi, lucru pentru care este nevoit să apeleze la ajutorul

altor departamente pentru a putea elabora şi formula un răspuns.

Aşa cum prevede Legea nr.544/2001, funcţionarii responsabili de aplicarea acestei legi pot fi sancţionaţi legal şi administrativ, în cazul în care se constată nerespectarea prevederilor.

O altă situaţie similară este cea întâlnită în aplicarea legii transparenţei decizionale, Legea nr.52/2003. O bună gestionare a transparenţei instituţionale a fondurilor comunitare postaderare în România este esenţial să existe resursele umane suficiente şi bine pregătite. Pregătirea lor are rolul de a asigura calităţii rezultatelor. Pregătirea continuă oferă suportul pentru ca activitatea să fie cât mai eficientă. Procedurile trebuie să fie clare şi optimizate pentru a oferi eficacitate şi eficienţă muncii acestora.

3. Aplicarea principiului informării din oficiu atunci când sunt solicitări numeroase cu conţinut similar sau identic.

Conform acestui principiu lucrul se poate face prin numeroase metode, de la cea mai simplă, respectiv publicarea pe site-ul de web, până la cele mai complexe, cum ar fi răspunsuri standardizate gestionate de un software specializat de helpdesk sau publicaţii tematice distribuite gratuit celor interesaţi.

4. Realizarea si întreţinerea permanentă a unei baze de date cu factori interesaţi în implicarea în consultări cu privire la documentele relevante acestor etape.

Instituţiile de afaceri au obligaţia de a avea o bază de date ca cea la care facem referire. Acest lucru revine din interpretarea art.6 alin.3 din Legea nr. 52/2003:

„Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ cu relevanţă asupra mediului de

afaceri se transmite de către iniţiator asociaţiilor de afaceri si altor asociaţii legal constituite, pe

domenii specifice de activitate”.

Aşadar acest demers este eficient întrucât are trimitere către asociaţiile de afaceri şi alte asociaţii de profil. Pe acest lucru se bazează şi prezumţia pre-existenţei unei baze de date comprehensive şi actuale.

Obţinerea şi întreţinerea unei astfel de baze de date se poate face cu sprijinul coaliţiilor de asociaţii deja constituite sau prin procesarea secundară a solicitărilor de acces la informaţii şi participare (respectiv introducerea automată autorilor solicitărilor în baza de date).