Cât de multă inflație merităm

Cu ceva timp in urma unul dintre cei mai distinsi economisti ai acestei tari a declarat, poate si in lumina experientei dobandite in lunga sa cariera in slujba Bancii Nationale, ca "orice popor are moneda pe care o merita". Sub aceasta deviza s-ar putea incadra afirmatiile, tot mai numeroase in ultima vreme, potrivit carora Banca Centrala a facut tot ceea ce i-a stat in putinta pentru a salva moneda nationala de maladia inflatiei si ca, daca nu i-a reusit, atunci de vina sunt monopolurile serviciilor, naravurile consumatorilor, preyentiile sindicatelor, interesele politicienilor care, din pacate, nu converg catre mentinerea stabilitatii monetare. Ba mai mult, tot luptandu-se din rasputeri sa impiedice cresterea preturilor, institutia sus-amintita a "reusit"sa sugrume si ce era bun in economie - intreprinderile mici si mijlocii apartinand sectorului privat. Asa ca poate n-ar fi cea mai rea idee sa-l "dezgropam" pe keynes si sa schimbam putin directia.

Acum, inainte de a da raspunsul cuvenit la intrebarea de mai sus, nu ar fi rau sa precizam cateva lucruru elmentare in legatura cu valoarea banilor si factorii determinanti ai inflatiei din Romania. Moneda, caorice alta marfa, are un pret. Acest pret, care se stabilrste(cum e si normal)pe baza cererii si a ofertei de moneda, se numeste putere de cumparare. Cand cererea de bani (nevoia resimtita de populatie pentru a detine o anumita parte din avutia ei in forma lichida) sporeste in raport cu oferta, atunci puterea de cumparare a unitatii monetare creste. Cand oferta de bani (regizata de catre Banca Centrala) sporeste in raport cu cererea, atunci puterea de cumparare a banilor scade. Acest din urma caz este specific tarii noastre. Oricine consulta statisticile poate vedea cum din 1990 incoace Banca Nationala a marit continuu, intr-un ritm mai accelerat sau mai lent masa monetara, cauzand astfel scaderea pretului banilor, ori ceea ce este echivalent, cresterea preturilor tuturor marfurilor. Motivele majorarii neincetate ale ofertei de bani nu fac obiectul prezentului comentariu. Cert este insa ca, dincolo de presiunile politice care s-au facut si se incearca inca in scopul rotirii tiparnitei de bani, Banca Centrala este in intregime responsabila de inflatia din ultimii ani. La urma urmei, guvernele si politicienii din toate tarile exercita presiuni mai mult ori mai putin intense asupra bancilor lor centrale pentru a le convinge de necesitatea expansiunii monetare (cu riscul de a deveni cinic, as spune chiar ca asta le este meseria de zeci si sute de ani) dar sta in puterea acestora din urma sa reziste. Altminteri, de ce mai sunt considearate institutii "autonome" sau "independente" ?

Sunt oare vinovare sindicatele de crestera preturilor ? Intelepciunea (devenita) conventionala ne invata ca lucratorii care solicita salarii nejustificat de mari sporesc costurile firmelor ai carei angajati sunt si, in consecinta, preturile la care acestea vand bunuri si servicii pe piata. Numai ca o teorie des repetata si de multi imbratisata nu este automat adevarata. Oricarei firme i se poate intampla dintr-un motiv sau altul sa-i creasca cheltuielile de productie, dar acest fapt nu ne spune nimic despre pretul la care va oferi firma bunul final. In fata unui asemenea fenomen tot ce putem exclama este un impertinent "Ei si ?". Ce daca unor firme le-au crescut costurile ? Fiecare din ele va incerca, evident, sa transfere cresterea costurilor in preturi, adica, vor incerca sa-i determine pe consumatori sa suporte in locul lor povara. Nimic insa nu ne indreptateste sa credem ca vor si reusi.

De unde sa plateasca populatia preturi din ce in ce mai mari daca veniturile ei nominale nu s-au modificat intre timp ? Oamenii pot gasi desigur de cuviinta sa plateasca mai mult pe anumite bunuri, daca le considera strict necesare. Dar de unde sa plateasca mai mult si pentru benzina si pentru caldura si pentru alimente, servicii telefonice, hoteliere,etc., etc., daca veniturile lor au ramas constante ? Mi-e teama ca ne aflam in fata unei imposibilitati logice. Preturile propuse de catre firme nu vor fi "validate" de piata decat daca populatia are mai multi lei pe care sa-i cheltuie. Ori, problema esta tocmai ca ea nu ar avea acesti lei daca Banca Nationala nu ar gasi nimerit sa scuteasca guvernul de "probleme sociale" si sa tipareasca bilete suplimentare cu chipul lui Grigorescu sau cel al lui Brancusi pe ele si sa le arunce in economie, cauzand astfel o problema si mai mare. In tot cazul, este clar ca nici o depreciere si crestere corespondenta a costurilor nu poate cauza inflatie. Numai sporirea ofertei de moneda duce (si a dus) la cresterea preturilor.

In mod similar decurge analiza in cazul monopolurilor ce incearca sa-i "jecmaneasca pe consumatori prin impunerea unor preturi mai mari, In economia de piata relatia vanzator - cumparator este una bazata pe liberul consimtamant al partilor si, astfel, din doua una: ori consumatorii accepta sa cumpere in continuare bunul dorit la noul pret, reducandu-si simultan achizitiile altor bunuri si servicii, ori refuza sa cumpere si isi restructureaza consumul. In ambele cazuri, preturile relative ale bunurilor vor tinde sase modifice, exprimand schimbarea preferintelor populatiei, dar nu exista nici un motiv (ba chiar este imposibil) ca toate preturile sa creasca.

Tentativa de a arunca responsabilitatea inflatiei pe seama monopolurilor serviciilor seamana cu acuzatia foarte la moda acum vreo 30-40 deani in tarile capitaliste conform careia "afaceristii cei lacomi sporesc fara scrupule preturile, pentru a-si mari profiturile". Dar ea poate fi amendata cu doua intrebari banale. Mai intai, tinand cont ca si tarile dezvoltate au monopolurile lor, de ce acolo nu cresc preturile in acelasi ritm ca in Romania ? Apoi, in cazul in care cineva este dispus totusi sa creada ca lacomia patronilor romani nu poate fi egalata, de ce nu se grabesc acestia sa creasca preturile nu cu 50% (inflatia pe anul trecut) ci cu 100%, sau chiar cu 700% ? Daca monopolurile sunt atat de rele iar afaceriti atat de "calici", de ce nu maresc preturile de 10 ori in fiecare zi ? Oficialii BNR si cei ai guvernului stiu de ce : fiindca oferta de bani nu creste atat de mult astfel incat veniturile nominale si cererea consumatorilor sa poata valida asemenea preturi. Adevarul este ca din 1990 incoace cantitatea de lei din economie a sporit doar de cateva sute de ori, preturile saltand si ele tot doar de cateva sute de ori (afirmatia cuprinde un adevar aproximativ, dar sugestiv).