Cele Patru Libertăți de Circulație

Introducere

Pentru a ajunge la o integrare economică deplină, statele sau entităţile politice care doresc acest lucru trebuie, în primul rând, să încheie acorduri comerciale preferenţiale unele cu altele, apoi să elimine tarifele, cotele şi orice sistem preferenţial dintre ele (zonă de liber schimb), să instituie un tarif extern comun aplicabil statelor terţe (uniune vamală), să adopte politici comune pentru reglementarea producţiei şi să permită libera circulaţie a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor pe teritoriul tuturor statelor membre (piaţă comună), să adopte o monedă unică (uniune economică şi monetară) şi, în fine, să îşi unifice sistemele fiscale. Pentru a ajunge la acest grad de integrare, statele membre au început prin a crea o uniune vamală, prin eliminarea progresivă a taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative pentru schimburile intracomunitare, precum şi prin impunerea unui Tarif Extern Comun.

După crearea uniunii vamale, primele măsuri economice şi politice în vederea realizării pieţei comune au venit de-abia la jumătatea anilor '80, deceniul anterior fiind marcat de o profundă criză economică şi monetară la nivel comunitar, dar şi mondial. În 1985, Comisia propunea peste 250 de măsuri legislative pentru realizarea pieţei comune prin eliminarea tuturor obstacolelor care mai existau în calea libertăţii schimburilor comerciale şi stabilea un program de adoptare a acestora până în 1993, idei preluate în mare parte de Actul Unic European (1986). Calendarul propus de Comisie a fost respectat, aşa încât, cu unele excepţii, de la 1 ianuarie 1993 se poate vorbi despre o piaţă unică pe teritoriul comunitar.

Termenul de piaţă unică (uneori piaţă internă) a început să fie folosit tot mai frecvent în anii '90 . Piaţa unică este fondată pe principiul celor patru libertăţi de mişcare - a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor - şi constituie cea mai importantă dimensiune a Uniunii Europene, fapt exprimat prinTratatul de la Maastricht, care face din piaţa unică primul pilon (şi cel mai „europenizat") al Uniunii Europene.

1. Libera circulație a mărfurilor

Dintre cele patru libertăţi fundamentale – libertatea de circulaţie a mărfurilor, a serviciilor, a capitalului şi persoanelor – se detaşează ca importanţă libera circulaţie a mărfurilor, ce presupune circulaţia mărfurilor între statele comunitare fără impunerea de taxe vamale sau de taxe ce au efect echivalent cu taxele vamale şi respectiv fără aplicarea unei restricţii cantitative la import şi export.

Doi piloni stau la baza libertăţii de circulaţie a mărfurilor.

Primul este uniunea vamală, care implică, într-un prim sens, abolirea şi deci, interzicerea în comerţul între statele membre de la o anumită dată a taxelor vamale şi a altor taxe cu efect echivalent. Ea a fost realizată odată cu expirarea perioadei de tranziţie pentru noile ţări care au devenit membre ale Comunităţilor această perioadă fiind prevăzută până la sfârşitul anului 1992.

Un al doilea pilon este reprezentat de interdicţia de restricţii cantitative la schimburile de mărfuri şi de măsuri cu efect echivalent acestor restricţii între statele membre.

Mărfurile care traversează frontierele interne ale Comunității Europene nu mai sunt supuse controalelor de la 1 ianuarie 1993.

Libera circulație în interiorul Uniunii presupune:

• interzicerea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent între statele membre

• adoptarea unui tarif vamal comun în schimburile comerciale dintre statele

membre și țările terțe,

• eliminarea restricțiilor cantitative și a măsurilor cu efect echivalent și

• reorganizarea monopolurilor de stat.

Aceste măsuri sunt menite să contopească cele 25 de piețe naționale ale statelor membre într-o zonă economică unică, în care mărfurile Comunității să circule libere în condiții similare celor de pe piețele naționale.