Cheltuieli publice - necesitate sau risipă

Definitia cheltuielilor publice

Cheltuielile publice sunt plăţile efectuate de stat din resursele aflate la dispoziţia sa în scopul satisfacerii nevoilor publice, a intereselor generale ale societăţii, a îndeplinirii obiectivelor urmărite de stat: funcţionarea instituţiilor publice, asigurarea ordinii şi liniştii publice şi a siguranţei naţionale, finanţarea învăţământului, culturii şi sănătăţii, precum şi a sistemului de asigurări sociale, realizarea acţiunilor economice de interes general.

Cheltuielile publice exprima relatii economico - sociale in forma baneasca care se manifesta intre stat, pe de o parte, si persoane fizice si juridice, pe de alta parte, cu ocazia repartizarii si utilizarii resurselor financiare ale statului, in scopul indeplinirii functiilor acestuia.

Dimensionarea cheltuielilor publice totale şi repartizarea acestora pe destinaţii şi beneficiari rezultă din necesitatea satisfacerii nevoilor generale ale societăţii, procesul având o natură politică şi una economică, de colectare a resurselor băneşti necesare pentru acoperirea lor.

Cheltuielile publice inglobeaza:

- cheltuieli publice efectuate de administratiile centrale de stat, din fondurile bugetare si extrabugetare;

- cheltuielilor colectivitatilor locale ale unitatilor administrativ teritoriale;

- cheltuielile organismelor internationale din resursele publice prelevate de la membri acestora;

- cheltuielile finantate din fondurile asigurarilor sociale de stat.

Cheltuielile publice nu inseamna acelasi lucru cu cheltuielile bugetare. Cheltuielile publice se refera la totalitatea cheltuielilor efectuate in domeniul public prin interiorul institutiilor publice care se acopera fie de la bugetul statului fie din bugetele proprii. Cheltuielile publice inseamna numai acele cheltuieli care se acopera de la bugetul administratiei centrale de stat, din bugetele locale sau din bugetul asigurarilor sociale de stat. Cheltuielile bugetare sunt cheltuieli publice dar nu toate cheltuielile publice sunt cheltuieli bugetare.

Clasificarea cheltuielilor publice se face pe mai multe criterii:

• clasificaţia administrativă – pe criteriul instituţiilor prin intermediul cărora se efectuează cheltuieli publice (ministere, instituţii publice autonome, unităţi administrativ teritoriale etc.).

• clasificaţia economică – pe două criterii: al scopului în care sunt efectuate plăţile (cheltuieli publice curente sau de funcţionare şi cheltuieli publice de capital sau de investiţii); al existenţei sau nu a unei contraprestaţii (cheltuieli publice ale serviciilor publice, numite şi administrative şi cheltuieli publice de transfer).

• clasificaţia funcţională – pe criteriul sectoarelor de activitate către care sunt repartizate resursele financiare publice (a) în domeniul social: învăţământ, sanitare, ocrotire socială etc.; b) în domeniul cercetării; c) în domeniul economic (investiţii, acordarea de subvenţii şi facilităţi; d) în domeniul apărării şi siguranţei naţionale; e) în domeniul administrativ public central şi local; f) în ceea ce priveşte dobânzile aferente datoriei publice).

• clasificaţia financiară

o pe criteriul momentului efectuării şi a efectului avut de acestea (cheltuielile publice definitive caracterizate prin faptul că se finalizează cu plăţi la scadenţe ferme, certificând lichidarea totală a angajării statului pentru efectuarea cheltuielilor prevăzute în buget; cheltuieli publice temporare: majoritatea sunt operaţiuni de trezorerie urmate de plăţi cu scadenţe certe; cheltuieli publice virtuale: pe care statul le va realiza în anumite condiţii doar).

o şi pe criteriul forme de manifestare (cu/ fără contraprestaţie; definitive/ provizorii; speciale/ globale)

• clasificaţia după rolul cheltuielilor publice în reproducţia socială – pot fi: cheltuieli publice negative (reale) şi cheltuieli publice pozitive (economice)

• clasificaţia folosită de instituţiile specializate ale O.N.U. – pe criteriile:

a) funcţională (cheltuielile publice sunt împărţite în cheltuieli pentru: servicii publice, apărare, educaţie, sănătate, securitate socială, locuinţe şi servicii comunale, recreaţie, cultură şi religie, acţiuni economice, alte scopuri)

b) economică (cheltuielile publice reprezentând un consum final şi cheltuielile publice în scopul formării brute de capital)

În România, legea bugetului de stat/ 1998 prevede o clasificaţie în conformitate cu cea utilizată de O.N.U.

Astfel, cheltuielile publice se împart după criteriul economic în:

• cheltuieli curente (de personal, de materiale şi servicii, subvenţii, prime, transferuri, dobânzi aferente datoriei publice, rezerve);

• cheltuieli de capital

• împrumuturi acordate (pentru finalizări de obiective stabilite prin convenţii, pentru creditarea agriculturii, pentru acoperirea arieratelor către RENEL şi ROMGAZ).

• rambursări de credite şi plăţi de dobânzi şi comisioane la credite externe şi interne

După criteriul funcţional, cheltuielile publice se împarte în:

• servicii publice generale

• apărare, ordine publică şi siguranţă naţională

• social-culturale

• servicii şi dezvoltare publică, locuinţe mediu şi ape

• acţiuni economice

• alte acţiuni

• transferuri

• împrumuturi acordate

• plăţi de dobânzi şi alte cheltuieli aferente datoriei publice

• fonduri de rezervă

Dinamica cheltuielilor publice are în vedere modificarea a şase indicatori:

• creşterea nominală şi cea reală a cheltuielilor publice;

• schimbarea raportului cheltuielilor publice în PIB;

• schimbarea volumului mediu al cheltuielilor publice pe cap de locuitor;

• schimbarea structurii cheltuielilor publice;

• corelaţia dintre creşterea cheltuielilor publice şi creşterea PIB;

• elasticitatea cheltuielilor publice raportată la PIB .