Comerțul internațional cu tabac

1. Tutunul – istoric şi evoluţie

Fumatul tutunului este o practică prin care tutunul este ars, iar apoi vaporii sunt inhalaţi. Această practică îşi are rădăcinile încă din anii 3000 – 5000 î.e.n. Multe culturi ardeau tămâie în timpul ritualurilor religioase, acest lucru folosindu-se mai târziu pentru plăcerea proprie sau ca unealtă socială. Tutunul a fost introdus în „lumea veche” abia la sfârşitul anilor 1500, urmând rutele comerciale comune ale acelor timpuri şi, deşi a fost puternic criticat, a ajuns destul de repede popular.

Fumatul este cea mai utilizată metodă de consum a tutunului, iar tutunul este cea mai utilizată substanţă pentru fumat. Vaporii rezultaţi de pe urma arderii lui, împreună cu substanţele active, sunt inhalaţi prin intermediul alveolelor pulmonare. Substanţele active declanşează reacţii chimice la nivelul terminaţiilor nervoase, ceea ce duce la accelerarea ritmului cardiac, a memoriei, vigilenţei şi a vitezei de reacţie. Dopamine, şi mai târziu, endorfine sunt secretate, hormoni ce sunt asociaţi recompensei şi plăcerii.

Există mai mulţi fumători bărbaţi decât femei, deşi acest decalaj tinde să se micşoreze odată cu scăderea în vârstă. Săracii fumează mai mult decât bogaţii, iar cei din ţările în curs de dezvoltare mai mult decât cei din ţările dezvoltate.

Utilizari timpurii

Istoricul fumatului începe din anii 3000 – 5000 î.e.n., când tabacul a început să fie cultivat în America de Sud, dar consumul a şi-a făcut apariţia mai târziu, când a început arderea plantelor, fie din întâmplare, fie din încercarea de a găsi noi modalităţi de consum. Aceste obiceiuri erau folosite în ritualurile şamanilor, unde tutunule se ardea pe post de tămâie, iar mai apoi, fumatul tutunului şi a altor sunbstanţe halucinogene se folosea pentru a ajunge în transă şi a intra în contact cu lumea spiritelor.

În estul Americii de Nord, triburile cărau întotdeauna cantităţi mari de tutun după ele, deoarece acesta era un mijloc de schimb acceptat de toată lumea, fiind folosit şi pentru ceremoniile considerate sacre, sau la încheierea unei tranzacţii. Era considerat tutunul era un dar al Divinităţii, iar fumul expirat era capabil să poarte rugăciunile în Rai.

Pe lângă aceste utilizări, tabacul mai era folosit şi în domeniul medicinei drept calmant pentru durerile de urechi şi măsele şi ocazional era întrebuinţat pe post de cataplasmă. Indienii din deşerturi pretindeau că acesta poate trata răceala, iar în combinaţie cu alte plante putea vindeca chiar astmul şi tuberculoza.

Deşi a întâlnit multe piedici şi controverse, până la sfârşitul anilor 1600, fumatul era deja un obicei comun în majoritatea ţărilor, urmând rutele comerciale principale, marile porturi şi pieţe. Termenul „smoking” apare abia la 1700, până atunci folosindu-se expresia „drinking smoke” cu referire la fumat.

Creşterea acestei industrii rămâne relativ stabilă până la Războiul Civil American (1860), când are loc o modificare a cererii şi tutunul este inlocuit de ţigarete, iar în 188, James Bonsack construieşte prima maşină industrială pentru rulat ţigări.

Decăderea industriei începe abia în anul 1950, când Richard Doll publică un studiu în Jurnalul Medical Britanic, prin care arată legătura dintre fumat şi cancerul pulmonar. Acesta este urmat de numeroase alte studii, printre care Raportul despre fumat şi sănătate al Direcţiei Sanitare Generale a SUA din 1964.

Din 1965 şi până în 2006, procentajul fumătorilor din SUA a scăzut de la 42% la 20.8%, majoritatea celor care au renunţat fiind oameni cu o poziţie socială bună. Cu toate acestea, consumul unei persoane a crescut de la 22 ţigări în 1954, la 30 în 1978, ceea ce atestă faptul că cei care s-au lăsat fumau mai puţin, iar cei care au renunţat au mărit numărul de ţigări, deoarece au trecut la cele „light”.