Competiție și cooperare

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 10 în total
Cuvinte : 3972
Mărime: 16.64KB (arhivat)
Publicat de: Teohari Dima
Puncte necesare: 6
Facultatea de Stiinte Economice Pitesti

Extras din referat

Competitie si cooperare

Una dintre trăsăturile cele mai vizibile ale afacerilor este competitivitatea. Neîndoielnic, afacerile înseamnă concurenţă şi aproape oricine îşi poate da seama de avantajele competiţiei în economia de piaţă: produse şi servicii mai bune şi mai variate, la preţuri mai mici, inovaţie, diversitate, dezvoltare etc. Mulţi oameni de afaceri nu înţeleg însă prea clar natura competiţiei economice şi conexiunea ei necesară cu cooperarea; preocupaţi exclusiv de maximizarea profitului lor în limitele legii, ei ignoră orice responsabilităţi morale faţă de ceilalţi, întrucât le consideră nişte fantezii idealiste şi umanitare, ce stânjenesc afacerile, micşorând profitul. Această percepţie simplistă implică ideea că, din cauza concurenţei, un bun manager nu are, în economia de piaţă, nici o altă opţiune în afară de a cumpăra cât mai ieftin şi de a vinde cât mai scump. Se acceptă, fără entuziasm, existenţa unui cadru legal care trebuie respectat, dar atât: în limitele legii totul e permis pentru a se atinge scopul unic al oricărei afaceri serioase: maximizarea profitului.

Mulţi oameni de afaceri sunt animaţi de dorinţa maximizării profitului. Dar, a nu urmări nimic altceva este o greşeală. Dacă fiecare agent economic încearcă să obţină pentru sine avantaje maxime în dauna tuturor celorlalţi, în final fiecare va obţine efectul contrar, adică nişte beneficii diminuate.

La prima vedere, maximizarea profitului meu, fără să-mi pese de ceea ce se întâmplă cu ceilalţi, poate părea o idee cât se poate de bună. Dar dacă este o idée bună pentru mine, e la fel de bună şi pentru ceilalţi. Concurându-ne unii pe ceilalţi fără milă, cu toţii vom avea până la urmă mai puţin de câştigat decât dacă am fi ţinut cu toţii seama şi de interesele celorlalţi. Tocmai în vederea maximizării profitului, calculul raţional ne obligă aşadar să lărgim perspectiva. Cu toţii acceptăm că ar fi o prostie din partea noastră să urmărim numai câştigurile imediate, fără să

ne preocupe şi cele viitoare. Ceea ce se aplică în timp, este valabil şi în ceea ce priveşte cadrul social, astfel încât trebuie să ne identificăm cu anumite grupuri, gândindu-ne nu doar la interesul individual, ci şi la cel colectiv.

Prisoner’s Dilemma

Propusă de Luce şi Raiffa (1957) şi analizată în detaliu de către Rapoport (1976), dilema arestatului este jocul strategic cel mai intens studiat. În varianta cu doi jucători, fiecare participant are de ales

între competiţie sau cooperare cu celălalt. Dacă ambii jucători optează pentru cooperare, ei se aleg cu un câştig moderat ( în măsura în care mai puţini ani de închisoare poate reprezenta un „câştig” ). Dacă ambii jucători optează pentru competiţie, vor suferi o pierdere moderată. Dar dacă unul cooperează, iar celălalt concurează, atunci competitorul obţine o recompensă substanţială, în vreme ce cooperatorul suferă o pierdere importantă. Puneţi-vă în situaţia oricăruia dintre cei doi prizonieri – să zicem A. S-ar părea că indiferent ce face B, obţineţi cele mai bune rezultate dacă optaţi pentru competiţie şi mărturisiţi împotriva lui. În ipoteza că B îşi ţine gura, optând să coopereze cu dvs., mărturisind împotriva lui sunteţi achitat, pe când, dacă păstraţi tăcerea, veţi fi condamnat la 1 an de închisoare.

În cealaltă ipoteză, dacă B depune mărturie împotriva dvs., optând pentru competiţie, aveţi de ales între a tăcea, primind o condamnare de 10 ani, sau a mărturisi la rândul dvs., caz în care vă alegeţi cu numai 5 ani de închisoare. Prin urmare, veţi depune mărturie împotriva acolitului dvs., nu? Mai ales dacă aveţi în vedere faptul că şi B îşi face exact aceleaşi calcule.

Dar iată în ce constă dilema: Dacă mărturisiţi amândoi, fiecare primeşte o condamnare de 5 ani. Dacă nici unul nu mărturiseşte, fiecare scapă cu numai 1 an de închisoare. Dilema arestatului nu are soluţie. Judecând numai din punctul de vedere al interesului egoist, care nu ţine seama de interesul celuilalt, mărturisirea este singura soluţie raţională pentru fiecare dintre cei doi anchetaţi, iar, dacă fiecare se comportă raţional din perspectiva interesului propriu, amândoi vor avea de pierdut

prin comparaţie cu ceea ce ar fi realizat prin cooperare. Iată cum urmărirea de către fiecare participant la joc doar a intereselor sale egoiste se soldează cu rezultate mai rele decât cele la care s-ar fi ajuns prin cooperare.

Competiţia nu este un scop în sine, ci un sistem de relaţii şi interacţiuni între indivizi sau grupuri, în cadrul căruia toţi agenţii economici urmăresc cele mai bune rezultate pentru fiecare. Contrar aparenţelor, cele mai bune rezultate pot fi obţinute nu printr-o atitudine constant agresivă, ţintind distrugerea celorlalţi competitori, ci printr-o îmbinare inteligentă de agresivitate concurenţială şi spirit de cooperare. Aşadar, egoismul îngust trebuie respins nu numai pentru faptul că este

immoral; cu elanurile altruiste şi grija faţă de ceilalţi. Egoismul îngust trebuie respins ca strategie iraţională, deoarece comportamentul agresiv în urmărirea de către individ a satisfacerii intereselor personale şi a maximelor avantaje pe seama celorlalţi face ca, în final, cu toţii să aibă de pierdut. Acest adevăr contraintuitiv este demonstrate convingător de teoria jocurilor, din care aflăm multe lucruri despre competiţie şi cooperare.

Dilema fermierului

Dilema prizonierului nu este însă un model adecvat al relaţiilor economice. Mult mai apropiată de realitatea parteneriatului în afaceri este un alt gen de dilemă socială, pe care o descrie Peter Singer, înlocuind povestea celor doi infractori cu istoria a doi fermieri.

Preview document

Competiție și cooperare - Pagina 1
Competiție și cooperare - Pagina 2
Competiție și cooperare - Pagina 3
Competiție și cooperare - Pagina 4
Competiție și cooperare - Pagina 5
Competiție și cooperare - Pagina 6
Competiție și cooperare - Pagina 7
Competiție și cooperare - Pagina 8
Competiție și cooperare - Pagina 9
Competiție și cooperare - Pagina 10

Conținut arhivă zip

  • Competitie si Cooperare.doc

Alții au mai descărcat și

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Studiul Relațillor dintre Furnizori și Marii Distribuitori în Contextul Globalizarii Pieței

CAPITOLUL 1. GLOBALIZAREA ACTIVITĂŢILOR ECONOMICE Globalizarea este un concept abstract. El nu se referă la un obiect concret, care poate fi pus...

Noțiunea de port sigur și implicațiile acesteia asupra activității portuare

CAP .1. SCURT ISTORIC AL PIETEI MARITIME MONDIALE 1.1. Importanta economica a activitatii de transport maritim Istoria activitatii de transport...

Studiu privind competiția și cooperarea în jocul copiilor preșcolari

CAPITOLUL 1. ACTUALITATEA TEMEI. INTRODUCERE. SCURT ISTORIC. In ultimii ani se fac tot mai multe cercetari pe diferite specii de mamifere ce...

Relații interpersonale

Relatiile intrpersonale apar ca un domeniu aparte al sistemului social, ele antrenand contacte directe, nemijlocite intre indivizi, deosebindu-se...

Motivația învățării școlare

1. Motivatia si sursele ei. Motivatia este- pe buna dreptate- considerata de psihologi a fi principalul resort intern al tuturor eforturilor...

Managementul relației cu clientul

In loc de introducere: “Masina de marketing” si evaluarea relatiei dintre marketing si tehnologia informatiei “Am cheltuit ultimii 30 de ani...

Etica în Afaceri

SINTEZA CURSULUI Cap. 1: CE ESTE ETICA ÎN AFACERI? În lumea noastră grăbită si agitată, din ce în ce mai multi oameni caută noutate, din care...

Psihologie Socială

Cuvânt înainte Psihologia socială sau psihosociologia, cum cred că este mai corect să denumim câmpul de cunoaştere ştiinţifică a interacţiunii...

Ai nevoie de altceva?