Concurența și modul în care aceasta influențează performanța economică a unei entități economice

1. Geneza economiei concurențiale de schimb

Forma inițialǎ a activitǎții economice era aceea ȋn care se producea pentru a acoperi nevoile proprii, bunurile fiind consumate de producǎtor și familia lui sau comunitatea din care fǎcea parte, formǎ cunoscutǎ sub denumirea de economie naturalǎ sau economie casnicǎ ȋnchisǎ.

Odatǎ cu apariția uneltelor, evoluția mijloacelor de producție și diviziunea muncii se obține un surplus de bunuri ȋn raport cu necesitǎțile producǎtorului și a comunitǎții sale ceea ce a condus la schimbul de bunuri cu alte comunitǎți, aceasta fiind prima apariție a pieței. Ȋn schimbul de bunuri nu era implicat nici un instrument de platǎ, bunului schimbat corespunzându-i o anumitǎ cantitate din celǎlalt bun.

Diviziunea muncii și independența producǎtorilor sunt cele douǎ condiții care au condus la apariția economiei de schimb. Ȋn timp, schimburile au devenit tot mai numeroase și voluminoase, ceea ce a condus la nevoia de a evalua bunurile printr-o altǎ metodǎ decât la schimb cu alt bun, astfel au apǎrut banii. Cu timpul, ȋntre consum și producție intervin niște mijlocitori cum ar fi circulația, schimbul sau piața.

Mulți economiști considerǎ cǎ economia de schimb este un produs al secolului al XIX-lea, determinat de piața pe care intervin cererea, oferta și prețul rezultat dintr-un acord reciproc, ea devenind predominantǎ ȋn ultimele secole.

Conform Dicționarului Economic, economia de schimb este forma de organizare și desfǎșurare a activitǎții economice ȋn care agenții economici produc bunuri ȋn vederea vânzǎrii, obținând ȋn schimb altele, necesare satisfacerii trebuinței lor.

2. Concurența – definiție, tipuri și funcții

Concurența este trǎsǎtura esențialǎ a economiei de piațǎ, care reflectǎ rivalitatea, disputa dintre agenții economici de a produce și vinde bunuri și servicii similare sau substituibile ȋn condițiile cele mai avantajoase pentru ei.

Concurența este o rivalitate comercialǎ, luptǎ dusǎ cu mijloace economice ȋntre industriași, comercianți, monopoluri, țǎri, etc. pentru acapararea pieței, desfacerea unor produse, pentru clientelǎ și pentru obținerea unor câștiguri cât mai mari.

,,Formele concurenței sunt variate și diversificate, factorii care ȋnlesnesc diferențerea concurenței sunt:

- numǎrul și puterea economicǎ a participanților la tranzacții;

- gradul de diferențiere a bunurilor care satisfac o anumitǎ nevoie umanǎ;

- facilitǎțile acordate sau restricțiile ȋn calea celor care intenționeazǎ sǎ intre ȋntr-o ramurǎ;

- gradul de transparențǎ a pieței, care se referǎ la posibilitǎțile de acces la informațiile care rezultǎ din funcționarea pieței;

- raportul dintre cererea și oferta de bunuri, care se manifestǎ legic, fundamental;

- complexitatea și funcționalitatea rețelei de piețe dintr-o țarǎ sau alta, sau pe o piațǎ unicǎ;

- conjunctura politicǎ internǎ și internaționalǎ.”

Tipurile de concurențǎ, ținând cont de factorii prezentați mai sus și de variantele de combinare a lor:

Concurența perfectǎ (purǎ) reprezintǎ raportul de piațǎ ȋn care toți producǎtorii (vânzǎtorii) sǎ poatǎ sǎ-și vândǎ produsele la prețul pieței, iar consumatorii (cumpǎrǎtorii) sǎ achiziționeze ceea ce au nevoie la prețul pieței, nici unul dintre ei neputând influența prețul de pe piațǎ. Concurența perfectǎ se considerǎ cǎ existǎ doar teoretic fǎrǎ corespondențǎ ȋn practicǎ. Pe piața cu concurențǎ perfectǎ sunt satisfǎcute atât interesele cumpǎrǎtorilor cât și a vânzǎtorilor, produsele putând fi achiziționate la cel mai bun preț și putând fi ușor de substituit.