Complexitatea Concurenței și Competitivității

Introducere

Concurența este expresia exterioară a unității interne de capital, ca si capital de crestere pentru a produce plus-valoare, și pentru a se realiza în formă de profit.Prin concurenta se realizeaza diferentierea dintre întreprinderi, grupuri sau sectoare și creșterea diferențiată a anumitor spații economice. Concurență imbraca multe forme și actioneaza în multe feluri. Acesta nu se limitează la un anumit tip de activități economice, deși, în lumea de astăzi, inovația financiară și concurența sunt deosebit de importante. Orizontul final al concurenței este piața mondială, dar piața mondială ramane constantă. Se schimbă nu numai prin efectele anarhice ale concurenței mediate de pe piață (și crizele pe care aceasta le produce periodic), dar și prin eforturi ierarhice de a restructura normele sale și arhitectura instituțională, precum și pentru a guverna comportamentele economice concurente (și extra-economice), forțe economice cu acțiuni majore in joc [1].

Capacitatea de a concura se bazează la rândul său pe diverse surse de competitivitate, atât din punct de vedere economic cat și extra-economic. Cat timp formele de concurență și a surselor de competitivitate se schimba (parțial ca răspuns la schimbarea formelor de reglementare și posibilităților de arbitraj al reglementarilor ), observăm, de asemenea, schimbări în modurile de reglementare, fie prin mijloace legale sau mai putin legale. Aceasta compozitie urmărește să explice aceste concepte teoretice si sa le conecteze la natura și limitele legii concurenței.

Mai exact, urmărește să explice legea concurenței în raport cu diferitele modalități de concurență și bazele modificarii competitivității în economia de profit ale unei piețe mondiale tot mai integrată - una în care economiile asiatice au devenit, din nou, forțe globale. Revine politicii economice sa arate cum diferitele forme de concurenta, de competitivitate, precum și schimbarea formei de integrare pe piața mondială se combină pentru a ingreuna atingerea obiectivelor asteptate ale legii concurenței.

În acest sens, compozitia mea contribuie la aceasta discuția aceasta cu cel puțin trei puncte de vedere. În primul rând, priveste concurența din punctul de vedere al capitalismului existent si al acumularilor diferite de capital , mai degrabă decât din perspectiva reglementarii sau guvernarii concurenței din punct de vedere al rolului acesteia ca bun public.

În al doilea rând priveste legea concurenței in complexitatea obiectului său, mai degrabă decât în functie de mecanismele sale, arhitectura sa instituțională, sustinatorii, facilitatori, coordonatori, obiectivele, și agenții acesteia.

Și, al treilea rand priveste legea concurenței ca unul dintre mai multele mijloace economice si forte care încearcă să proiecteze moduri sociale de reglementare a promovarii de acumulare diferențială a unor capitaluri în detrimentul altora.

Concurența

Concurența este o trăsătură generală a vieții sociale - dar nu este caracteristica cea mai importantă, dar nici una care ar trebui clasificata mai presus de celelalte. Ea capata forme diferite în modul de producție capitalist, care se bazează pe generalizarea ca forta de munca este o comoditate fictiva , (cum ar fi terenuri, bani și, mai recent, cunoștințe sau alte comoditati) (cf. Marx 1963a; Polanyi 1944). [2] Rezultatul extinderii drepturilor de proprietate, contracte, și piețe pentru a include forța de muncă duce la legi distincte (în sensul descriptiv-sociologic, mai degrabă decât in sens normativ-juridic) al concurenței care distinge capitalismul de alte moduri de producție .

In scrierile lui despre cerere si oferta Adam Smith a introdus ideea de concurență în economie ca o știință cuprinzătoare și ca un principiu de organizare generală a societății economice (Smith 1776). Astfel concurența a devenit baza și rationamentul pentru economia politică clasică. Astfel, John Stuart Mill argumenta:

Doar prin principiul concurenței economia politică poate emite pretentia de a avea caracterul unei științe. În ceea ce privește chiriile, profiturile, salarii, prețurile , acestea sunt determinate de concurență. Astfel concurenta fiind principalul mecanism de reglare , se pot stabilii principii economice generale (Mill, 1848: Book II: capitolului IV, secțiunea 1).

La vreo 70 de ani după Smith, economiștii clasici tratateaza "concurența" ca o forță de coordonare bazata pe competitie în relațiile de schimb caracterizate de mulți cumpărători și vânzători. Cu cât gradul de concurență este mai mare și mai transparenta , cu atat este mai favorabil pentru binele public (comparativ cu perioada precedenta precapitalista). Astfel , economiștii politici clasici s-au axat pe modul în care a fost organizată piata schimb. Dar ei au neglijat rolul pe care il are in concurenta procesul de muncă sau în organizarea producției. În acest fel, ei reflectă preocuparea mercantilistilor cu formarea prețurilor ca bază pentru profit și pierdere, si priveau ceea ce astazi se identifica cu legea concurentei ca un simplu mijloc de a evita manipularea pieței în beneficiul uneia dintre partile participante.

O problema continua în această perioadă a fost mecanismul care a determinat centrul de greutate în jurul caruia au fluctuat prețurile de pe piață. Nassau W. Senior in 1836 este primul care introduce ideea de concurență perfectă:

Dar deși, în concurența liberă, costul de producție este autoritatea de reglementare a prețurilor, influența sa este susceptibila unor intreruperi ocazionale. Funcționarea este perfecta doar dacă presupunem că nu există cauze care pot influenta negativ, capitalul și munca pot fi simultan transferate, și fără pierderi, de la o sarcina la alta, și că fiecare producător are informații complete in ceea ce priveste profitul si cum poate fi derivat din orice mod de producție. Dar este evident că aceste presupuneri nu au o mare tangenta cu realitatea economica. O mare parte din capitalul necesar pentru producție este format din clădiri, mașini și alte instrumente, rezultate dintr-un volum mare de munca si timp. Doar cativa pot estima la o medie de câțiva ani, cantitatea profiturilor proprii, și încă si mai puțin a vecinilor lor (Senior 1836: 102).