Corporațiile Conduc Lumea

Sub incidenţa unui viitor care pare să ofere perspective tot mai sumbre asupra oamenilor şi copiilor lor, se creează o stare crescândă de frustrare şi alienare politică, stare de spirit care în prezent se manifestă prin numărul tot mai mic al prezenţei la vot, o revoltă a contribuabililor şi respingerea funcţionarilor de stat. Totuşi problemele reale sunt mult mai profunde decât o simplă respingere a unor birocraţii guvernamentale numeroase.

Deşi politicienii şi presa mizează pe frustrările publicului în legătură cu eşecul guvernelor, ei manifestă foarte puţină înţelegere faţă de cauzele fundamentale ale sărăciei crescânde şi şomajului, inegalităţii, criminalităţii, destrămării familiilor şi deteriorării mediului înconjurător, cauze ce îi determină pe atât de mulţi oameni să privească la viitor cu teamă. Acest viitor în viziunea lor este un viitor pus sub auspiciul foametei, lipsei resurselor, distrugerii mediului înconjurător, în care generaţiile viitoare vor trăi cu problema posibilităţii de a deveni „refugiaţi ecologici”, din cauza schimbărilor climaterice care ameninţă cu topirea calotelor polare, inundarea unor vaste regiuni de coastă şi transformarea unor terenuri fertile în deşerturi. Chiar şi la nivelul populaţiei actuale, aproape un miliard de oameni se duc la culcare flămânzi în fiecare noapte, deşi solurile de care depindem pentru hrana noastră de deteriorează mai rapid decât le poate regenera natura şi una câte una cele mai productive rezervaţii piscicole de altădată ale lumii sunt secătuite din cauza suprasolicitării lor. Lipsa de apă a devenit predominantă, nu numai din cauza secetelor temporare, dar totodată şi a deteriorării unor reţele freatice şi râuri, cărora le-a fost supraestimată puterea de regenerare. Aflăm de comunităţi devastate datorită epuizării pădurilor şi rezervaţiilor de peşte şi de oameni asemenea nouă care descoperă că ei şi copii lor sunt otrăviţi de alimentele pe care le mănâncă, de apa pe care o beau şi de pământul pe care trăiesc şi se joacă, toate acestea fiind contaminate chimic şi radioactiv. Pe măsură ce aşteptăm un miracol tehnologic care să ne rezolve aceste limite vizibile ale continuei expansiuni economice, aproximativ 88 milioane de persoane se adaugă populaţiei lumii în fiecare an. Fiecare nou membru aspiră la o parte de siguranţă şi prosperitate din darurile planetei care se tot micşorează. Cu toate că prognozele demografice sunt produse de specialişti care se folosesc de modele matematice bazate numai pe presupoziţii privitoare la ratele fertilităţii, ele nu ţin seama de capacitatea limită a planetei de a întreţine viaţa. Date fiind tensiunile ecologice şi sociale create de nivelurile actuale ale populaţiei, este posibil ca în situaţia în care nu ne vom limita în mod voluntar numărul, foametea, maladiile şi revoltele sociale o vor face pentru noi cu mult mai înainte de a ne dubla numărul de locuitori.

Cele mai presante nevoi nesatisfăcute, la ora actuală, ale oamenilor sunt siguranţa alimentară, un adăpost potrivit şi un sistem de învăţământ, a căror lipsă defineşte adevărata sărăcie. Cu rare excepţii, resursele fundamentale şi capacitatea pentru satisfacerea acestor nevoi se găsesc deja în aproape fiecare ţară, dacă cei care controlează aceste resurse ar face din satisfacerea nevoilor vitale prioritatea lor.

Din păcate, în lumea noastră modernă, rareori populaţia locală deţine controlul. Cel mai adesea el este exercitat fie de birocraţiile guvernării centrale, fie de corporaţiile de la mare distanţă, cărora le lipseşte atât capacitatea, cât şi interesul de a se ocupa de nevoile locale. Rezultatul este o criză de încredere în instituţiile noastre majore.

Liderii noştri par să nu fie în stare să depăşească faza în care îşi acuză oponenţii politici şi promovează aceleaşi vechi soluţii inutile cum sunt, accelerarea creşterii economice prin liberalizare, reducerea impozitelor, înlăturarea barierelor comerciale, acordarea mai multor stimulente şi subvenţii pentru industrie, obligarea beneficiarilor de alocaţii sociale să muncească, angajarea mai multor poliţişti şi construirea mai multor închisori. Cu toate acestea aceste lucruri nu presupun adevărata dezvoltare.

Dezvoltarea depinde de capacitatea oamenilor de a controla şi folosi eficient resursele reale existente, cum ar fi pământul, apa, forţa de muncă, tehnologia, ingeniozitatea şi motivaţia umană, pentru a-şi satisface nevoile. Totuşi, cea mai mare parte a intervenţiilor din domeniul dezvoltării transferă controlul resurselor locale în mâinile unor instituţii tot mai mari şi mai centralizate, fără vreo răspundere faţă de localnici şi indiferente de nevoile lor. Cu cât este mai mare suma de bani care circulă prin aceste instituţii centrale, cu atât mai dependenţi devin oamenii, cu atât au mai puţin control asupra vieţilor şi resurselor lor, şi cu atât mai repede se adânceşte prăpastia dintre cei care deţin puterea centrală şi cei care se luptă să-şi câştige existenţa în cadrul comunităţilor locale.