Criza Globalizării sau Globalizarea Crizei

Capitolul 1.

Globalizarea și urmările globalizării

În prezent termenul de globalizare şi viitorul acesteia au devenit un subiect auster de

discuție, datorat situațiilor dificile ale unui grup important de țări emergente care continuă să creeze dezechilibre neanticipate. Globalizarea la sfârșitul anului 2012 poate fi privită, într-o bună măsură ca o cauză, orfană, denumire dată de un investitor indian, datoriă faptului că prezentele guverne scot în față interesele naționale și nu cele internaționale. Astfel prin prezentele obiectele se desfășoară o luptă de mândrie, de trufie între creșterea economică globală versus creșterea economiei naționale. Conform economistului român Nicolae Dănilă, țările emergente vor iniția în viitorul apropiat demersuri în perspectiva obținerii unei poziții mai puternice într-o lume cu o nouă ordine globală și care să fie în concordanță cu dorințele lor și anume: acces sporit la deciziile pe plan mondial, forță economică și financiară.

Au trecut mai mult de doi ani de când omenirea parcurge cea mai adâncă criză economică şi financiară din istoria ei. Previziunile unor specialişti care indicau o posibilă stopare a procesului de globalizare nu s-au adeverit. Dimpotrivă, acest “mega-trend economic şi politic” (G.Rachman, 2010) care a caracterizat ultimii treizeci de ani se menţine, luând forme şi caracteristici induse de fenomenele mondiale de astăzi. Criza a trasat, în bună măsură, şi conturul globalizării, care nu mai apare ca un fenomen nici atât de implacabil, de ireversibil, nici atât de american. Thomas Friedman afirma recent, referindu-se la S.U.A., că “nu avem nevoie doar de un pachet financiar de salvare, avem nevoie de o salvare morală. Trebuie să restabilim echilibrul de baza dintre pieţele noastre, morala şi reglementări. Nu vreau să ucid spiritul sălbatic de care e nevoie pentru a duce înainte capitalismul, dar nici nu vreau să fiu sfâşiat de el.” Managementul băncilor de după acordarea ajutoarelor va fi mai problematic decât acordarea acestora. Legile, instituţiile, constrângerile impuse de managementul crizei ne vor guverna viaţa mult timp de-acum încolo. Iar acţiunile guvernamentale disproporţionate sau inadecvate pot agrava problema. La ora aceasta, ne aflam în tranziţie de la sistemul internaţional la sistemul global. Primul are instituţii cu reguli, norme şi convenţii, în frunte cu Naţiunile Unite şi cu marea sa familie de agenţii guvernamentale. Sistemul global nu are încă instituţii, nici reglementări. Pe terenul său liber intra tot soiul de actori ilegali, care profită de starea de interregn, cum sunt toţi traficanţii de arme, de carne albă, de bani negri, mafioţii şi teroriştii. Alte activităţi paşnice şi importante au beneficiat de globalitate şi au adus activităţile lor la niveluri excepţionale: cooperarea financiară, comerţul, cooperarea economică, ştiinţifică, cea educativa, turistică, aproape toate, în mod predominant, efectuate de actori neguvernamentali. Statele şi guvernele sunt ultimii beneficiari ai mijloacelor globalităţii. În materie de propagandă şi imagine, au deschis pagini utile de internet, dar activităţile lor practică în general contactul bilateral, predominant face-to-face, sau cel multilateral în conferinţe şi reuniuni numeroase, la care delegaţii guvernamentali se deplasează fizic. Mii de conferinţe ar putea fi economisite prin sistemul E-conferences pentru care toate condiţiile sunt întrunite.