Povocari pentru România în perioada de după criza economică - o evaluare limitativă

Rezumat

Acumularea unui imens volum de informaţii privind cea mai recentă şi acută criză financiară şi a efectelor acesteia asupra economiei reale, care a plonjat şi ea intr-o adâncă recesiune, ne dă posibilitatea observării că viitorul economiei globale depinde de o nouă geopolitică şi geostrategie. In cadrul acesteia distingem o resetare de interese în jurul diferitelor grupuri de tip „G” (G-7, G-8, G-20, un posibil G-2 etc.), ducând inexorabil si spre resetarea ordinii mondiale. Fenomenul în sine reflectă o realitate obiectivă de creştere a numărului de puteri economice în lume şi a calcului rece că dorinţa de poziţionare în noua ordine mondială aduce atât beneficii, cât şi costuri. Gestiunea echilibrelor globale necesită un parteneriat extins, cu posibile specializări, iar aspiraţiile spre a putea impune un punct de vedere trebuie însoţite de asumarea de responsabilităţi pe măsură. România post criză nu poate eluda aceste realităţi, ceea ce înseamnă că soluţia la prima ei criză ciclică, după opţiunea pentru democraţia de tip occidental, are nevoie, pe lângă de măsurile conjuncturale şi de o viziune pe termen lung. Această combinaţie de tactică şi strategie are rolul de a acomoda actuala ieşire din criza economică cu reforme structurale întârziate sau de actualitate, care să-i permită un real progres pe termen lung, echivalent cu un proces de convergenţă reală spre standardele Uniunii Europene. De asemenea, lecţiile crizelor anterioare trebuie studiate cu atenţie, întrucât soluţiile pe termen scurt, poate cele mai importante din punct de vedere al reactivităţii autorităţilor, nu pot divaga de la regulile simple, eficiente, spre inovaţii care accentuează efectele unei crize şi nu au nici o legătură cu cauzele acesteia. Astfel de tentaţii induc în eroare şi pot devenii extrem de costisitoare pe termen lung, iar reprimarea lor are ca bază apartenenţa noastră la un club economic de elită, la a cărui proceduri am aderat de bună voie, iar acum fac parte din propria noastră responsabilitate în aplicarea lor.

Necesitatea unei noi abordări privind la cauzele crizei

La aproape trei ani de la declanşarea crizei financiare internaţionale constatăm o imensă acumulare de informaţii economice şi politice cu privire nu numai la acest fenomen devastator, dar şi la soluţiile care se impun atât crizei financiare, cât şi celei economice care a urmat-o, soluţii din care întrezărim şi necesitatea de schimbare a actualei paradigme de dezvoltare economică. Acest din urmă lucru sa-r impune nu din cauza sistemului de principii – democratice şi de economie de piaţă – ci a deviaţiei de la valorile sistemului, sintetizate în ceea ce a fost generic denumit omniprezenţa lăcomiei: pentru bonusuri şi remuneraţii în instituţiile financiare, pentru banii ieftini care au sprijinit creditarea, pentru randamentele ridicate iluzorii ale derivatelor financiare etc.

În acest context, victimele colaterale, printre care şi România, au avut de suferit, în primul rând ca urmarea a deturnării unui volum impresionant de resurse pentru eliminarea activelor financiare toxice, recapitalizarea băncilor, relansarea creditării pentru a se preveni o criză economică de proporţii, iar, în al doilea rând, ca efect al prudenţei excesive şi temerilor creditorilor de pretutindeni, rezultat al lipsei de încredere care a urmat extazului etapei cunoscute ca „marea moderaţie”.

Treptat, predictibilitatea, desfăşurarea şi chiar premeditarea crizei financiare au luat nu numai tenta filozofică de interpretarea a cauzelor comportamentele care au dus la deznodământul cunoscut, dar au făcut loc unei multitudini de declaraţii politice axate pe tema necesităţii combinării provocărilor crizei cu o mare nouă oportunitate politică, cei mai potentaţi actori globali – foşti şi în devenire – ajungând, după celebrele summit-uri G-20, să-şi redefinească poziţiile strategice pentru un nou viitor global, reprezentat de o nouă ordine mondială. De la terminarea războiului rece, actuala criză financiar-economică pare să îmbrace chiar semnificaţia încheierii unei tranziţii multidimensionale necesare unei astfel de noi ordini mondiale.