Extras din referat

O echipă este alcătuită dintr-un mic număr de oameni cu abilităţi complementare, care împărtăşesc acelaşi scop, un set de standarde de perfomanţă şi au o abordare a muncii care le este comună. Astfel, echipa poate fi definită ca fiind un grup restrâns în care apare un element de bază, concretizat în relaţia coeziune-performanţă. Spre deosebire de grup, echipa prezintă un spirit de cooperare puternic (datorită naturii mult mai bine definite a relaţiilor care se stabilesc între membrii), un cadru emoţional echilibrat şi o gândire pozitivă

Diferenţe de nuanţă între grup şi echipă:

În primul rând, atunci când se vorbeşte despre o echipă, se are în vedere o „formaţiune” bine conturată, spre deosebire de grup care este mai puţin delimitat; din punct de vedere al structurii interne (obiective, roluri, relaţii, norme, valori etc.); echipa este bine definită spre deosebire de grup, unde acestea sunt instabile; activităţile echipei sunt strâns legate de mediul sau contextul în care ele activează, spre deosebire de grup, care acţionează într-un cadru mult mai restrâns.

Grupul presupune: lider puternic, determinat; responsabilitate individuală, rezultate individuale, măsurare indirectă a rezultatelor.

Echipa presupune: conducere împărţită, responsabilitate individuală şi comună, rezultate collective, măsurare directă a rezultatelor prin estimarea efectelor echipei asupra muncii altora.

Managementul de proiect presupune lucrul cu echipe formate dintr-un număr restrâns de persoane care au specializări diferite. Scopul principal al acestuia este realizarea unui anumit proces (stabilit şi bine definit de la început) care nu este neapărat repetabil (el poate fi efectuat doar într-un anumit context sau numai pentru o singură dată). Având la baza sa structura unui grup, şi echipa de muncă urmează aceeaşi „reţetă” de formare şi funcţionare, modificată însă, în funcţie de specificul ei. Astfel, munca în echipa se derulează în mai multe etape distincte:

- constituirea- este destinată perioadei în care are loc acomodarea membrilor echipei, atât între ei, cât şi cu scopul şi direcţia echipei din care fac parte. Este o perioadă caracterizată prin lungi discuţii informale care au ca scop sudarea echipei;

- tatonarea- după ce echipa a fost definită şi au demarat primele acţiuni de pe lista de activităţi care urmăresc atingerea obiectivelor fixate, este firesc să se nască şi o serie de conflicte sau neînţelegeri între membri. Însă, pe măsură ce se clarifică rolurile acestora şi relaţiile tensionate îşi pierd din intensitate şi repetitivitate. Această etapă se caracterizează prin consolidarea unităţii echipei de lucru;

- nominalizarea- după ce, atât rolurile, regulile, cât şi comportamentele au fost înţelese, acceptate şi adoptate de toţi membrii echipei, managerii de proiect au ca sarcină principală conceperea normelor şi valorilor după care echipa pe care o au în subordine se va orienta în vederea realizării obiectivelor şi sarcinilor;

- acţiunea- este cea mai dinamică şi productivă etapa a dezvoltării echipelor. În această fază problemele sunt rezolvate şi se găsesc, de asemenea, soluţii optime pentru provocările asumate.

Dinamica grupului

Primele utilizări ale expresiei “dinamica grupului” îi aparţin lui Kurt Lewin, în câteva articole scrise între 1944 şi 1947. “Dinamica: acest cuvânt...desemnează totalitatea schimbărilor adaptive care se produc în structura de ansamblu a unui grup ca urmare a unor schimbări survenite într-o parte oarecare a acestui grup...într-un grup..., se întâmplă ceva analog cu autodistribuirea forţelor într-un câmp de forţe fizice” (Krech şi Crutchfield, 1948, pp.22-23).

Dinamica grupurilor ar fi acea disciplină ştiinţifică ce leagă conduitele grupului de sistemul de forţe care acţionează în sânul său...

Pentru Lewin, vaând în vedere că grupul nu se reduce deloc la suma părţilor sale, atunci cănd se acţionează asupra unui element privilegiat al câmpului, se poate modifica structura ansamblului şi aceasta se întâmplă atât în cazul grupurilor reale, cât şi în cazul grupurilor din două perspective distincte: “într-o primă etapă, termenul <<dinamica grupurilor>> a desemnat o ştiinţă experimentală, practicată în laborator pe grupuri artificiale reunite în scopuri experimentale...într-o a doua etapă, termenul a desemnat munca animatorului de grup care, iesit din laboratorul său, se va ocupa de <<rezolvarea conflictelor sociale>>...Acest termen tinde să desemneze, în acelaşi timp, totalitatea cercetărilor experimentale asupra grupurilor mici si totalitatea tehnicilor de grup care constituie aşa-numitele mijloacele de aplicare..., intrumente de formare, de terapie, de anmaţie, de intervenţie, care au în comun apelul la grup” (Lapassade, 1970, pp. 49-50).

Dinamica grupului se concentrează asupra problemelor existente la nivelul grupului. Conflictul, ca şi alte forme ale tensiunii în grup, constituie un obiectiv major al cercetărilor. Un alt capitol important este legat de analiza normelor şi a dinamicii acestora, unde sînt de remarcat studiile de pionierat ale lui Muzafer Sherif, T. M. Newcomb şi S. E. Asch. Raţiunile adeseori aplicative ale cercetărilor fac ca analiza performanţelor activităţilor desfăşurate în grup să ocupe un rol prioritar. S-au studiat astfel modalităţile în care structurarea sarcinilor influenţează performanţele grupului ca şi rolul reţelelor de comunicare, al relaţiilor de autoritate, de atractivitate şi al altor tipuri de relaţii existente în grup, asupra eficienţei activităţilor acestuia.