Democrația într-o economie de piață

1.Definiție

Cuvântul democrație vine de la două cuvinte grecești: demos (popor) și cratos (putere). Democrația înseamnă, deci puterea poporului sau puterea deținută de popor. O variantă a definiției etimologice îi aparține lui A. Lincoln, care consideră că democrația este puterea poporului, pentru popor și prin popor.

2. Conceptul de democrație

Sensul ideii de democrație nu este ușor de surprins, astăzi, practic, toate țările lumii se pretind țări democratice. Mai mult, nici sistemele de guvernare cele mai autoritare, dictatoriale nu au încetat de a invoca marile principii democratice.

H. Kelsen este de părere că sufragiul universal a făcut din regula jocului o instituție democratică. Alegerile libere și lupta competitivă pentru obținerea votului poporului permit definirea democrației ca ,,guvernare stabilită prin concurență”. Aceasta ar realiza o tendențială identitate între guvernanți și guvernați, în sensul că autoritatea democratică, guvernantă, se subordonează, prin alegeri, celor guvernați.

J. Schumpeter vede în democrație o metodă politică, un instrument instituțional de luare a deciziilor. Unii indivizi dobândesc puterea de a lua decizii la sfârșitul unei lupte concurențiale duse pentru voturile poporului. De aceea democrația se mai poate defini ca ,,guvernare a omului politic”.

La R. Aron, democrația se referă la procedurile de desemnare a deținătorilor autorității legitime, la metodele după care aceștia își exercită în mod efectiv puterea. Într-un regim democrat vor fi edictate reguli după care se va desfășura concurența pentru obținerea funcțiilor de conducere. Candidații la exercitarea legitimă a autorității cunosc mijloacele pe care au dreptul să le întrebuințeze și cele care le sunt interzise.

G. Sartori afirmă că un sistem este democratic, în măsura în care reflectă o repartiție proporțională între voturi și locuri, astfel încât Camera reprezentanților (deputaților) să fie pentru alegători ceea ce este o hartă pentru teritoriul pe care-l reprezintă. El se pronunță pentru un sistem electoral care să elimine atât suprareprezentarea, cât și subreprezentarea. Un astfel de sistem este de reprezentare proporțională.

Democrația, ca formă de guvernământ, este un răspuns posibil la întrebarea: ,, Cum se exercită Puterea, în numele cui și de către cine este ea exercitată?”

Există trei posibile răspunsuri la această întrebare:

a.Puterea se exercită datorită unui drept provenit prin naștere, prin sânge sau datorită unor calități de spirit, este aici vorba de exercitarea puterii de către cei mai buni. În general, se acceptă mai ușor dreptul dat de naștere de a guverna popoarele, decât dreptul dat de calitățile ,,înțelepților”, ale savanților, ale elitei tehnocratice de a guverna lumea,

b.Puterea este un drept al celor mai bogați, obținerea și deținerea banilor constituind o prezumție asupra aptitudinilor de conducător și organizator al deținătorului și, în particular, a calităților lui de a guverna, aceste regimuri sunt calificate drept oligarhii,

c.Puterea poate fi exercitată în numele poporului, aceasta reprezentând democrația.

La rădăcina tuturor definițiilor date democrației, oricât de rafinate și complexe, stă ideea de putere populară, de situație în care puterea, poate și autoritatea, rezidă în popor. Atât timp cât nu ne îndepărtăm de acest nucleu, încă mai putem vorbi de democrație. Acea putere sau autoritate este văzută ca fiind de natură politică, și prin urmare ea capătă adesea forma unei idei de suveranitate populară - poporul ca autoritate politică ultimă. Însă democrația poate fi la fel de bine un termen aplicat unei întregi societăți, despre care la o scurtă radiografie, vom putea afirma la un moment-dat că este mai mult sau mai puțin democratic.

3. Originile democrației

Democrația își are originile în Grecia Antică, ale cărei orașe-state erau guvernate prin sisteme de guvernare democratice timpurii. Conceptul de democrație reprezentativă a apărut în Europa medievală, continuând să se dezvolte în timpul renașterii și a revoluțiilor franceze și americane. În Atena, de exemplu, exista o democrație directă limitată.

Democrația directă - este prima formă istorică de democrație în Europa. O astfel de democrație a fost cea ateniană din Grecia antică. Principiul ,,majorității” și ,,reprezentativității” este organic legat de cel al suveranității poporului, rezultă din acesta. Democrația nu este pur și simplu puterea poporului, ci puterea majorității lui.

Bineînțeles, democrația nu este un sistem politic perfect. Ea este supusă riscurilor corupției, ca orice alt sistem de guvernare, în special mita și corupția electorală.

4. Principalele elemente ale unei democrații constituționale

Principalele elemente ale unei democrații constituționale includ:

- o constituție, de obicei în formă scrisă, care stabilește cadrul instituțional pentru democrație, protejată în unele țări de o curte de justiție independentă; drepturile omului, de obicei nu toate, sunt protejate ca drepturi civile;

- drepturile omului sunt menționate în constituție și apoi tratate ca drepturi civile fiind garantate constituțional. Guvernele care au semnat convenții privind drepturile omului sunt obligate să susțină drepturile pe care le-au ratificat, indiferent dacă acestea sunt menționate sau nu în constituție;

- statutul egalității tuturor cetățenilor în fața legii: toți cetățenii sunt protejați în mod egal de lege pe baza principiului nediscriminării și trebuie să își îndeplinească îndatoririle conform legii;

- votul universal: acesta oferă cetățenilor adulți, bărbați și femei, dreptul de a vota pentru partide și/sau candidați în alegerile parlamentare.

- cetățenii se bucură de drepturile omului care le oferă acces la o varietate de moduri de a participa.

- regula majorității: majoritatea decide, minoritatea trebuie să accepte decizia. Constituțiile definesc limite pentru regula majorității care protejează drepturile și interesele minorităților.

- echilibru instituțional: democrațiile combină două principii: autoritatea de a exercita forța aparține statului, ceea ce înseamnă o „dezarmare a cetățenilor”. autoritate temporară: un alt mod de a controla puterea este acordarea autorității doar pe o perioadă determinată de timp.