Dezvoltarea economică

Dezvoltarea economică a fost întotdeauna o preocupare a

omenirii, continuând să fie, şi în prezent, o temă actuală. Cu toate

acestea, delimitarea teoriei dezvoltării economice ca o ramură

importantă a teoriei economice generale s-a făcut în anii 1950-1960.

Geneza ei poate fi urmărită de-a lungul istoriei gândirii economice, având un rol însemnat în stabilirea şi definirea conceptelor de bază ce însoţesc diferitele teze ale dezvoltării economice formulate în timp de numeroşi economişti.

Astfel, teoria dezvoltării economice a cunoscut mai multe

paradigme, curente şi orientări, până la actuala concepţie a dezvoltării

durabile, care reprezintă principala componentă a strategiilor şi

politicilor promovate de organizaţiile internaţionale şi naţionale, ca şi

de autorităţile guvernamentale din aproape toate ţările.

În literatura occidentală, la un moment dat, procesul de

dezvoltare economică şi cel de creştere economică au fost identificate

cu procesul de progres economic, deşi între primele două procese

distincţia este făcută de latura calitativă a procesului dezvoltării

economice ce apare în plus faţă de cel al creşterii economice.

Astfel, economistul englez A.W.Lewis, laureat al premiului Nobel

pentru economie în 1979, în capitolul introductiv al lucrării sale, „Teoria

creşterii economice”, spune că „subiectul esenţial al acestei cărţi este creşterea producţiei pe locuitor.” El vorbeşte despre economia

dezvoltării ca un domeniu distinct, care examinează structura

comportamentului dezvoltării în acele ţări în care producţia pe cap de

locuitor este sub 2000 $, deşi, afirmă că în realitate există şi o

economie a ţărilor dezvoltate.

Mult mai evidentă apare această tendinţă la C.Clark şi

J.Fourastie. C.Clark foloseşte termenul de progres economic „în

acelaşi sens în care este utilizat termenul de creştere sau dezvoltare

economică.” La C.Clark progresul economic, care se realizează prin

etapele dezvoltării sectoarelor economiei se identifică cu progresul

social care ar însemna, după afirmaţiile lui E.James, o repartiţie mai

bună, mai egală a acestuia.

Pentru J.Fourastie, progresul economic constă într-o “creştere a

progresului social fie global, fie pe fiecare membru al corpului social”,

iar progresul social printr-o „creştere considerabilă a sectorului terţiar,

care se va caracteriza printr-un nivel de viaţă foarte ridicat, ce se va

manifesta ca stabil multă vreme.”

Identificarea progresului economic şi social cu creşterea şi

dezvoltarea este foarte evidentă şi la W.W.Rostow. După el, întreaga

istorie socială parcurge întotdeauna şi pretutindeni, în mod obligatoriu,

cele cinci stadii ale creşterii economiei caracterizate după nivelul de

dezvoltare a economiei. Se observă că teoria creşterii economice,

concepută de el, devine sinonimă cu dezvoltarea şi progresul

economic.

O altă tendinţă care apare în literatura economică este aceea

conform căreia creşterea economică semnifică o sporire globală a

produsului net al economiei, iar progresul economic reprezintă

sporirea continuă a produsului net pe locuitor sau a consumului real pe

locuitor, fiind definit ca o creştere a resurselor disponibile mai mult

decât proporţional faţă de creşterea populaţiei.

Economistul american S.Kuznets consideră creşterea economică

a unei naţiuni ca „un proces de sporire în ritm susţinut a populaţiei şi a

producţiei pe cap locuitor.”

Fr.Perroux defineşte creşterea economică „ca o mărime durabilă

a dimensiunii unei unităţi economice simple sau complexe, realizată

prin schimbări de structură şi, eventual, de sisteme şi însoţită de progrese economice. Nici un progres nu poate fi calificat drept economic dacă nu este însoţit şi de progres social. La rândul său orice progres social uşurează şi impulsionează creşterea economică.”