Dezvoltarea sustenabilă a agriculturii în România, în contextul reglementărilor Uniunii Europene

Rezumat:

În prezent, una dintre cele mai importante probleme ale omenirii este aceea de a asigura o dezvoltare durabilă care să țină cont de protecția mediului. La începutul celui de-al treilea mileniu, definirea conceptului de agricultură durabilă este considerată ca singura alternativă viabilă pentru economia socială, singura capabilă să răspundă nevoilor generației actuale, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și îndeplini propriile cerințe.

Potențialul natural bogat al României pentru agricultură este în contrast cu nivelul scăzut al performanței economice. Progresele către dezvoltare durabilă în zonele rurale depind de procesele care duc la creșteri de valoare a resurselor naturale, prin recoltare și creșterea animalelor, sporirea de valoare prin creșterea numărului de etape de prelucrare efectuate la nivel național pentru producția alimentară, îmbunătățirea distribuției beneficiilor cu acordarea unei atenții deosebite populației rurale, valorificarea beneficiilor gestionării ecosistemelor naturale care joacă un rol esențial în bunăstarea generală a populației, diversificarea structurii activităților economice și încurajarea spiritului antreprenorial.

Politicile europene de dezvoltare rurală sprijină majoritatea acestor procese, dar în cadrul contextului național s-au întâlnit provocări specifice generate de nivelul scăzut de maturizare pentru relațiile de proprietate, fragmentarea proprietății terenurilor și a terenurilor de recoltare, modelele culturale care creează rezistență puternică la schimbare și lipsă de resurse financiare. Lucrarea evidențiază mai multe aspecte pentru a evalua în ce măsură agricultura românească face progrese către cerințele europene.

Cuvinte cheie: Agricultură, dezvoltare sustenabilă, resurse naturale, eficiență, protecția mediului

INTRODUCERE

Scopul acestei lucrări este de a evidenția progresul României în ceea ce privește agricultura durabilă și care sunt perspectivele pentru acest tip de dezvoltare, având în vedere posibilitățile și restricțiile pe care le are. Pentru a realiza o dezvoltare durabilă, România are puncte forte cum ar fi: solul care permite practicarea agriculturii ecologice. Există însă și probleme, dintre care, cele mai importante sunt: cercetarea științifică în agricultură este scăzută, numărul cercetătorilor scade din cauza problemelor financiare.

Agricultura este o ramură principală a economiei naționale, prin contribuția sa la economie și ponderea ocupării forței de muncă, o cale de dezvoltare economică, un domeniu cheie al cercetările curente ale țării noastre și din străinătate. Potențialul României pentru fondul funciar, are o relativă stabilitate, care poate fi un sprijin esențial pentru realizarea unei agriculturi competitive, în ceea ce privește managementul economic și competitivitatea organizațională.

Consiliul UE a adoptat la 9 iunie 2006 Strategia de Dezvoltare Durabilă pentru o Europă Extinsă, care vizează îmbunătățirea continuă a calității vieții pentru generațiile prezente și viitoare prin crearea de comunități durabile capabile să gestioneze și să utilizeze eficient resursele, pentru a valorifica potențialul de inovare ecologic și social al economiei, în vederea asigurării prosperității, protecției mediului și coeziunii sociale.

Agricultura durabilă reprezintă o problemă vastă și foarte complexă, care vizează atingerea și menținerea unui echilibru între necesitatea de a păstra peisajul material și moral și ritmul de schimbare cauzat de modernizarea sectorului. Agricultura durabilă integrează trei obiective principale - sănătatea mediului, profitabilitatea economică și echitatea socială și economică. Pe scurt agricultura durabilă este:

- Viabilă din punct de vedere economic: dacă nu este profitabilă, nu este sustenabilă;

- Susținere socială: Calitatea vieții fermierilor, familiilor de ferme și a comunităților agricole este importantă;

- Ecologică. Trebuie să păstrăm baza de resurse care ne susține pe toți.

Conceptul de dezvoltare durabilă reprezintă efectul abordării integrate asupra mediului pană la factorii de decizie și cei politici, unde protecția mediului și dezvoltarea economică în timp sunt proiectate să fie complementare și dependente reciproc. (Scutaru, 2013). Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare, prezintă pentru prima dată conceptul de dezvoltare durabilă ca fiind, dezvoltarea care urmează satisfacerea nevoilor a prezentului, fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi. Atât pe termen scurt, cât și pe termen lung, comunitățile durabile trebuie să ia cu grijă în considerare cum să valorifice resursele economice, fără a provoca efecte nocive asupra mediului și amenințarea patrimoniului cultural.

Dezvoltarea durabilă urmărește realizarea progresului simultan către trei categorii de obiective: economice, sociale și de mediu. Obiectivele economice includ creșterea economică, echitate și eficiență. Obiectivele sociale includ delegarea, participarea, mobilitatea socială, coeziunea socială și dezvoltarea socială. Obiectivele de mediu sunt menținerea integrității ecosistemului, conservarea potențialului economic al resurselor naturale, conservarea biodiversității și atenuarea problemelor globale, cum ar fi schimbările climatice.

Agricultura, ca sector economic care se bazează direct pe utilizarea resurselor naturale, se află în fruntea dezbaterii privind durabilitatea și ar trebui să devină liderul schimbării prin promovarea tehnologiilor inovatoare și a managementului. Politica europeană privind agricultura și dezvoltarea mediul rural a integrat multe obiective de sustenabilitate și este de așteptat ca implementarea acesteia să aibă o contribuție semnificativă în dezvoltarea agriculturii prin respectarea aspectelor sociale și restricțiilor de mediu. În ce măsură aceste procese se desfășoară în România și care sunt provocările specifice generate de trăsăturile din mediul rural național este pusă la îndoială și discutată pentru a descoperi progrese reale și pentru a evidenția zonele sensibile care necesită o abordare mai atentă din partea centrală și autoritățile locale.