Dobânda în Gândirea și Practica Economică Românească

Conceptul de dobanda

Teoria dobanzii a constituit una din problemele cele mai discutate de filosofi, sociologi si economisti. S-au confruntat, din cele mai vechi timpuri pe un camp de lupta si in termeni economici. In general se considera, in cadrul dat, ca dobanda e ceva contrar eticii, in ciuda faptului ca realitatea relatiilor economice afirma permanent prezenta acestui „accident ” economic in cadrul procesului de creditare. Se poate spune ca fiecare scoala, filosof, economist a incercat sa dea dobanzii o caracteristica determinanta si distincta, in conformitate cu propriile lor puncte de vedere.

In conditiile economiei de piata se intalnesc mai multe concepte asupra dobanzii si anume: clasic, neoclasic, keynes-ist si marxist.

- Conceptul clasic a fost elaborat de David Ricardo si A. Marshall. Astfel, D. Ricardo considera ca dobanda banilor n-ar fi reglementata de rata la care se acorda imprumutul bancar, ci de rata profitului ce poate fi obtinut prin folosirea capitalului. De aceea, in conceptia sa, rata dobanzii este independenta de cantitatea sau valoarea banilor. A. Marshall concepe dobanda ca fiind pretul platit pe o piata oarecare pentru folosirea capitalului, pret care tinde spre un nivel al echilibrului la care cererea globala de capital pe acea piata este egala cu stocul global de capital oferit de acea piata.

- Conceptul neoclasic al dobanzii a fost elaborat de Hayek si Irving Fischer. Astfel, Hayek considera ca modificarea ratei dobanzii se poate identifica cu modificarile relative ale preturilor bunurilor de consum si respectiv ale bunurilor pentru investitii. Irving Fischer defineste dobanda ca fiind pretul banilor de azi exprimat in banii de maine.

- Conceptul keynes-ist al dobanzii critica conceptul clasic si defineste dobanda ca o recompensa pentru renuntarea la lichiditate pe o anumita perioada de timp, ca o recompensa pentru neasteptare. Dupa Keynes dobanda ar depinde de interactiunea dintre curba eficientei marginale (rata venitului fata de cost) si inclinatia psihologica spre economii si deci ar masura refuzul acelora care poseda bani de a renunta la controlul imediat asupra lor.

Keynes pune in corelatie dobanda cu masa monetara formuland doua concluzii :

- daca recompensarea pentru renuntare la lichiditate ar fi micsorata, atunci cantitatea de bani pe care populatia ar dori sa o pastreze ar fi si ea in crestere fata de cea existenta la un moment dat ;

- daca dobanda se majoreaza, atunci si masa baneasca sufera modificari, in sensul ca ar exista un surplus de bani (numerar) pe care nimeni n-ar mai dori sa-l pastreze ;

- Conceptul marxist al dobanzii, abordeaza dobanda prin prisma izvorului ei, mergand pe ideea ca dobanda ar reprezenta o parte din plusprodus care si-o insuseste creditorul pentru cedarea temporara a capitalului imprumutat

Dobânda este în mod firesc comună cu conceptul de capital şi cu elementele timp şi risc. Aceste concepte şi elemente se regăsesc în cele mai succinte formulări ale dobânzii. Astfel, într-un sens, dobânda poate fi considerată ca o remunerare pe care capitalistul o primeşte pentru folosirea capitalului propriu (dobânda originară a capitalului) sau pentru capitalul încredinţat altor persoane spre utilizare (dobânda împrumutului) pe o durată dată, pentru o folosire oarecare. În sens restrâns, sau ca formulă mai mult utilizată, dobânda este suma ce revine proprietarului la rambursarea sumei împrumutate sau preţul folosiri capitalului şi totodată remunerarea riscului pe care îl implică împrumutul respectiv.

Dupa unii economisti, dobânda se descompune in urmatoarele componente:

a) prima de risc, care constituie o compensatie a riscului la care se estimeaza sa fie expus platitorul, majorandu-se in functie de nivelul de insecuritate al operatiunii;

b) cheltuiala de gestiune, adesea suportata de imprumutator pentru a controla solvabilitatea împrumutului;

c) dobanda pura, ceea ce ramane din dobanda bruta (totala) dupa scaderea primei de risc si a cheltuielilor de gestiune.

Dobanda are un rol important in mecanismul de functionare a economiei, indeplinind următoarele funcţii:

a) influenţează repartizarea factorilor de productie, orientându-i catre destinatiile care asigura folosirea lor cea mai eficienta;

b) pârghie de stimulare atât a populaţiei, cat si a firmelor in economisirea unei părţi din venituri;

c) modalitatea de a asigura băncilor recuperarea cheltuielilor efectuate si realizarea unui profit normal;

d) pârghie de redistribuire a venitului. Dobanda este o pârghie economica deosebit de importanta folosita de stat sau de diferite grupuri in orientarea activităţii economice.

Factorii care determină nivelul dobânzii

Ca element al contractului de credit, nivelul dobânzii este acceptat, în fiecare caz în parte, de creditor şi debitor ca urmare a unei negocieri de durată sau mai operative. Fiecare dintre părţi doreşte să aibă, în contextul acceptării soluţiei, anumite orientări care să motiveze şi să justifice decizia adoptată. Deci se pune problema de a discerne şi considera factorii cu audienţă şi acceptabilitate generală.