Dreptul la Informare în România

INITIAL

1. Cadrul legislativ

Legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, consolidata 2009 (publicata în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 23.10.2001, cu modificările ulterioare) consfinţeşte unul dintre drepturile civile fundamentale pentru cetăţenii României: accesul la informaţii produse sau gestionate de o instituţie/autoritate publică centrală ori locală.

Legea accesului liber la informaţiile de interes public urmareste sa:

- Redefinească relaţia administraţie publică - cetăţean, conform standardelor europene de transparenţă;

- Sporească responsabilitatea şi eficienţa autorităţilor şi instituţiilor publice;

- Instituie un control al cetăţeanului - contribuabil asupra modului de utilizare a banilor publici.

In esenta, legea privind liberul acces la informaţii de interes public:

- Instituie accesul la informaţie drept regulă, iar limitarea accesului drept excepţie;

- Obligă instituţiile publice să comunice din oficiu anumite categorii de informaţii;

- Stabileşte termene precise, modalităţi şi structuri responsabile pentru informarea publică;

- Precizează limitele accesului la informaţie, exceptând în mod legitim anumite categorii de informaţii.

2. Structuri institutionale de punere in aplicare a DI

Autorităţile şi instituţiile publice care se supun prevederilor legii sunt toate autorităţile/instituţiile publice, precum şi orice regie autonomă care utilizează resurse financiare publice şi care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul Romaniei (art.2, lit.a);

Conform Legii privind accesul la informaţie, furnizori de informaţii, adică posesori ai informaţiilor oficiale, obligaţi să le furnizeze solicitanţilor în condiţiile prezentei legi, sunt:

a) autorităţile publice centrale şi locale – autorităţile administraţiei de stat, prevăzute în Constituţia Romaniei şi anume: Parlamentul, Preşedintele , Guvernul, administraţia publică, autoritatea judecătorească;

b) instituţiile publice centrale şi locale - organizaţiile fondate de către stat în persoana autorităţilor publice şi finanţate de la bugetul de stat, care au ca scop efectuarea atribuţiilor de administrare, social-culturale şi altor atribuţii cu caracter necomercial;

c) persoanele fizice şi juridice care, în baza legii sau a contractului cu autoritatea publică ori instituţia publică, sunt abilitate cu gestionarea unor servicii publice şi culeg, selectează, posedă, păstrează, dispun de informaţii oficiale, inclusiv de informaţii cu caracter personal.

3. Formarea functionarilor privind gestiunea si punerea in aplicare a DI

Mai puţin de jumătate dintre institutiile publice declară că au beneficiat de o formă de instruire în privinţa legii liberului acces la informaţiile de interes public. Dintre acestea, reprezentanţii celor mai multe organizaţii au participat la training-uri în domeniu, o parte dintre acestea referindu-se la acumularea de informaţii în timpul studiilor (la facultate). O altă categorie de institutii declară că a participat la o întâlnire de lucru în perioada în care Legea nr. 544/2001 era în fază de proiect. Urmărind aceleaşi argumente expuse anterior, IPP (Institutul de Politici Publice) susţine în continuare nevoia de pregătire specializată în domeniul promovării legii privind liberul acces la informaţiile de interes public, accentuând asupra laturii practice a utilizării acestui instrument legal, indiferent de natura activităţii institutiei.

4. Implicarea guvernului privind DI

Dreptul cetăţenilor la informaţie este garantat în România atât prin legea fundamentală a statului cât şi prin numeroase alte acte normative, care fac referire explicit sau implicit la dreptul fundamental la informare. Prin urmare, acest drept poate fi privit din perspectiva unui garant al dezvoltării unor canale/mijloace de comunicare între cetăţeni şi autorităţile publice. Pentru a realiza o comunicare eficientă între aceşti doi actori - fiecare având o funcţie extrem de importantă şi indispensabilă în contextul comunicării - este necesară stabilirea mijloacelor, dar şi a regulilor de relaţionare astfel încât drepturile şi obligaţiile fiecăruia să fie respectate pe măsură. În acest sens, Legea nr. 544/2001, legea privind liberul acces la informaţiile de interes public, pune bazele „regulilor” generale de comunicare de informaţii către cetăţeni, dinspre autorităţile publice.

INTERMEDIAR

1. Asigurarea ca autoritatea publica implementeaza DI

S-au facut cercetari asupra instituţiilor/autorităţiilor publice şi cetăţeni, precum si cu privire la cunoştinţele, gradul de utilizare/aplicare a legii privind accesul la informaţii, dificultăţile percepute etc. Institutul pentru Politici Publice (IPP) a avut iniţiativa de a lansa după 8 ani de la adoptarea legii o cercetare care să evalueze în ce măsură această lege a venit în sprijinul cetăţenilor români, dacă aceştia îşi cunosc dreptul la informare şi se folosesc de el în relaţia cu autorităţile statului. În acest scop, în perioada martie - aprilie 2009, Institutul pentru Politici Publice (IPP) a realizat un sondaj de opinie naţional intitulat Ne cunoaştem dreptul la informare? Sondajul a fost realizat asupra unui eşantion de 1033 de persoane cu vârste peste 18 ani, eşantionarea având la bază o stratificare statistică şi pe mediu de rezidenţă.

Contrar supoziţiilor generale şi părerilor sceptice cu privire la gradul de cunoaştere a drepturilor la nivelul societăţii româneşti, sondajul indică un rezultat interesant: aproape 40% dintre români au auzit despre legea privind liberul acces la informaţii de interes public si mai puţin de unul din 5 români (adică sub 20% dintre cei care declară că au auzit de prevederile legii) au folosit vreodată acest instrument în relaţia cu autorităţile statului.

Faptul de a nu fi folosit metodele legale pentru a afla informaţii de interes public nu îi împiedică însă pe români să aibă o percepţie mai degrabă negativă despre gradul de transparenţă al instituţiilor publice: 41% consideră că Parlamentul şi Guvernul nu respectă dreptul la informare niciodată sau îl respectă doar rareori.