Economia culturală

Un articol de Andy C. Pratt

Articolul pe baza căruia voi vorbi în lucrarea de față studiază 3 domenii ale economiei culturale ce interacționează între ele: economia nouă, creativitatea și consumul. Obiectivul în cazul studiului prezentat nu este acela de a înlocui pur și simplu o poziție extremă cu o alta, ci mai degrabă să susțină că o perspectivă mai informativă ar trebui să includă producția și consumul printr-o analiză a interacționării lor. Acest articol pledează în favoarea unei perspective mai holistice a proceselor interconectate de producție și consum.

Economia culturală

Andy C. Pratt pornește de la teoria lui Peterson (William Herbert Peterson a fost un economist American care a trăit între anii 1921-2012), teorie dezvoltată în 1976, despre producția de cultură, ceea ce sugerează că organizarea de producție culturală va influența conținutul. Valoarea acestei perspective prezentate de Peterson este urmărirea prezentării de realizări culturale ca rezultat al inovării colective de către un număr de participanți a căror implicare este diferită, dar legați între ei prin organizarea producției. Astfel, ne îndreaptă atenția asupra analizei formelor particulare de cultură. Un punct slab al producției de cultură ar părea să fie natura acestei activități. O soluție în acest sens ar fi să se bazeze pe lucrările recente efectuate de geografia economică, lucrări ce au încercat să rezolve problema interfeței dintre economie, cultură și spațialitatea acesteia.

Creativitate

Noțiunea de creativitate ca o calitate individuală care poate anima persoane fizice și relațiile dintre indivizi este o idee atractivă, însă iluzorie. Noțiunea nu pare a fi ținută în jos de faptul că există numeroase probleme în a o implementa și aplica și poate exact din acest motiv politicienilor le place s-o invoce ca pe un obișnuit „repară”. De exemplu, în Marea Britanie la alegerile din 1997, Departamentul Moștenirii Naționale a fost redenumit ca Departamentul de Cultură, Media și Sport, lansându-se atunci o nouă serie de inițiative politice în acest loc. Fără îndoială, cel mai semnificant caz a fost crearea centrului ”Creative Industries Task Force”, în cadrul căruia cea mai notabilă urmașă a fost ”Creative Industries Mapping Document”. Acest raport avea ca scop valorificarea contribuției creativității în domeniul economiei. Creativitatea poate fi privită din 2 perspective: una, ca mod de inovație, iar a doua ca un domeniu economic, adică industriile creative. Una dintre pârghiile politice se ocupă cu promovarea industriilor creative. Ne putem întreba justificat de ce se acordă atâta importanță doar industriilor creative. La urma urmei nu sunt toate industrii creative? Dacă e să luăm în considerare multe dezbateri avute din cauza acestui aubiect, al creativității, ajungem la concluzia că găsești creativitatea într-o proporție mică de activități expresive, asta întâmplându-se în special în industriile creative. În timp ce există sigur câteva domenii organizate în care creativitatea este văzută ca un câștig, fiind încurajată, în alte domenii este fie descurajată, fie redusă. Ca o concluzie a acestui sub-capitol ar fi că forma organizațională este cea care constituie creativitatea, în cazul de față fiind vorba de industriile creative. Astfel, pare că nu există un punct de vedere în argumentarea faptului că industriile creative sunt mai mult sau mai puțin creative decât alte industrii; nu sunt nici afaceri culturale doar pentru că produce bunuri creative, ci mai degrabă caută să fie înțeles cum creativitatea este manifestată în diferite moduri în diverse context organizaționale.