Economia tradițională

1. SCURTA DESCRIERE A FENOMENULUI

Economia traditionala reprezinta un sistem economic in care resursele sunt alocate prin mostenire si este bazata pe tehnologii si metode ingenioase.

Desi acest tip de economie s-a transformat intr-una mixta ,tehnologiile de piata s-au bazat pe principii traditionale ; peste 400.000.000 de oameni inca practica aceasta metodologie, conform unui studiu al Bancii Mondiale.

In acest tip de economie apropierea structurii sociale asigura in general ca fiecare membru al societatii are atat un scop cat si o functie de participare in societate. Acest tip de economie asigura deasemenea o cerere mai mica asupra resurselor pamantului pentru ca bunurile folositesunt de obicei produse numai daca se vor consuma ; deci nu intalnim un surplus sau un consum prea mare ,asa cum se poate gasi in multe sisteme economice.

In secolul XXI se prevede aparitia unei noi economii traditionale . Aceasta consta in utilizarea noilor tehnologii intr-un cadru ingenios . Noul tip de economie traditionala se regaseste deja in tarile islamice si asiatice.

Caderea modelului sovietic a cauzat multiple comparatii intre modelul de piata capitalista si comanda socialista .

Transformarea fostelor economii de comada socialista in alte forme a dus la transformarea insasi a campului economic de comparatie.

Apare o noua perspectiva, aceea a economiei traditionale. Aceasta perspectiva nu e ceva ce apare din senin, dar reiese direct din viziunea mai veche a lui Karl Polanyi scrisa in 1944 : “ Marea transformare”. In aceasta lucrare el prezinta conceptul de economie traditionala aceea in care luarea de decizii economice este fundamentala cu o larga implicare asupra vietii sociale. In aceasta formulare din 1944 el a identificat trei mari tipuri de economii traditionale :

- pentru uz personal,

- schimb reciproc,

- redistribuire.

Multe carti despre principiile economie contin conceptul lui Polanyi referindu-se la trei notiuni standard : traditie, piata si comanda.

2. IMPLICAREA PROBLEMATICII ASUPRA ROMANIEI

Depresiunea Beiusului: aspecte ale vietii economice traditionale

Ocupatiile traditionale ale locuitorilor acestui areal geografic au fost cultivarea pamantului si cresterea animalelor. Vom prezenta, sumar, in cele ce urmeaza, aspecte ale economiei naturale si economiei de schimb, inceputurile mineritului, primele cai rutiere de transport s.a.

Investigatiile arheologice au scos la iveala asezari stabile, in care depozitele de cereale, mai ales de grau, sunt prezente inca din perioada cuprinsa intre secolele II i. Hr. – IV d. Hr. Si in partile noastre, sporirea roadelor pamantului s-a facut atat pe calea extinderii suprafetelor arabile, cat si a practicarii asolamentelor. Cea mai importanta cale de dobandire de noi terenuri in scop lucrativ agricol a fost defrisarea padurilor ce acopereau o mare parte din acest areal. De altfel – in opinia istoricului Titus L. Rosu – “codrii de nepatruns” margineau si urbea Beiusului in partea de nord si “se opreau abia la Stana de Vale”.1 Aceste defrisari, denumite runcuri (sau curaturi), s-au practicat an de an, secol dupa secol, fiind fixate in toponimia locala, multe asezari purtand denumirea de Runcu, Runcuri, Runcu Caprii, Curatura, Lazuri. Dupa curaturatul (destelenirea) pamantului, terenul era lasat un an ogor, iar cultivarea lui se facea abia in anul urmator. Dupa doi-trei ani de cultivare, era lasat un an sau doi parlog sau fanat, ciclul reluandu-se in anii urmatori.

Cultivarea pamantului presupunea existenta unui numar suficient de animale de tractiune: cai, boi, vaci; drept urmare, cresterea ani-malelor a fost o a doua ocupatie de baza a locuitorilor acestor me-leaguri. Acestor animale mari li se adaugau oile, caprele si porcii – surse de hrana si de materii prime in gospodaria casnica. Desi ne aflam intr-o zona in care dealul se ingemaneaza cu muntele, cresca-torii de animale din partile noastre nu au practicat niciodata un pastorit transhumant, ci au folosit un pastorit traditional, in care se imbina alimentarea sedentara si pastoritul local (fiecare asezare avand pasunea sa) cu pastoritul de pendulare simpla, pe pasunile de la munte. Si in veacurile trecute, dar si in prezent, fiecare sat dispune de locuri proprii de varat in Muntii Bihorului, lucru reflectat in numeroasele toponimice ce stau marturie vechimii si permanentei acestei forme de pastorit: Valea Varatecului, La Varat, Baile Vara-tecului, Dealul Varatecului, Po-norul Boilor, Dealul Boilor, Cam-pul Vacilor, Gruetul Vacilor s.a.

Randamentele agricole erau constant reduse, consecinta unor tehnici de lucru rudimentare si a folosirii unui utilaj agricol depasit. La toate acestea se adaugau per-manenta insecuritate datorata ani-lor de seceta sau inundatii, ca si pustiirile provocate de invazii straine, ceea ce reducea productia a-gricola la acoperirea consumului intern.

In fata unui mediu natural ostil, oamenii locului au fost obligati sa gaseasca si alte resurse de supra-vietuire. Fara a parasi niciodata ocupatia lor de baza (agricultura), au inceput sa deprinda mestesu-gurile, punand in valoare utilitara resursele bogate ale solului, iar mai apoi si pe cele ale subsolului. Daca pamantul era putin si sarac sub aspectul fertilitatii, lemnul si lutul, lana si pieile de animale, piatra de var si de constructie se gaseau din belsug. Le-au adaptat, pentru inceput, nevoilor casnice (imbracaminte, mobilier, incaltaminte, unelte etc.), iar ulterior le-au destinat schimbului. Mesterii artizani vin la targul din Bins, dar coboara si spre campie, ajungand pana in pusta ungara. Atat de apreciate erau creatiile mestesugarilor Tarii Beiusului si atat de bine vazuta calitatea umana a acestor oameni, incat stapanirile timpurilor trecute i-au incurajat in stradaniile lor, creandu-le importante facilitati. Ne vom referi doar la una dintre ele, consemnata de istoricul dr. Constantin Pavel: “Intocmai ca si Tirolezii, Scotanii, asa si “Codrenii” din Bihor sunt firi cam nealinate si impinse de greul vietii sa bata multe drumuri. Prin o diploma din anul 1454… Regele Vladislav V da porunca capeteniilor tuturor judetelor si ora-selor din tara, ca pe locuitorii orasului Beius si pe cei din acest tinut, cari fac negustorie prin targuri, sa nu indrazneasca cineva a-i jefui si a-i despoia de acest drept al lor”.