Economie

Capitolul 1.Subsistemul economiei deschise

Ecomonia deschisă este o economie reală ,care participă la tranzacțiile internaționale. Pentru studierea acestui tip de economie putem împarți economia mondială în două mari componente: țara care constituie obiectul studiului și străinătatea (restul lumii) .

Atunci când comerțul exterior al unei țări are o pondere ridicată în cadrul economiei acesteia putem afirma că avem o economie deschisă. Luând în considerare sturctura extrem de eterogenă a economiei mondiale și rolul variat al statelor în lume putem clasifica economiile deschie îm două categorii: deschise mari şi economii deschise mici (mijlocii). Încadrarea țărilor în cele două categorii se poate face fie în raport de ponderea lor în fluxurile economice internaţionale reale, fie în raport de ponderea acestora în fluxurile monetare şi de credit. În ceea ce priveşte primul criteriu, este notorie grupa marilor puteri comerciale, adică ţările care deţin 1% din comerţul mondial.

Majoritatea specialiștilor grupează țările în economii deschise mari și economii deschise mici, în funcție de poziția lor pe piețele monetare și financiar mondiale. Economia deschisă mare reprezintă acel tip de economie în care, datorită dimensiunilor sale şi puterii economice pe care o deţine, rata dobânzii se formează pe baza şi sub influenţa proceselor economice interne. O astfel de economie deschisă este capabilă să exercite o influenţă însemnată asupra stării pieţei financiare internaţionale şi asupra nivelului mondial al ratei dobânzii.

Economia deschisă mică reprezintă acea economie care se raportează la rata dobânzii formată pe baza condiţiilor existente pe piaţa mondială a creditului. Din cauza dimensiunilor mici şi a slabei ei forţe economice, economia deschisă mică nu poate să exercite o influenţă semnificativă asupra pieţei mondiale şi, în particular, asupra mişcării ratei dobânzii pe o asemenea piaţă.

1.1.Subsistemul pieței bunurilor și serviciilor

1.1.1.Oferta agregată

Oferta agregata exprimă cantitatea totală de bunuri și servicii ce poate fi vândută în cadrul unei economii într-o piață determinată.

Curba ofertei globale exprimă relația dintre prețuri și cantități, adică acele cantități pe care sunt dispuse să le producă și să le vândă în funție de prețuri . Se știe că producătorii își dimensionează oferta ținând cont atât de condițiile proprii întreprinderii, reflectate în nivelul costurilor individuale, cât și de condițiile pieței care transmite semnale cu privire la nivelul prețurilor și al cererii.

În teoria economică curba ofertei agregate a cunoscut două interpretări diferite:

cea clasică și cea keynesiană.

În concepția clasică, curba ofetei agregate este verticală, ceea ce înseamnă că economia funcționează la nivelul utilizării depline a factorilor. Altfel spus, nivelul total al producției nu se modifică indiferent de nivelul prețurilor. Aceasta înseamnă că la o producție nu se modifică indiferent de nivelul prețurilor. Aceasta înseamnă că la o producție neschimbată și ofertș rigidă, prețurile și costurile cresc.

Fig. 1.1. Curba clasică a ofertei agregate

Curba keynesiană a ofertei agregate este orizontalăși corespunde unei situații în

care economia funcționează la nivel de subtilizare a factorilor de producție, adică existăfactori de producție disponibili și ca urmare costurile medii nu se modifică.

Fig. 1.2. Curba keynesiană a ofertei agregate

1.1.2. Cererea agregată

Cererea agregată reprezintă producția totală ce este solicitată într-o economie, la un anumit nivel al prețurilor, pe o perioadă de timp .

În conditiile economiei de piață cererea agregată are asociat atributul de solvabilitate. Altfel spus, cererea agreagată nu poate fi exercitată decât dacă există venituri disponibile care să poată servi la achiziționarea bunurilor și serviciilor menite sa satisfacă nevoile.

În acest context, cererea agregată apare ca o cerere globală pentru bunuri și servicii exercitată de agenții economici. Cererea globală este în ultina instanță rezultatul însumarii cererilor individuale.