Economie europeană

Politica agricola

Fundamente pragmatice ale integrarii:

Politica Agricola Comunitara (PAC)

Autoritatile Comunitare luau, in 1962, o decizie care avea sa apropie cu Comunitatea de consumatorul final, respectiv de cetateanul simplu. Astfel, de la bun inceput, PAC avea sa fie conceput la fel ca si Comunitatea sau cu Ununiea insesi – si de altfel se si fundamenta pe chiar articolul 39 al Tratatului de la Roma (Barsan, 2005, cap.3, p.2).Vizavi de agricultura, o activitate si o zona economica delicata, cu atat mai delicata dupa ultimul razboi mondial, cand explodau fara precedent si dezvoltarea, dar si subdezvoltarea si penuria alimentara in lume, autoritatile comunitare decideau ca piata comuna sa se faca simtita si tradusa in piata cetatenilor prin abundenta agroalimentara la preturi accesibile si convenabile.

Programul agricol comunitar – obiective si instrumente

Obiectivele politicii agricole se rezumau astfel:

(1) sporul de productie agricola

(2) cresterea productivitatii, pe baza factorilor de productie, munca si investitii in agricultura

(3) stabilizarea pietei, prin achizitia excedentelor de productie la preturi garantate, plus creearea de stocuri asiguratorii

(4) preturi rezonabile pentru consumatori

(5) solidaritate financiara in cadrul Comunitatii, respectiv acoperirea in comun a costurilor acestei politici prin bugetul Comunitatii, respectiv taxe convenite.

Instrumentele PAC se rezumau, fireste, la randul lor, la:

(1) preturi de interventie

(2) taxe specifice

(3) bugetul comunitar

- Istoricul (constituirii si dezvoltarii) PAC

Art.43 al Tratatului Comunitatii Europene (Roma, 1957) prevedea

2

convocarea unei conferinte care sa faca loc unei analize comparative a politicilor agricole in statele membre si intocmirii unei “balante” a resurselor si nevoilor de ansamblu. A fost organizata aceasta conferinta la Streesa (Italia), in iulie 1958, iar aici a fost prezentat ‘Planul Mansholt”, ca document prealabil. PAC intra in vigoare la 1 august 1962.

Judecatile si analizele la rece de la limita intre deceniile optzeci si nouazeci aveau sa ia in considerare felul in care amploarea problemelor PAC ramanea inevitabil legata de cea mai importanta parte a tuturor politicilor economice europene. Iar intrarea in deceniul urmator revenea si cu alte noi sau nou-conturate probleme. Una dintre acestea era ecologizarea, insotita de securizarea sanitara si sensibilizarea increderii consumatorilor, din acest punct de vedere. Alta revenea pe latura tehnica, atragand catre agricultura sctivitati ca imbunatatirile funciare si mai ales dezvoltarea rurala. In fine, ramane in grija decidentului politic din Uniune sa urmareasca si sa se racordeze cu deciziile Organizatiei Mondiale a Comertului.

Evolutia PAC in anii 90 avea sa fie marcata de contributia comisarului european pentru agricultura de origine irlandeza, Raz Mac Sharry, materializata prin chiar in ceea ce avea sa se numeasca “reforma Mac Sharry” din 1992.

In sinteza, aceasta continea:

- scaderea pretului garantat al bunurilor agricole, ca principal instrument impotriva supraproductiei si in favoarea largirii pietei autohtone,

- instituirea perioadei de repaus a terenurilor in favoarea ajustarii suprafetelor cultivate si a capacitatilor de productie agricola dupa cererea de piata,

- aceasta insa corelata cu un nou sistem de ajutoare specifice, cele pentru compensarea consecintelor scaderii preturilor asupra veniturilor agricole,

- se adaugau acestor masuri de principiu economico-financiare altele vizand dezvoltarea rurala, cu accent pe protectia mediului.

Esenta economico-financiara a reformei Mac Sharry se identifica cu ceea ce specialisti au numit decuplarea partiala a productiei agricole de venitul producatorilor. O asa-zisa “decuplare totala” ar presupune situatia ca fermierul individual sa isi poata constitui intregul venit din subventia acordata pentru necultivarea terenului agricol propriu.Sistemul Mac Sharry

3

mai trecea astfel si de la cel bazat pe preturi, la ajutorarea directa, adica relatia si fluxul financiar direct cu fermierii individuali. Scopul schimbarii de mecanism era ceea ce avea sa fie si efectul de facto: diminuarea preturilor bunurilor agricole, pe piata Uniunii, fara diminuarea veniturilor producatorilor agricoli – se diminuau mai intai preturile garantate. Ceea ce putea viza chiar si un efect din nou de amploare internationala si de ordin strategic: reducerea nevoii de protectionism, in ramura agricola, in favoarea Uniunii Europene, asa cum cer imperativele WTO pentru intarvalul ce se va incheia in 2013.