Evaziunea fiscală în România și căile de prevenire a acesteia

1. Definire si caracterizare

Evaziunea fiscală constituie la momentul prezent un fenomen economic si social complex. Este imperios necesar, pentru toate statele lumii, ca urmarile nocive ale acestui fenomen sa fie limitate, micsorate, sa-si piarda din anvergura, in conditiile in care a devenit clar pentru toata lumea ca ele nu pot fi eradicate. Evaziunea fiscala are un efect direct si neintarziat asupra nivelurilor incasarilor fiscale, fapt ce conduce nemijlocit la dezechilibre in mecanismele pietei, precum si la imbogatirea, in mod ilicit, a practicantilor acestei metode de inselaciune ce afecteaza statul si in ultima instanta, pe fiecare dintre noi, contribuabili onesti. Existand mai multe interpretari, denumiri si acceptiuni ale acestui fenomen, este normal ca el sa fie si greu de definit. Sunt utilizate sintagme de genul “fraudă, fraudă ilegală, evaziune internationala, fraudă legală, evaziune internaţională, fraudă prin lege, economie subterană”. Nu doar terminologia constituie un element de confuzie, ci si legea ambigua, granita dintre licit si ilicit fiind foarte fragila.

Legea nr. 87 din 18 octombrie 1994, publicată în Monitorul Oficial nr.299 din 24.10.1994, in primul sau articol, considera evaziunea fiscala ca fiind “sustragerea prin orice mijloace, în întregime sau în parte, de la plata impozitelor, taxelor şi a altor sume datorate bugetului asigurărilor sociale de stat şi fondurilor speciale extrabugetare de către persoanele fizice şi persoanele juridice române sau străine…”

Motivele pentru care in Romania acest fenomen este greu de impiedicat si cuantificat sunt complexe si numeroase, printre ele putand fi amintite: multiplele imperfecţiuni şi particularităţi în domeniul legislaţiei fiscale, organizarea activităţii fiscale, nefolosirea metodei contabilităţii naţionale pentru evidenţa macroeconomică, evaziunea masivă realizată de diferite grupuri de interese şi agenţi economici apăruţi doar pentru a beneficia de lacunele legilor, lipsa unui cod fiscal, principiul confidenţialităţii băncilor ş.a.

In România nu se poate spune că evaziunea fiscală a fost importată, insa acest fenomen este o urmare a situatiei economice, a permisivitatii autoritatilor, a grupurilor de interese ce isi urmaresc afacerile proprii sub obladuirea unor guvernari trecute ori prezente, a nivelului de trai al majoritatii cetatenilor, a gradului de civilatie, cultura si constiinta civica, si mai ales, a politicilor fiscale agresive si chiar exagerate uneori duse de catre autoritati. Nu degeaba s-a constatat, in timp, prin intermediul experientei, ca un sistem fiscal nu este eficient ori potrivit in functie de nivelul mare al incasarilor ci de gradul in care acesta este acceptat de contribuabil, fie el persoana fizica ori juridica.S-au dezvoltat in timp numeroase mijloace pentru a ocoli plata obligatiilor fiscale, insa cei ce le utilizeaza pot fi impartiti in doua categorii: cei care, exploateaza insuficientele actelor normative din domeniu si cei care utilizeaza procedee ilicite. Evaziunea fiscală legală este o acţiune a contribuabilului de a ocoli legea, recurgând la o combinaţie neprevăzută de lege şi deci “tolerată” prin scăpare din vedere. Suportul legal al acestora este dat de principiul că ceea ce legea nu interzice este permis. Art.983 din Codul Civil Român de exemplu prevede: “convenţiile trebuie interpretate în sensul cel mai favorabil debitorului”. Faptele de evaziune fiscală bazate pe interpretarea favorabilă a legii cel mai frecvent folosite sunt:

Investirea unei parti a profitului realizat in achizitii de bunuri pentru care statul acorda facilitati, desi utilitatea acestora nu este aceeasi cu cea gandita de legiuitor, in scopul cresterii economice si dotarii cu tehnologie moderna(exemplu: autoturismele) Folosirea în anumite limite a prevederilor legale cu privire la donaţiile filantropice, indiferent dacă acestea au avut loc sau nu;

Scăderea din venitul impozabil a cheltuielilor de protocol, reclamă şi publicitate – mult mai mari decăt cele care rezultă din aplicarea cotelor legale;

Unii agenti economici constituie fonduri de amortizare sau de rezerva mult mai mari decat ar fi justificat din punct de vedere economic, diminuandu-se astfel cuantumul venitului impozabil

Întocmirea unor acte de plată a unor sume de bani din venituri pentru achiziţionarea unor utilaje, maşini, materii prime sau alte bunuri, neprimite în realitate, pentru ca după expirarea perioadei de impunere să-i fie returnate sumele plătite fictiv, cu consecinţa diminuării impozitului;

Evaziunea fiscală ilicită se poate defini ca fiind o acţiune conştientă a contribuabilului ce violează o prescripţie legală cu scopul de a nu plăti obligaţiile fiscale cuvenite. În acest scop se recurge la diminuarea obiectului impozabil sau folosirea altor căi de sustragere. Frauda fiscală presupune, dincolo de o violare a spiritului legii şi a intenţiei legiuitorului, o încălcare directă şi deliberată a regulilor impuse pentru stabilirea şi plata impozitului. Astfel, este cazul disimulării materiei impozabile prin absenţa declaraţiei de impunere sau prin operaţii fictive ori de creare de societăţi fictive. Determinarea tuturor procedurilor prin care se poate săvârşi evaziunea fiscală frauduloasă nu este posibilă, dar din experientele acestui gen de cazuri se pot enumera, intre altele:

Înregistrările în contabilitate efectuate astfel încât rezultatele să fie micşorate;

Introducerea în ţară prin intermediul firmelor fantomă de mărfuri din import fără acte de provenienţă pentru a fi sustrase de la plata obligaţiilor fiscale;

Nedeclararea tuturor mărfurilor în vamă sau prin subevaluarea acestora, urmată de valorificarea lor la preţurile pieţiei şi sustragerea astfel de la plata în întregime a taxelor vamale;

Inregistrarea partiala a veniturilor realizate fie prin neîntocmirea documentelor de evidenţă primară, fie prin înscrierea în acestea a unor date nereale cu privire la preţ, cheltuieli, cantităţi etc;