Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 2763
Mărime: 21.88KB (arhivat)
Publicat de: Sorin Simion
Puncte necesare: 5

Extras din referat

INTRODUCERE

Tendinta catre sistemul comercial multilateral este determinata de evolutia adîncirii proceselor economice internationale, a interdependente lor în productia si circulatia marfurilor, în cadrul diviziunii internationale a muncii, sub incidenta si impactul progresului tehno-stiintific. În aceste conditii, politicile comerciale promovate de diverse state dobîndesc forme, dimensiuni si valente noi.

Primul mare efort de adoptare a regulilor care sa guverneze relatiile comerciale internationale a fost facut de unele tari imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, cînd a aparut necesitatea crearii unui organism care sa vegheze, sa controleze si sa se implice direct în desfasurarea comertului international. Aceste eforturi au condus la adoptarea în 1948 a Acordului General pentru Tarife si Comert (GATT), regulile sale aplicîndu-se comertului international cu bunuri. În decursul timpului, textul GATT a fost modificat pentru a include noi prevederi, în special pentru a trata problemele comerciale ale tarilor în curs de dezvoltare. În plus, a fost adoptat un numar de Acorduri conexe care detaliaza cîteva din prevederile principale ale GATT. Regulile GATT si Acordurile conexe au fost în continuare revizuite si îmbunatatite în timpul mai multor runde de negocieri, cea mai importanta fiind Runda de la Uruguay care a durat din 1986 pîna în 1994.

Unul dintre rezultatele Rundei Uruguay a fost crearea Organizatiei Mondiale a Comertului la 1 ianuarie 1995. GATT, sub auspiciile caruia au fost lansate aceste negocieri, a fost inclus în cadrul OMC.

Organizatia Mondiala a Comertului (OMC) este responsabila pentru supravegherea sistemului comercial multilateral, care a evaluat treptat în ultimii 50 de ani. De asemenea, OMC constituie un forum pentru continuarea negocierilor privind liberalizarea comertului cu bunuri si servicii, prin desfiintarea barierelor si elaborarea de noi reguli în domeniile legate de comert. Acordurile OMC prevad un mecanism comun de reglementare a diferendelor, prin care membri îsi apara drepturile si reglementeaza divergentele care apar între ei.

La ora actuala în afara sistemului OMC au ramas doar unele tari care în trecut aveau economii planificate si o parte din tarile în curs de dezvoltare. Tarile cu economiile în tranzitie privesc la OMC ca la o structura ce ofera o posibilitate importanta de integrare în economia mondiala si de perfectionare a bazei legislative nationale în domeniile economic si comercial.

GATT

In reuniunile de la Bretton Woods, din 1944, s-a previzionat constituirea unui al treilea organism economic mondial, Organizatia Internationala a Comertului. In 1948 s-a aprobat in Cuba "Carta de la Havana", documentul constitutiv al OIC, dar ratificarea necesara pentru diferite guverne, in special cel al SUA, nu s-a produs. A trebuit sa se astepte aproape cincizeci de ani, pana in 1995, pentru a asista la crearea unui organism similar, Organizatia Mondiala a Comertului, OMC.

Preview document

Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 1
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 2
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 3
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 4
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 5
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 6
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 7
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 8
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 9
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 10
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 11
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 12
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 13
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 14
Evoluția în timp a sistemelor GATT-OMC - Pagina 15

Conținut arhivă zip

  • Evolutia in Timp a Sistemelor GATT-OMC.doc

Alții au mai descărcat și

Organizația mondială a comerțului (OMC) - World Trade Organization (WTO)

Acordul General pentru Tarife şi Comerţ Reducerea obstacolelor catre comert este unul din mijloacele cele mai evidente de a insufleti comertul....

Organizația Mondială a Comerțului

OMC a fost înfiinţată în 1995 ca rezultat al Rundei de negocieri comerciale multilaterale Uruguay (1986-1994). Este o organizaţie internaţională...

Organizația mondială a comerțului - OMC

Tendinţa către sistemul comercial multilateral este determinată de evoluţia adîncirii proceselor economice internaţionale, a interdependenţe lor în...

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Ai nevoie de altceva?