Evoluția inflației în România în perioada de după 1990

1. Introducere

Inflaţia reprezintă o creştere generală a nivelului preţurilor la bunuri şi servicii intr-o anumită perioada de timp. Inflaţie se referă şi la ridicarea preţului la un anumit set de bunuri şi servicii ca în "inflaţia comodităţilor" sau "inflaţie de bază". Aceasta se măsoară ca procentaj între rata de schimbare a indicelui preţurilor. Există multe mijloace de măsurare a inflaţiei pentru că sunt diferiţi indici care se referă la diferite sectoare din economie. Cei mai cunoscuţi indici pentru rata de inflaţie sunt: Indicele Preţului de Consum şi indicii de măsurare a bunurilor şi produselor domestice. Un exemplu simplu de inflaţie îl poate reprezenta preţul unei sticle cu apă. Dacă la începutul anului o sticla cu apă costă 2,4 lei şi la finalul anului costă 2.5 lei, fără a schimba calitatea sau volumul de apă, atunci difereţa de preţ dintre cel de la începutul anului şi cel de la final reprezintă inflaţie.

Inflaţia contemporană arată că există instabilitate structural monetaro-materială, care arată că există în circulaţie o masă monetară mai mare decât nevoiile economiei, fapt ce mobilizează o creştere durabilă.

Inflaţia este un dezechilibru major, ce este prezent în economia fiecărei ţări, reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale. Inflaţia reprezintă un indicator final, ce arată la sfârşitul anului fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale şi legislative, alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează şi conduc la o stabilitate a preţurilor de consum.

Forme ale inflaţiei:

• inflaţia târâtoare, numită şi liniştită care presupune creşterea preţurilor până la 3%;

• inflaţia moderată care reprezintă creşterea anuală a preţurilor cu aproximativ 15-30%;

• criza inflaţionistă este marcată de acea perioadă de timp, de cel puţin doi ani, pe parcursul căreia rata anuală a inflaţiei depăşeşte 40%;

• inflaţia rapidă care are un ritm anual de creştere a preţutilor ce se aproprie de 10%;

• inflaţia galopantă apare atunci când creşterea preţurilor depăşeşte 10% anual;

• hiperinflaţia este reprezentată de creşterea preţurilor de peste 50% pe lună.

O altă manifestare a inflaţiei a constitui-o deprecierea monedei naţionale, a leului, în comparaţie cu valutele externe mai stabile. Deprecierea leului, ca manifestare a inflaţiei, din perioada 1990-2000 s-a exprimat în creşterea preţurilor de 1175 de ori, în vreme ce deprecierea externă a leului, prin dolar, a fost sensibil mai mare, de 1456 de ori; devansarea indicelui preţurilor de consum de către cursul valutar s-a situat, prin dimensiunile sale, după inflaţia din perioada războiului şi postbelică, 1939-1947, deprecierea leului fiind de ordinul miilor, prin consecinţele şi daunele sale, fiind cea mai grea inflaţie din tot secolul.

Inflaţia în România a fost rezultatul nu al unui anumit mecanism economic dezechilibrat, cum se desfăşoară fenomenul în lumea economiilor dezvoltate contemporane, ci al lipsei unor politici economice de continuitate şi competenţe sau al aplicării unor politici greşite infiltrate cu interese de acumulare şi de corupţie.

Istoria inflaţiei în România a avut şi vârfuri numai bune de pus în manuale. În urmă cu mai bine de 20 de ani şocul inflaţiei dădea întreaga economie peste cap, existând şi luni când rata anuală urca şi la 300%. Apoi, creşterea preţurilor a început să se mai tempereze. În 1998 s-a înregistrat o reducere semnificativă a inflaţiei la două cifre, adică la 40,6%, de la 151,4% în 1997. Şi, în cele din urmă, am ajuns şi la o inflaţie de o cifră. Începând cu anul 2005, odată cu lansarea leului nou, BNR a trecut şi la un nou regim de politică monetară - ţintirea inflaţiei. Iar după 2005, inflaţia a rămas la o singură cifră.

2. Inflaţia din România în anul 1990

Poate pentru mulţi nu pare credibil, dar se mai întâlnesc oameni care îşi pun următoarea întrebare: Cum, Banca Naţională tipăreşte şi acum bani? Desigur, banca centrală este un producător monopolist de monedă şi este de datoria ei de a tipări monedă pentru ţara de origine. După ultimele statistici, B.N.R. a tipărit masiv monedă, astfel crescând numărul leilor care existau în 1990 de 3500 de ori. La deflaţia leului de astazi, în 1990 masa monetară M1, adică bani puşi în circulaţie adăugând banii publicului din conturile curente, totaliza o sumă de 24 milioane lei. Totalitatea masei monetare, astăzi la un prag de 6 milioane euro, ar reprezenta banii de buzunar ai oricăruia din celebri moguli dâmboviţeni. Însă, în trecut, această uriaşă sumă de bani reprezenta toate rezervele băneşti din economia comunistă.

Încet-încet sau, mai bine-zis, pe fast-forward – Banca Naţională a dublat, apoi a înzecit şi însutit această cantitate de bani. Drept urmare, nivelul preţurilor a crescut aproape proporţional, de circa 3500 de ori.