Evoluția serviciilor de învățământ

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 2989
Mărime: 15.07KB (arhivat)
Publicat de: Adi Chira
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: valentin hapenciuc

Extras din referat

În România, la fel ca în majoritatea statelor, educaţia şi formarea reprezintă atributul fundamental al Ministerului Educaţiei. Pe baza consultării celorlalte instituţii şi ministere interesate, Ministerului Educaţiei şi Cercetării proiectează, fundamentează şi aplică strategia globală a învăţământului, stabileşte obiectivele sistemului de învăţământ în ansamblul său, precum şi obiectivele educaţionale pe niveluri şi profiluri de învăţământ. Potrivit cadrului actual de reglementare, educaţia iniţială intră în sfera de responsabilităţi a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, la fel ca şi educaţia secundară şi terţiară. În cadrul Ministerul Educaţiei şi Cercetării, există Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic, structură care se ocupă de reforma educaţiei şi formării profesionale iniţiale.

Până în 1990, sistemul educaţional din România era unul centralizat, similar cu sistemele din Europa Centrală şi de Est. Ministerul Educaţiei stabilea programele şcolare, bugetele şcolare naţionale şi locale, precum şi examenele de admitere în învăţământul liceal şi universitar. Administrarea teritorială, regională sau judeţeană, era realizată de inspectoratele şcolare, care asigurau şi pregătirea profesorilor, conform orientărilor formulate la nivel central. Şcolile nu aveau autonomia necesară pentru a-şi planifica sau implementa bugetele, iar directorii nu-şi puteau defini politica de personal. Autorităţile locale nu aveau nici o legătură cu sistemul şcolar local.

Anii 1990-1992 au reprezentat începutul reformei sistemului educaţional. Învăţământul general a fost redus la opt ani, cel gimnazial şi liceal a fost diversificat, liceele teoretice au primit mai multă atenţie, numărul elevilor în clase şi normele didactice au fost micşorate. Învăţământul în limbile minorităţilor a primit mai multă libertate, iar finanţarea educaţiei a fost reorganizată.

După 1990 s-au introdus nenumărate modificări în Legea învăţământului din România care, desigur, au vizat şi sistemul formării profesionale, vocaţionale şi tehnice preuniversitare. Potrivit actualelor reglementări, organismele reprezentative în cadrul formării profesionale iniţiale au atribuţii bine definite:

- Ministerul Educaţiei şi Cercetării:

- elaborează politicile şi strategiile formării profesionale pentru diferite forme de învăţământ profesional, liceal şi postliceal.

- Inspectoratele şcolare judeţene:

- asigură aplicarea politicilor şi strategiilor Ministerul Educaţiei şi Cercetării, elaborează oferta de formare împreună cu comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social, asigură recrutarea personalului pentru unităţile de învăţământ reprezentative şi avizează programul de învăţământ elaborat la nivel local.

- Comitetele locale de dezvoltare a parteneriatului social:

- avizează programul de învăţământ elaborat la nivel local şi elaborează oferta de formare.

- Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic:

- proiectează, revizuieşte şi implementează programul pentru învăţământul profesional şi tehnic, proiectează sistemul de evaluare şi certificare a pregătirii profesionale, abilitează personalul didactic pentru a face faţă noilor cerinţe, coordonează ştiinţific proiecte de inovare şi de dezvoltare a învăţământului profesional, dezvoltă şi asigură funcţionarea parteneriatului social la nivel naţional, regional şi local.

După 1992, Ministerul Educaţiei a revizuit planurile de învăţământ, chiar şi în terminologie, introducându-se expresia „curriculum”. Experţi ai Ministerului Educaţiei şi ai Institutului de Ştiinţe ale Educaţiei, împreună cu reprezentanţi ai guvernului şi experţi ai Băncii Mondiale, au realizat un plan instituţional şi procedural pentru o reformă sistematică a învăţământului preuniversitar din România. Primul proiect de reformă a educaţiei, co-finanţat de Guvernul României şi de Banca Mondială, a început în octombrie 1994. Cel de-al doilea mare program de reformă a început în 1995, cu finanţare din partea Uniunii Europene – Phare şi a vizat restructurarea învăţământului profesional.

În septembrie 1995 a intrat în vigoare noua lege a învăţământului, lege care a fost modificată ulterior. Un an mai târziu a fost creat un serviciu de evaluare a examenelor pentru a monitoriza calitatea educaţiei la nivel naţional, pentru a asigura teste şi alte instrumente de evaluare, care să poată măsura performanţele elevilor şi care să administreze cele două examene naţionale. Ministerul Educaţiei a rămas responsabilul direct pentru cea mai mare parte a administrării şi finanţării învăţământului preşcolar, primar, gimnazial, liceal şi superior, a realizat programa analitică de învăţământ („curriculum-ul oficial”) şi a organizat elaborarea de manuale. La nivelul programelor pentru liceu s-au introdus materii opţionale, dar şcolile au rămas cu o autoritate redusă în promovarea şi efectuarea schimbărilor dorite. Cadrul legal pentru descentralizarea procesului decizional şi, în mod special, participarea comunităţii la educaţie au rămas în continuare aspecte nesoluţionate. Politicile cuprinse în Strategia naţională de dezvoltare a învăţământului preuniversitar, deşi urmăresc să întărească legăturile dintre şcoli şi principalii actori cheie la nivel local, pentru a răspunde nevoilor comunităţii, se menţin doar la stadiul proiecţiilor pe hârtie. Teoretic, această strategie creează şi condiţiile pentru a se îmbunătăţi sistemul de evaluare, transparenţă şi asigurare a calităţii. Practic, lipsesc instrumentele de aplicare şi determinarea factorilor de decizie de a urma consecvent planurile propuse.

Preview document

Evoluția serviciilor de învățământ - Pagina 1
Evoluția serviciilor de învățământ - Pagina 2
Evoluția serviciilor de învățământ - Pagina 3
Evoluția serviciilor de învățământ - Pagina 4
Evoluția serviciilor de învățământ - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Evolutia Serviciilor de Invatamant.doc

Alții au mai descărcat și

Mediul extern al SC Agdesy SRL - oportunități și restricții

Analiza macro-mediului intreprinderii Studiul macro-mediului intreprinderii permite depasirea orizontului mediului concurential deoarece...

Întreprinderea în era globalizării

In era globalizarii, specialitii in domeniu vorbesc despre “intreprinderea digitala”, “intreprinderea virtuala” sau “intreprinderea mileniului...

România în ecuația integrării europene

Reforme institutionale si politice in U.E. inaintea procesului de largire. Actuala forma de organizare ce cuprinde 15 tari membre nu mai...

Te-ar putea interesa și

Analiza și Perspectiva Serviciilor de Învățământ

INTRODUCERE Cele mai multe definitii enunta una sau mai multe caracteristici ale serviciilor care le diferentiaza de produsele tangibile.Alte...

Analiza serviciilor de învățământ pentru anii 2001-2005

Introducere Importanţa educaţiei în dezvoltarea unei atitudini active a cetăţenilor, într-o societate a cunoaşterii şi inovaţiei atrage o atenţie...

Locul și Rolul Serviciilor

Turismul mondial a suferit un mare salt de dezvoltare in cea de a doua jumătate a secolului XX. Acesta se datorează preponderent evoluţiei...

Analiza Evoluției Serviciilor de Invatamant în România în Perioada 2000-2005

1. Analiza evoluţiei serviciilor de invatamant în România în perioada 2000-2005 Invatamantul pe nivelurile de educatie (invatamant de zi, seral,...

Analiza previziunilor serviciilor de învățământ în perioada 2001-2008

1. Analiza evoluţiei serviciilor de învăţământ în România în perioada 2001-2006 a) Personalul didactic din Romania Personalul didactic la...

Obiectul și Funcțiile Finanțelor Publice

Notiunea de finante publice. Nevoile si interesele publice se realizeaza de catre stat, in principal, si uneori, exclusive prin bani. Intr-adevar,...

Perspectivele serviciilor de învățământ în România, în regiunea de nord-vest

Regiunea de Nord-Vest (Transilvania de Nord) a fost creată în baza legii 151/1998 (modificată prin legea 315/2004) prin asocierea voluntară a...

Economie și organizații mondiale

1. Economie mondiala.Trasaturi ale economieie mondiale Economia mondiala –reprezinta acel studiu al schimbului reciproc de activitate,cand in...

Ai nevoie de altceva?