Exporturile Românești după 1989

I. România şi exporturile înainte de 1989

În perioada 1950-1989, producţia României de bunuri industriale este acoperită de toate regiunile ţării. Exporturile de maşini, utilaje şi mijloace de transport urcă de la 4% în 1950 la 30% în 1989, iar cele de mărfuri industriale pe larg profilului economiei “agrar” consum ajung de la 1.3% la 18%, în conditiile în care importurile de bunuri de larg consum coboară de la 10% în 1950 la doar 3% în 1989. Astfel se poate spune că a fost realizată transformarea profilului economiei din agrar in industrial - agrar. Dupa 1989, deschiderea economiei româneşti spre exteriorul ţării şi trecerea ei la mecanismele de piaţă impun României o participare mai intensă la organizaţiile şi organismele economice internaţionale, de asemenea şi la mecanismele multilaterale de reglementare a comerţului.

Perioada de vârf a dezvoltării este denumită perioada înainte de 1990, în care structura economică este una dinamică şi care evoluează în sensul modernizării sale. Astfel, în anii `80 exportul de produse manufacturate reprezinta 80% din total, iar importul de produse de baza reprezinta 60%din total, din care 50% îl reprezinta materiile prime şi combustibilii.

Produsele manufacturate reprezentau în anul 1987 - 54.4% din exportul de manufacturate al ţărilor Europei de Est, iar în ceea ce priveşte România , ele deţineau în 1981 cel puţin 16.1% din exportul către ţările industrializate, cifră comparabilă doar cu cele ale grupelor “îmbrăcăminte”-16.7% şi “produse siderurgice”-16%. Ca urmare a regimului aplicat înainte de 1990, în anul 1991, 50% din totalul tractoarelor produse şi 47% din frigidere se exportau. La fel se exportau 38% din motoarele electrice sub 0.25kw, 35% din autoturismele de teren şi 28% din autoturismele de oraş.

Marfurile din grupa “îmbrăcăminte” deţineau în 1989 împreună cu “textilele, încălţămintea şi articolele de piele” 26.6% din exporturile României de manufacturate către ţările avansate, iar în 1990, numai primele doua grupe însemnau 26%. “Mobilierul de lemn” devine în 1991 cel mai important articol de export , în condiţiile în care se exportă 53.8% din productie. “Produsele siderurgice” au înregistrat şi ele o evoluţie frumoasă în 1980, deţinând în prezent, în jur de 7% din exportul românesc pe piaţa OCDE. O pozitie comparabilă deţin şi “produsele chimice”, îndeosebi “îngrăşămintele”-3.3% în exportul total din 1991, dar acestea se afla intr-un declin total.

Comerţul exterior cu produse alimentare şi agricole a înregistrat solduri excedentare în perioada 1970-1989, chiar în condiţiile în care dotarea cu capital pe muncitor agricol, ca şi productivitatea muncii au rămas nemodificate.

Cu siguranţă că avantajele naturale, care la început pot însemna şi avantaje în producţie, nu oferă sine die şi fără efort din partea celor ce deţin avantaje comparative. Acest lucru este deja valabil în ceea ce priveşte România, de vreme ce partea deţinută în 1990 de alimente şi produse agricole în exporturile pe piaţă OCDE era de şapte ori mai mică decât în Bulgaria, de cinci ori mai mică decât în Ungaria, de patru ori mai mică decât în Polonia şi de două ori mai mică decat în Republica Cehă şi Slovacă.

II. Evoluţia comerţului exterior românesc în perioada 1990-2000

1. Schimbări in dinamică şi volum

Evoluţia din economia românească în perioada 1990-2000 s-a reflectat în dinamica şi volumul comerţului exterior. Exportul s-a prăbuşit după 1989, înregistrând o scădere permanentă până în anul 1993, când reprezenta doar circa 40% din nivelul atins în 1989; o anumită redresare s-a înregistrat în anii următori fără să se atingă nivelul din 1989; în anul 1998 exportul a fost de 8.299 milioane dolari, cu 1,6% mai mic faţă de anul 1997.