Filiera cerealelor panificabile

Capitolul 1

Abordări generale

Filiera reprezintă un sistem economic constituit din ansamblul canalelor de distribuţie şi aprovizionare utilizate de toţi producătorii ce vând aceeaşi familie de bunuri concurente pe o piaţă de consum. Filiera nu se referă la o piaţă de consum dată, ci la utilizarea aceleiaşi materii prime de către o „familie” industrială. Studierea filierelor agroalimentare prezintă un interes deosebit datorită preocupărilor oamenilor de a cunoaşte ce se întamplă cu produsele obţinute de fermieri şi cum ajung la consumator, cine sunt intermediarii şi ce rol au, ce transformări suferă produsele.

Obiectivele principale ale filierei agroalimentare sunt:

- asigurarea securităţii alimentelor;

- utilizarea raţională a resurselor agricole;

- creşterea productivităţii muncii;

- creşterea valorii adăugate;

- reducerea costurilor pe unitatea de produs şi a altor costuri la nivel de fermă;

- creşterea profitului şi a rentabilităţii;

- creşterea calităţii producţiei şi a produselor;

- promovarea realizărilor ştiinţei şi a tehnologiilor moderne, mici consumatoare de energie şi curate în vederea asigurării sănătăţii oamenilor şi animalelor şi a protecţiei mediului.

Studiul filierei se face sintetic folosind analiza SWOT care permite identificarea „punctelor forte” şi a „punctelor slabe”. Punctele forte ale unei filiere pot face referire la costurile reduse de obţinere a produselor agricole, forţa de muncă ieftină, specializarea producţiei şi altele. Punctele slabe pot fi de ordin financiar, apărute datorită comportamentului unuia sau mai multora dintre membrii filierei, care practică o politică de preţuri abuzivă, ce determină creşterea preţurilor şi tarifelor şi reducerea veniturilor agricultorilor. Oportunităţile unei filiere pot face referire la tradiţia şi experienţa agricultorilor, potenţialul natural al anumitor zone, piaţa potenţială foarte mare şi creşterea cererii pentru anumite produse, investiţii, etc. Ameninţările unei filiere pot face referire la umiditatea excesivă, inundaţii, secetă, îngheţurile târzii de primăvară şi alţi factori restrictivi de mediu care determină reduceri cantitative şi calitative de producţie, inflaţia, blocajul financiar, importurile de produse similare, concurenţa, etc.

Noua concepţie privind filiera produsului agroalimentar se referă, pe de o parte la abordarea acesteia în contextul Organizării Comune de Piaţă, iar pe de altă parte, la abordarea interdisciplinară a studierii acesteia. Organizarea Comună de Piaţă se realizează în contextul reformei Politicii Agricole Comune 2007-2013, care are drept elemente cheie piaţa şi politica de preţuri, schema de plată unică pe exploataţie, disciplina financiară şi dezvoltarea rurală. Abordarea interdisciplinară are drept argument faptul că între activitatea de obţinere a produsului agricol şi consumul acestuia, în diferite stadii de elaborare, se interpun o mulţime de activităţi şi aspecte, evidenţiate şi soluţionate de un ansamblu de discipline, cum ar fi: economia, sociologia, previziunea, tehnologiile agricole şi alimentare, etc. Cu ajutorul acestor discipline poate fi explicată funcţionarea filierei agroalimentare.

O particularitate importantă a filierelor produselor agroalimentare o reprezintă integrarea producţiei la nivelul unei singure verigi organizaţionale (care poate fi orizontală şi verticală). Integrarea orizontală presupune asocierea între producători, în scopul ameliorării producţiei şi creşterii eficienţei economice a prelucrării şi comercializării produselor agroalimentare. Se organizează fie prin separarea diverselor etape ale realizării produselor alimentare de către grupuri diferite, fie prin utilizarea în comun a maşinilor şi utilajelor. Integrarea verticală presupune fie cooperarea fermelor individuale cu industriile şi comerţul, fie existenţa mai multor cooperative care au interese şi obiective comune, dar efectuează activităţi diferite, integratorul fiind o persoană, întreprinderea sau cooperativa care are putere decizională.

Filiera cerealelor panificabile se constituie din: agricultura care produce grâul şi secara; depozitarea care asigură conservarea pe perioade lungi grâului şi secarei şi în acelaşi timp le sporeşte calitatea prin condiţionare, aerare, uscare; morăritul asigură transformarea grâului în produse alimentare (făină şi tărâţă); panificaţia este veriga care asigură fabricarea celor mai importante produse (pâinea şi pastele făinoase); comercializarea, ultima etapă a filierei, fiind la fel de importantă ca şi celelalte.

Cerealele sunt cultivate pe aproape întreg teritoriul ţării, pe o suprafaţă care variază de la un an la altul, având o pondere în suprafaţa arabilă cuprinsă între 61% în 1989 şi 69% în 2005. Grâul este una dintre cele mai importante cereale care se cultivă în România şi ocupa, împreună cu secara, 23.9% din suprafaţa arabilă cultivată în anul 1989 şi 29.4% la nivelul anului 2005. Oferta actuală de cereale este variabilă, asigurată de sectorul privat şi este dispersată în cadrul a milioane de exploataţii agricole. Consumul de cereale are la origine tradiţia consumului alimentar al poporului român, consumul mediu anual pe locuitor la produsele din cereale, în echivalent făină, a crescut conform datelor statistice de la 157,3 kg/locuitor în 1989 la 162.6 kg/locuitor în 2005.