Cuprins
- Prezentare generală 3
- Structura organizatorică 4
- Relaţiile României cu Fondul Monetar Internaţional 5
- Rolul FMI în economie 6
- Rolul Biroului Regional FMI 7
- Bibliografie 9
Extras din referat
Prezentare generală
În timpul crizei economice dintre 1929-1932, statele au încercat să oprească economia dintr-o cădere liberă prin introducerea unor bariere în cazul comerţului exterior, însă aceste încercări s-au dovedit a fi unele care nu reuşeau decât rău ţărilor respective, astfel că nivelul de trai şi rata ocupării forţei de muncă au scăzut în multe ţări. Această scădere i-a determinat pe fondatorii FMI să creeze o instituţie care să se ocupe cu supravegherea sistemului monetar internaţional, instituţie care să permită atât ţărilor, cât şi locuitorilor acestora să achiziţioneze bunuri şi servicii una de la cealaltă.
Fondul monetar de internaţional a luat naştere în luna iulie a anului 1944, când reprezentanţii a 45 de ţări s-a întâlnit în Bretton Woods, New Hampshire, şi au stabilit asupra unui cadru pentru o cooperare economică, pentru a fi stabilită după cel de-al Doilea Război Mondial. Acestia au crezut că un asemenea acord este necesar pentru a evita o repetiţie a dezastrului economic şi politic care a contribuit la Marea Criză. FMI a început să funcţioneze din decembrie 1945, când primele 29 de state membe au semnat acordul, dar şi-a început activitatea în 1 martie 1947. Mai târziu în acel an, Franţa a devenit prima ţară care s-a împrumutat de la FMI.
Între 1950-1960, s-a constatat o creştere a numărului membrilor, astfel că ţări africane au devenit independente şi au aplicat pentru a devein membri, dar Războiul Rece a oprit creşterea membrilor, şi multe ţări din Uniunea Sovietică nu s-a alăturat.
La începutul anilor 1960, dolarul american s-a impus în faţa aurului, printr-o supraevaluare. O creştere a fost sesizată în cazul cheltuielilor interne ale lui Lyndon Johnson dar şi datorită faptului că au început să crească şi cheltuielile militare provocate de războiul din Vietnam. În luna august anului 1971, preşedintele SUA, Richard Nixon, a anunţat, ceea ce pe atunci se presupunea a fi suspendarea temporară a modalităţii de schimbare a dolarului în aur, metodă cunoscută până atunci sub denumirea de sistemul Bretton Woods. O dată cu căderea acestui sistem, fiecare stat-membru a putut să aleagă orice mijloc de schimb cu excepţia cazului în care doreau să transforme moneda în aur.
Mulţi s-au temut de faptul că această cădere a sistemului va aduce sfârşitul acestei perioade de creştere. De fapt, aceste rate de schimb au făcut economia să fie pregătită pentru un preţ ridicat al petrolului, până în octombrie 1973.
Sediu FMI este localizat in Washington D.C. În prezent, Fondul Monetar Internaţional are 188 de membri. FMI are două categorii de membri: membri originari sunt considerate acele ţări care au ratificat acordul de creare a FMI până la intrarea lui în vigoare; alţi membri sunt socotite toate celelalte ţări care au aderat la FMI după intrarea în vigoare a acordului. Această delimitare a membrilor FMI are, în principal, caracter onorific, dar uneori se ţine cont de acest lucru în desfăşurarea activităţii Fondului. În momentul în care un stat doreşte să adere, trebuie să contribuie cu o sumă de bani denumită “cotă de subscriere”,se revizuieşte o dată la 5 ani. Această sumă se stabileşte în funcţie de PNB, de ponderea comerţului internaţional în Produsul Intern Brut dar şi în funcţie de nivelul rezervelor valutare. 25% din aceste cote se plătesc în drepturi speciale DST sau într-o valută de circulaţie internaţională, iar restul de 75% în monede naţionale. Cu ocazia reevaluării din 1998, cota de subscriere s-a majorat cu 45%, ajungând la 323.31 miliarde USD în ianuarie 1999. În 2006, aceste cote s-au ridicat la suma de aproximativ 346 miliarde USD.
Pentru a fi luată o decizie majoră, este necesar ca 85% din puterea de vot să fie de acord, iar Statele Unite ale Americii este singurul membru care poate bloca o decizie a FMI. În rest, puterea de vot a fiecărei ţări este direct proporţională cu cota subscrisă, la care se adaugă un vot suplimentar pentru fiecare 100.000 de DST-uri aduse de ţara respectivă. În prezent, cele 27 de state ale Uniunii Europene au împreună 32.07% din voturi. Începând cu 23 octombrie 2010, în urma unei reforme a Fondului Monetar, aprobate de G-20, 6% din voturi au fost acordate unor state în curs de dezvoltare.
De la infiinţare, în decembrie 1945, obiectivele FMI au ramas neschimbate dar operaţiunile sale, care includ supravegherea şi asistenţa financiară şi tehnică, au evoluat pentru a raspunde cerinţelor economiei mondiale în schimbare. Printre obiective putem enumera: promovarea comerţului internaţional, supravegherea Sistemului Monetar Internaţional, stimularea la nivel de ţară a competitivităţii externe, dar în acelaşi timp au încercat să evite deprecierea competitivă. De asemenea, Fondul Monetar Internaţional acordă asistenţă financiară temporară statelor care se confruntă cu dificultăţi economice.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Fondul Monetar International si Rolul sau in Economie.doc
- Fondul Monetar International si Rolul sau in Economie.ppt