Gerocossen

Referat
5.5/10 (2 voturi)
Domeniu: Economie
Conține 1 fișier: pdf
Pagini : 9 în total
Cuvinte : 2444
Mărime: 231.48KB (arhivat)
Publicat de: Iulian Palade
Puncte necesare: 6
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE MANAGEMENT ŞI MARKETING INTERNAŢIONAL

Cuprins

  1. Introducere 2
  2. Studiul de caz 3
  3. Subiecte propuse pentru dezbatere 6
  4. Bibliografie 8

Extras din referat

Introducere

În vederea realizării proiectului individual am ales să detaliez prima temă propusă, şi anume un studiu de caz pe care l-am conceput şi analizat ( am propus subiectele de rezolvat şi le-am rezolvat, analizându-le). În vederea detalierii studiului de caz am folosit ca punct de plecare IMM – ul Gerocossen. Am ales Gerocossen pentru că, pe lângă faptul că este o companie producătoare de cosmetice din România, exportă şi în alte ţări, cum ar fi: Italia, Grecia, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Spania şi Elveţia; este o companie mijlocie (peste 60 de angajaţi, la nivelul anului 2010, şi o cifră de afaceri de peste 3 milioane de euro), şi cel mai important aspect din acest studiu, reieşit din consultarea site – urilor menţionate în bibliografie, mi s-a părut istoria companiei Gerocossen, modul în care aceasta a evoluat şi “a prins aripi”, cum o idee simplă a avut un aşa succes. Pentru că este o bucurie să constaţi că există şi branduri româneşti, cu capital integral românesc, născute din entuziasmul şi competenţa unor adevăraţi specialiti, branduri care reuşesc să prospere şi să se impună nu numai pe piaţa autohtonă, ci şi pe marile pieţe ale Europei şi ale lumii. Piaţa locală a cosmeticelor continuă procesul lent de maturizare, început în urmă cu două decenii. Conform sociologilor, românii au devenit tot mai informaţi în ultimii ani, mai selectivi şi atenţi la raportul calitate-preţ. Aceştia obişnuiesc să cumpere atât produse de import, cât şi cosmetice autohtone de calitate. Din categoria produselor cosmetice preferate fac parte cele care conţin un număr mare de ingrediente naturale, nemodificate genetic, iar cel mai vândut segment continuă să rămână cel al produselor pentru îngrijirea feţei. Criza, resimţită şi în acest sector, nu a afectat însă foarte mult industria cosmetică, produsele de îngrijire şi înfrumuseţare devenind de strictă necesitate pentru consumatorul român. Spre final am propus subiecte în vederea rezolvării şi a unei analize minuţioase ulterioare, cât şi sursele bibliografice care m-au inspirat pentru a putea realiza acest studiu.

Studiul de caz

Istoria companiei Gerocossen, brand binecunoscut şi apreciat astăzi în universul produselor cosmetice, a pornit în 1990 practic de la zero. De fapt, totul a pornit din entuziasmul şi încrederea în propriile forţe şi în propria competenaţă a trei specialişti şi colegi din cadrul companiei de cosmetice Miraj din Bucureşti: Stanca Cismaru (inginer chimist, cu o experienţă îndelungată în industria cosmetică, în domeniul producţiei, cercetării şi dezvoltării de noi produse, creatorul principal al multor produse cosmetice şi posesoarea a peste 30 de brevete de invenţie), Elvira Sas (chimist cu multă experienţă în domeniul calităţii produselor cosmetice) şi Radu Bogdan (inginer mecanic cu practică îndelungată în domeniul utilajelor pentru industria cosmetică şi managementului comercial). Împreună ştiau practic totul despre cosmetice, dar aproape nimic despre afaceri. Şi, mai grav, dispuneau doar de micile economii de familie care, puse toate la un loc, de abia echivalau cu preţul a două autoturisme Dacia, dar un dram de noroc şi multă pricepere sunt însă ingrediente indispensabile în drumul către succes, astfel managementul firmei este asigurat de trei asociaţi cu îndelungată experienţă în domeniul industriei cosmetice.

Preview document

Gerocossen - Pagina 1
Gerocossen - Pagina 2
Gerocossen - Pagina 3
Gerocossen - Pagina 4
Gerocossen - Pagina 5
Gerocossen - Pagina 6
Gerocossen - Pagina 7
Gerocossen - Pagina 8
Gerocossen - Pagina 9

Conținut arhivă zip

  • Gerocossen.pdf

Alții au mai descărcat și

Studiu de Caz - Meli Melo

Capitolul 1  PREZENTAREA FIRMEI De la un raion de cosmetice frantuzesti, asezat la iesirea din magazinele Mega Image, în anul 1997, Meli Melo a...

Ursus - Studiu de Caz

Introducere Istoria celor peste 125 de ani a facut din Ursus un brand puternic, a desavarsit un gust unic, perfect echilibrat si a dat calitatea...

Macromediul unei firme - Nestle

Introducere V- aţi pus vreodata întrebarea cum poate Nestlé să fie atât de activ pe piaţă şi în acelaşi timp să satisfacă nevoile tuturor...

Gucci - Studiu de Caz

Intr-un top al celor mai populare branduri din industria modei, cu siguranta ca Gucci s-ar plasa pe primele locuri, daca nu chiar pe locul intai....

Studiu de Caz Carrefour

Al doilea distribuitor al planetei, după americanul Wal-Mart Stores, şi numărul 1 în Europa, Carrefour foloseşte aproape 400.000 de colaboratori şi...

MoxExpert - Studiu de Caz

Mobexpert este o retea nationala de hipermagazine specializate in vanzarea de mobilier si decoratiuni interioare. Oferta sa include mobilier de...

Studiu de Caz Sony

Introducere Am ales multinaționala Sony dintr-un motiv foarte simplu şi evident, şi anume faptul că Sony este o companie care produce şi vinde...

Studiu de Caz Compania Petrom

PETROM  o companie din ce in ce mai puternica Am initiat un proces de modernizare pentru a ne consolida pozitia de lider, pentru a asigura...

Te-ar putea interesa și

Tehnologia uleiului eteric din scorțișoară și folosirea lui ca materie primă la obținerea unei creme de față pentru ten uscat

1. INTRODUCERE Denumirea latină şi alte denumiri ale scorţişoarei: Cinnamomum aromaticum Nees (sin. C. cassia) C.zeilanicum, Garc şi Bl (sin. C....

Proiect la studiul comportamentului consumatorului - vopsea de păr Gerocosen

Vinzarile de vopsea de par din Romania ar putea depasi anul acesta 22 de milioane de euro, in crestere cu 30% fata de anul trecut. Totusi, consumul...

Analiza pieței produsului vopsea de păr

Previziuni asupra pietei.Perspective asupra dezvoltarii pietei Capitolul 1. Scurt istoric a vopselei de par la nivel mondial si national...

Program de marketing internațional pentru lansarea unei noi creme Gerocossen pe piața din Spania

GEROCOSSEN oferă consumatorilor linii complete de produse pentru îngrijirea şi înfrumuseţarea tenului şi parului, în formule unice, cu principii...

Comportamentul consumatorului - vopsea de păr Loncolor

Vopsea de păr Comportamentul consumatorului Rezumat introductiv Schimbarea culorii părului a fost o preocupare pentru femei încă din...

Cremă pentru îngrijirea pielii cu Miere de Manuka

Capitolul 1. Motivația alegerii produsului Am ales să venim pe piață cu un produs nou, un produs care nu se găsește atât de ușor pe piața din...

Lansarea unui produs cosmetic pe o piața străină

I. PREZENTAREA GENERALA COMPANIEI GEROVITAL PLANT S.C. Gerovital Cosmetics S.A este o societate cu capital majoritar privat, ce produce şi...

Internaționalizarea firmei Gerovital

Cap. 1 – Condiţiile pentru adoptarea programului de marketing internaţional S.C. Gerovital Cosmetics S.A este o societate cu capital majoritar...

Ai nevoie de altceva?